Author Archives: Dana Popa

Schimbarea la Fata

Creștinii sărbătoresc, pe 6 august, Schimbarea la Față, una dintre cele mai mari sărbători religioase. În această zi, apostolii s-au convins că Iisus nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci însuși fiul lui Dumnezeu.

Intreruperi de curent

Enel a programat, luni, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – Bd. Industriei (p), orele 9 – 11; Buziaș (str. I. Vidu, Timișului, Viorelelor, A. Mureșanu, Semenicului), Giera (p), orele 8 – 16; Checea (p), orele 9 – 14.

RATT a pus folie de aluminiu pe geamurile de la autobuze si troleibuze

RATT a montat pe toate troleibuzele şi autobuzele din parcul auto pe care îl are la dispoziţie folie termică, în vederea reducerii consumului de energie electrică şi combustibil, precum şi pentru sporirea confortului călătorilor. „În viitorul apropiat, RATT intenţionează să aplice acest tip de folie şi pe geamurile tramvaielor.  Aplicarea s-a făcut în etape, începând

Fara apa calda

Colterm anunță că, pentru remedierea unei defecţiuni survenite pe reţeaua termică primară, va întrerupe furnizarea apei calde de consum joi, între orele 8 și 14, la PT 98. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc în zona Steaua.

Intreruperi de curent

Compania Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Cosminului (p), Bd. Liviu Rebreanu (p), Piața Adamachi Vasile (p), str. Memorandului (p), orele 9 – 15; Sacoșul Mare, orele 8 – 19; Bodo, Chizătău, Iosifalău, Șanovița, Ictar, Budinț, orele 9 – 20; Ferendia, orele 8 – 16.

Intreruperi de curent

Compania Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Ion Roată (p), Albinelor (p), Divizia 9 Cavalerie (p), orele 9 – 15, str. Muzicescu (p), orele 9 – 11; Giarmata (p), Jimbolia (p), orele 9 – 15; Clopodia (p) , orele 8 – 16; Bodo, orele 9 – 20.

Intreruperi de curent

Compania Enel a programat, joi, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – str. Bujorilor (p), Nicorești (p), V. Hugo (p), Herculane (p), Chișodei (p), Izlaz (p), orele 10 – 14; Teremia Mare (p), orele 9 – 15; Denta (p), orele 8 – 16; Bodo, orele 9 – 20; Zolt, Gladna Română, Gladna Tunel,

Intreruperi de curent

Compania Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică, după cum urmează: Timișoara – Calea Bogdăneștilor (p), str. Dunărea (p), Tacit (p), Cireșului (p), Spl. Titulescu (p), orele 10 – 14; Jimbolia (p), Uivar (p), Sânnicolau Mare (str. Drumul Saravale), orele 9 – 15; Bodo, Sacoșul Mare, orele 9 – 20; Gruni, Belinț (p), orele

Intreruperi de curent

Compania Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică, după cum urmează: Timișoara – str. Paroșeni (p), Plugarilor (p), Munteniei (p), Bărăgan (p), Crișan (p), Cloșca (p), Almăjului (p), Bd. Cetății (p), str. Pompiliu Ștefu (p), orele 10 – 14; Sânnicolau Mare (str. N. Oprean, Simion Bărnuțiu), orele 10 – 15; Deta (Piața Libertății –

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.