În acest sfârșit de săptămână, pe drumul național care face legătura între Timișoara și Deva vor avea loc reparații. Se vor astupa gropile care au apărut în urma fenomenului de îngheț-dezgheț și a precipitațiilor din ultima vreme. Reparațiile vor avea loc între Ohaba și Săcămaș, pe drumul care leagă Timișoara de Deva. Lucrările de reparații…
PNL Timiş, şi cu Simonis la ceaune, şi cu sufletu’ lângă Bolojan
Doar o zi ne mai desparte de moţiunea de cenzură, care potrivit unor observatori politici ar putea schimba soarta României pentru următorii zece ani. Forte probabil moţiunea o să treacă, însă marea problemă este ce va urma. Fiindcă partidele care au iniţiat acest demers, PSD şi AUR, nu au nici cea mai mică idee despre…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Când confunzi mierea cu rahatul
Un partid sau alianță de partide depune liste electorale cu gândul să obțină o majoritate de 66% în viitorul parlament. Cu un astfel de grup în legislativ, partidul sau alianța de partide câștigătoare ar putea face minuni pentru țara respectivă. Chiar și să modifice constituția, să facă reforme, să schimbe ce trebuie schimbat și nu…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Fundația Româno-Germană de Pregătire și Perfecționare Profesională Vladimirescu Arad – investiția în oameni, dezvoltarea competențelor, viitorul comunității
Schimbările din piața muncii din ultimii ani au adus în prim-plan nevoia de adaptare rapidă și de dezvoltare continuă a competențelor. Tot mai mulți angajați și angajatori caută soluții concrete pentru a ține pasul cu aceste transformări, iar formarea profesională devine un instrument esențial în acest proces. În acest context, Fundația Româno-Germană de Pregătire și…
Citeşte tot articolul