Poți să te iei de Poli, echipa de pe locul doi din liga secundă, aflată la un punct de liderul din Târgoviște și în grafic pentru promovarea în Superligă? Poți reproșa ceva unei echipe de abia promovate, care n-a pierdut niciun meci în două treimi de campionat, așa cum e el în formatul propus de federație? Poți, dar responsabilii nu au confortul să ia măsuri pentru reglarea situației. Nici contractuale, nici emoționale, căci obiectivul nu este deloc compromis, iar bucuria de final ne va face să uităm de acest episod în care Poli nu joacă nimic. Dar întrebările trebuie să apară și să căutăm răspunsuri. Mai puține noi, simpatizanții, mai multe ei, conducătorii clubului.
Poli este pe locul 11 într-un clasament al ultimelor cinci etape. Trei egaluri, dintre care două acasă, un egal în deplasare la ultima clasată, două victorii la 1-0 cu echipe de mijlocul clasamentului. Poți spune că echipa e într-o pauză de formă, că ai avut ghinion că n-a picat un gol cu Reșița pe final sau că la Dumbrăvița te-a deranjat arbitrul, dar te-ai minți neproductiv. Chiar așa, golurile alea cât o victorie puteau pica cu noroc în măcar două dintre egaluri. Mai aveam discuția asta acuma? Probabil că nu. Eram pe prima poziție, la trei puncte de o Chindia în plină revenire. Dar foarte departe de un loc trei sau patru între echipele cu drept de promovare.
Pentru Poli nu există variantă de succes decât dacă ocupă primele două poziții promovabile fără baraj. La un baraj ești victimă sigură și în fața celor de la Miercurea Ciuc, ca să nu mai vorbim de Voluntari sau Oțelul. Din acest motiv, cei care gestionează proiectul Poli trebuie să fie puțin îngrijorați. Nu, nu cred că e din lipsa de bani pentru prime, căci la rezultatele astea oricum nu ar lua jucătorii banii bonus. Din perspective jucătorului, mai convenabil era ca clubul să le rămână datori, decât să le scoată ochii că nu joacă nimica. Cineva mai înțelept zicea că așa jucăm cum le zice antrenorul, dar la fel se petrecea și când am început campionatul cu victorie aproape pe linie.
Dăm vine pe ghinion? Da, putem da, dar nu ne ajută cu nimica. Nu vorbesc cu ochii specialistului, să mă întrebe Dan Alexa câte echipe am promovat eu la viața mea. Dar pot fi amuzat, dacă nu enervat, că la un meci acasă cu Bacăul ai lovitură liberă aproape de careu în prelungiri și tu o bați spre corner, ca acolo să o țină unul până trec ultimele secunde. Asta o faci cu inima strânsă într-o finală de campionat mondial, dar o faci până la urmă. Nu faci așa ceva cu Bacăul acasă, în liga a doua, de față cu spectatorii ăia despre care zici tot timpul că sunt cei mai frumoși în tribună. Ăsta nu e fotbal, chiar dacă promovezi, iar obiectivul este o scuză până la un punct.
Ne ascundem după obiectiv. Spunem că știm că nu te poți prezenta așa în prima ligă, că vrei apoi să aduci o echipă întreagă de prospături, dar ceva tot nu pușcă dacă rămânem într-o așa mentalitate de joc. Nu vei fi echipa aia despre care în cântecele galeriei auzim „campionaă vrem să fii”. Va fi o echipă chinuită și asta îți pierde spectatorul, nu programările făcute de televiziuni în zi de luni, ora 14,30, chestiune petrecută poate chiar la cererea clubului tău. Nici sâmbătă nu băteam, poate, iar lumea venea tot mai puțină cu mult înainte de a ajunge să joci acolo sus. Pentru că nu le dai fotbal, ci încerci să le dai rezultate. Iar când nici asta nu-ți iasă, nu mai rămâne nimica de oferit.
Alfred Simonis și alți sponsori la asta trebuie să se gândească. Căci degeaba le oferi timișorenilor unul-două stadioane noi, dacă lumea renunță la abonamente înainte ca ele să se tipărească.
Comentarii prin facebook