Arhiva pentru eticheta: Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Beneficiarii de ajutor pentru încălzirea locuinței depun documentația actualizată odată cu noul salariu minim și pensia majorată

Beneficiarii de ajutor pentru încălzirea locuinței depun documentația actualizată odată cu noul salariu minim și pensia majorată

Creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2023 face necesară prezența beneficiarilor din Timișoara a  ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică si combustibili solizi si/sau petrolieri şi a stimulentului pentru energie

Un tobogan și două biciclete au făcut să zâmbească trei copii ai unei familii greu încercate/Foto

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara continuă campania „Tu poți renunța?” Câteva alimente, haine, produse de igienă și jucării oferite de  timișoreni în cadrul acestei campanii au ajuns, miercuri, în comunitate. Un tobogan și două biciclete au făcut să zâmbească trei copii ai unei familii greu încercate. Centrul de primire în regim de urgență

Se dau banii pentru ajutorul social la folosirea combustibililor solizi și lichizi

Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara anunță că efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi și /sau lichizi,  acordate în baza  Legii nr 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2021 – 31 martie

S-a semnat contractul de proiectare pentru transformarea cinema Freidorf în centru cultural și educațional

Municipalitatea timișoreană face primul pas pentru reabilitarea cinematografului Freidorf și transformarea acestuia în centru cultural și educațional. Astfel, a fost semnat contractul pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru reabilitare. Câștigătorul licitației este societatea Arhisilv SRL, iar prețul contractului este de 44.940 lei plus TVA. Viitorul Centru Cultural și Educațional Freidorf va fi situat

Sute de concentratoare și pulsoximetre folosite de timișenii cu covid acasă datorită proiectului „Oxigen pentru Timișoara”

Peste 1.200 de concentratoare și pulsoximetre au fost distribuite și instalate la bolnavii infectați cu covid din Timișoara și alte localități din județul Timiș de către angajații Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASTM) în cadrul proiectului „Oxigen pentru Timișoara”. În acest moment, 57 persoane din Timișoara și județ utilizează echipamente oferite prin proiectul

scoala elevi

Se dau bani pentru susținerea elevilor din familiile cu venituri mici

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara demarează, începând cu data 26 octombrie, acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, destinate sprijinirii categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri

Top