Târgul de Crăciun se va deschide la Timișoara ca de obicei, de 1 decembrie. Fiind și Ziua Națională, primăria pregătește „un program artistic variat unde ne putea bucura de prezența unor nume consacrate ale scenei”.
Alăturarea AUR Timiş – „Proclamaţia de la Timişoara”, oximoronul perfect. Sau despre ipocrizia „suveraniştilor”
În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care a fost adoptată „Proclamaţia de la Timişoara”, primul document programatic al revoluţiei române. Evenimentul nu a mai fost marcat cu mari manifestări, precum în urmă cu un an, a trecut oarecum în tăcere. Aşa cum tăcerea şi ignorarea din partea…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Prinde „orbul”, scoate-i ochii
Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor cu grad de handicap. A fost o presiune socială, iar acolo unde e presiune socială este și presiunea PSD, salvatorul poporului. Cu toții am zice că este normal așa ceva si aplaudăm. Vă imaginați un personaj mai sinistru decât premierul…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații
Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția în oameni începe aproape întotdeauna cu educația. Fundația Alber s-a născut din convingerea că dezvoltarea unei societăți nu înseamnă doar construcții și proiecte economice, ci și construirea oportunităților pentru copiii și tinerii care vor modela viitorul. Înființată în anul 2017,…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă:
- Asociația Buletin de Anina – vocea unei comunități și energia unei generații care vrea să schimbe lucrurile
- Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile
- Fundația de Abilitare Speranța – locul unde fiecare copil primește sprijinul de care are nevoie pentru a-și construi propriul drum