Cei mai buni covrigi cu sare, mac sau susan, dar și îndrăgiții Covridog, Covricheese sau Covriking pot fi găsiți, din nou, în centrul Timișoarei! Simigeria Petru s-a redeschis, astfel că, dacă aveți poftă să ronțăiți un covrig făcut după o rețetă păstrată de zeci de ani în familie, nu trebuie decât să vă opriți pe strada Alba Iulia, la numărul 2.
„Trezirea în conştiinţă” cât o „epidemie de prostie”
“Tipul ăsta arată ca un prostovan care a consumat ceva”; „Simbol al epidemiei de prostie în era Trump”. Am ales aici doar două din mai multele caracterizări pe care presa americană i le-a făcut lui George Simion, după ce acesta, behăind alături de nişte MAGA-ioţi cretini (să mă scuze cei care cred că am produs…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
„Reforma” care merită făcută e cea dusă până la capăt
Într-o perioadă tu ca cetățean suporți o etapă de criză economică și ți se promit niște reforme într-o țară ca România, puțin imobilă, mai tradiționalistă, în care media statistic a bunăstării se scufundă în prăpastia dintre clasele sociale, cineva din zona politică are grijă să-ți amplifice senzația de frisoane pe șira spinării. Frisoane care oricum…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă: