Aeroportul Internaţional Timișoara întreprinde toate măsurile de prevenție pentru a ține sub control noul tip de coronavirus și vine în sprijinul pasagerilor care sosesc din zonele afectate din Italia. Vizate sunt, în primul rând, cele cu transfer prin aeroporturile din Milano-Bergamo și Treviso. Astfel, pe aeroportul Timișoara sunt instituite principalele măsuri de precauție. Pentru o…
Caz de gripă diagnosticat clinic, în Timiș!
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș (DSP Timiș) transmit că în săptămâna 7 – 13 ianuarie au fost sesizați de un caz de gripă în cel mai vestic județ al țării. Analizele au fost trimise la București. Cazul de gripă este unul clinic. Adică a fost depistat de medicul la care s-a prezentat pacientul, urmând…
Peste 11.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în Timiș
Deși în cel mai vestic județ al țării au fost solicitate pentru acest sezon 27.000 de doze de vaccin antigripal, în Timiș au ajuns, în trei tranșe, peste 11.000 de doze
Amenzi la Spitalul de Boli Infectioase. Au fost interzise internarile in saloanele insalubre
5.000 de lei este cuantumul primei amenzi date de inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș reprezentanților Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Aceasta este doar o amendă, prima dintr-un șir de trei.
Control la Spitalul Victor Babes. Inspectorii DSP Timis ajung in saloanele groazei
După ce pe Facebook au apărut poze cu condițiile mizere din unele saloane ale Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, luni, la prima oră, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Timiș au plecat în control la unitatea sanitară de la Pădurea Verde.
Alternativa ca sa nu aglomerati sectiile UPU: sunt 47 de centre de permanenta in Timis
Timișenii care au nevoie de servicii medicale de urgență au la dispoziție atât secțiile UPU de la diverse spitale, cât și centrele de permanență. În județ sunt 47 de astfel de centre, în mai multe localități. 16 sunt în Timișoara.
Sef nou la DSP Timis, dupa mai putin de trei luni
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș are un nou director. Ministrul Sănătății a numit un nou director executiv, după ce ultima schimbare a avut loc la finele lunii mai.
Criza de vaccin hexavalent in Timis
De aproape două săptămâni, la cabinetele medicilor de familie nu se mai găsesc dozele necesare de vaccin hexavalent, destinat imunizării bebeluşilor. Direcţia de Sănătate Publică aşteaptă un ordin de ministru pentru ca dozele solicitate la nivel centrale să fie preluate şi distribuite mai departe în teritoriu.
Liber la scalda! Strandurile si piscinele din Timis sunt in regula
Timișenii care vor să iasă la scăldat în ștrandurile din județ pot sta liniștiți, pentru că se „bălăcesc” în ape curate. Cel puțin asta susțin reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș, care nu au găsit niciun fel de probleme la ștrandurile și piscinele din județ verificate până acum.
Horia Vermesan a demisionat de la sefia DSP Timis
Cunoscutul profesor ortoped Horia Vermeșan a demisionat din fruntea Direcției de Sănătate Publică Timiș, invocând motive de sănătate. Vermeșan era unul printre cei mai vechi șefi de instituții deconcentrate din județ, fiind la conducerea DSP de la începutul anului 2005.
Cu fair play, desi banii n-au fost virati, Robu anunta ca a fost… anuntat oficial ca vin 5 milioane pentru spitalul de copii
Banii pentru spitalul de copii sunt, teoretic, cu un pas mai aproape de Timișoara. Primarul Nicolae Robu a fost înștiințat oficial, miercuri, de Direcția de Sănătate Publică că suma de cinci milioane de lei a fost repartizată acestui obiectiv. Vineri, în ședința extraordinară a CL, va fi supusă votului rectificarea de buget care include şi această sumă. Banii nu au fost încă virați.
A venit caldura, atentie unde mergeti sa va racoriti!
Temperaturile ridicate îi scot deja pe timişeni la ştrand sau la scăldat, de multe ori chiar şi în locuri neautorizate, bălţi şi ape curgătoare. Pentru a evita îmbolnăvirile, Direcţia de Sănătate Publică Timiş va începe de săptămâna viitoare controalele.
Fantanile din Timisoara si Lugoj au apa buna
Apa din județul Timiș e bună de băut și nu pune în pericol viața consumatorilor. Acesta este concluzia inspectorilor de la Direcția de Sănătate Publică, după ce au monitorizat peste 120 de fântâni publice.
Campanie gratuita de testare HIV
Direcția de Sănătate Publică Timiș marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA prin mai multe acțiuni, între care se numără și o campanie gratuită de testare HIV.
- 1
- 2