Alpinistul român care a urcat pe opt dintre cele mai înalte vârfuri montane ale lumii, Horia Colibășanu, pleacă în următoarea sa expediție la peste 8.000 de metri. Timișoreanul va deschide o rută nouă spre vârful Dhaulagiri (8.167 metri), clasat în top cinci cei mai periculoși munți. Sportivul timișorean va începe aclimatizarea în zona masivului Annapurna,…
Ionuţ, fă-te că munceşti! PNL Timişoara, exerciţiu demagogic peste o tragedie naţională
Despre teribila crimă de la Cenei şi-au dat mulţi cu părerea. Şi aveniţi şi mulţi neaveniţi, ultimii, ca de obicei, de altfel, fiind mult mai numeroşi. Aşa cum se întâmplă de altfel în orice tragedie care are loc în România. Evident, nu puteau sta deoparte nici politicienii, care au găsit de bună cuvinţă să se…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
„Reforma” care merită făcută e cea dusă până la capăt
Într-o perioadă tu ca cetățean suporți o etapă de criză economică și ți se promit niște reforme într-o țară ca România, puțin imobilă, mai tradiționalistă, în care media statistic a bunăstării se scufundă în prăpastia dintre clasele sociale, cineva din zona politică are grijă să-ți amplifice senzația de frisoane pe șira spinării. Frisoane care oricum…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă: