Cu o tradiţie similară cu cea a Timişoarei în producerea berii, Zrenjanin, oraşul cu 100.000 de locuitori aflat destul aproape de graniţa cu România, îi aşteaptă pe bănăţeni la o nouă ediţie a Zilelor Berii. Evenimentul, unul cu o lungă tradiţie, le va oferi participanţilor, pe lângă clasicele standuri, numeroase concerte, vedeta principală urmând să…
Distractia e in toi la Serbarile Timisoreana!
Mii de timișoreni au decis, în acest weekend, să se bucure de berea proaspătă și de voia bună care îi așteaptă la Serbările Timișoreană. Evenimentul continuă și duminică, iar cei care vor trece astăzi pe la festival se vor putea bucura de concertul Cargo, devenit deja tradiție. Timișorenii au avut parte de două zile de…
Primaria pierde 50.000 de euro, dar le face liniste timisorenilor care stau in zona stadionului
Pentru că primăria nu mai permite, din acest an, organizarea festivalului berii în zona stadionului „Dan Păltinișanu”, unul dintre cei mai mari producători de bere din România cere rezilierea contractului de sponsorizare pe care îl are cu PMT. În traducere, 50.000 de euro nu vor mai ajunge în conturile municipalității.
Trafic inchis la stadion si pe Calea Buziasului, primaria uita sa anunte / FOTO
Prima săptămână din iunie le-a adus șoferilor din Timișoara o nouă… „bucurie”! Este vorba despre noi restricții în traficul și așa infernal din oraș. Una dintre ele este în vigoare pe Calea Buziașului, iar cealaltă, în zona stadionului, fiind cauzată de pregătirile pentru festivalul berii. Niciuna nu a fost însă anunțată de reprezentanții primăriei. UPDATE: Primăria a binevoit să anunțe, luni după-amiază, restricțiile institute în zona stadiomului, însă nu și pe cele din Calea Buziașului.
Festivalul berii revine la stadion, desi Robu anuntase ca-l muta la Padurea Verde
Locuitorii din zona Stadionului „Dan Păltinișanu” s-au bucurat degeaba acum trei luni, când primarul Nicolae Robu a promis că mută festivalurile din fața caselor lor. Peste numai o săptămână, în același loc, începe un nou festival al berii! Acesta va dura zece zile și va aduce cu sine și restricții de circulație, dar și concerte cu Loredana sau Zdob și Zdub. Primăria se justifică spunând că nu a avut timp să asigure condiții optime la Pădurea Verde.
E oficial: festivalurile berii si vinului pleaca de la stadion
Timișorenii din zona stadionului scapă de hărmălaia și mizeria pe care le aduceau în fața blocurilor lor evenimentele de genul festivalurilor berii sau vinului. Primarul Nicolae Robu a anunțat că toate aceste manifestări vor fi mutate, din acest an, la Pădurea Verde.
Adio, stadion! Festivalurile vinului si berii se muta la Padurea Verde
Timișorenii din zona stadionului ar putea răsufla ușurați în acest an. Foarte probabil, ei vor scăpa de hărmălaia și mizeria pe care le aduceau în fața blocurilor lor evenimentele… câmpenești, de genul festivalurilor berii sau vinului. Primarul Nicolae Robu caută soluții pentru mutarea acestor zgomotoase manifestări.