Arhiva pentru eticheta: cscs ghiroda

Sorin Bălu a preluat oficial CSC Ghiroda şi Giarmata Vii

Sorin Bălu a preluat oficial CSC Ghiroda şi Giarmata Vii

Deşi nu a început tocmai rău campionatul, dar nici nu a impresionat, conducerea divizionarei a III-a CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, a decis înlocuirea lui Răzvan Leucă de pe banca tehnică. Fotoliul de antrenor a fost preluat de Sorin Bălu, tehnician care sezonul trecut a scăpat incredibil Periam de la retrogradare şi care s-a remarcat

Copiii din Ghiroda au viitor asigurat! Prestație de excepție la un puternic turneu în Croația FOTO

Turneul Memorial Milenko Jerkovic, organizat de NK Osijek, pentru generația de copii 2011 este una din cele mai puternice competiții din Sud-Estul Europei, și nu numai. La această puternică competiție europeană, au participat 32 de echipe din 9 țări, iar CSC Ghiroda a reprezentat cu cinste România fiind foarte aproape de adjudecare trofeului! De fapt,

Ghiroda bate în derby şi va termina sezonul regular pe primul loc

Victorii timişene în primele meciuri ale penultimei etape din sezonul regular din C8. CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, locul 1 înaintea etapei a întâlnit ocupanta locului secund, Crişul Chişineu Criş în derby-ul etapei și al campionatului. A fost un meci echilibrat, cu o bună organizare de ambele părţi. Ghiroda a avut o posesie bună şi

Top