Arhiva pentru eticheta: horatiu simion

DRDP Timișoara are director nou

DRDP Timișoara are director nou

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara are un nou director. După plecarea în pensie a longevivului Horațiu Simion, la conducerea instituției a fost adusă o altă persoană cu activitate îndelungată în cadrul acestei instituții. Începând de miercuri, 20 aprilie, conducerea DRDP Timişoara va fi asigurată de Nicoleta Pordea, prin decizia Consiliului de Administrație al CNAIR

Horațiu Simion părăsește conducerea DRDP Timișoara după 37 de ani de activitate

A fost schimbat de guverne așa cum ”a bătut vântul politic”, dar a revenit. A trecut peste problemele de sănătate și a venit să conducă în continuare Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara. Până la urmă vârsta l-a îndrumat spre pensie, iar de luni, Horațiu Simion, unul dintre cei mai longevivi conducători ai structurii care

Pornesc primele operațiuni pe traseul drumului de legătură Timișoara – A1

Primele operațiuni vor demara pe traseul viitorului drum de legătură dintre Timișoara – DN 69 –  autostrada A1 în scurt timp. Pentru luna aprilie este programată și demararea descărcării arheologice. Directorul DRDP Timișoara, Horațiu Simion, s-a întâlnit astăzi cu reprezentantul antreprenorului Todini Costruzioni Generali S.p.A., Gandolfo Polito, la kilometrul 0 al viitorului drum de legătură

Guvernul a aprobat alocarea banilor necesari despăgubirilor de pe noul drum de legătură între Timișoara și A1. Suma totală, 8,4 milioane lei

Guvernul României a avut nevoie de aproape cinci luni de zile și o schimbare de componență pentru aprobarea proiectului referitor la demararea despăgubirilor către proprietarii de terenuri aflați pe culoarul noului drum de legătură între drumul național 69, bifurcația spre Sânandrei și noul nod de urcare pe autostrada A1. Suma alocată este de 8,4 milioane

Motivul pentru care Centura Sud rămâne la o singură bandă pe sens. Noua autostradă Moravița – Timișoara va prelua traficul de tranzit

Centura Sud de ocolire a Timișoarei nu va avea decât o bandă pe sens și nu va dispune nici de bandă de siguranță. Așa cum are centura existentă aici. Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara a dat și explicația soluției tehnice alese, dar aceasta este una de perspectivă. Autostrada care va lega Serbia,

Nicolae Robu

E bătaie mare la PNL pentru funcţia de şef la Drumuri şi Poduri Timişoara. Inclusiv în judeţele vecine

Postul de şef la Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara e un adevărat magnet pentru liberali, chiar dacă ultimul ocupant s-a trezit cu un dosar la DNA de toată frumuseţea. Deocamdată, pe post a fost „plasat” provizoriu ex-ul Horaţiu Simion, dar bătălia pe post e una acerbă, atât la filiala Timiş, cât şi la nivel

Cristian Ispravnic la DNA

Cristian Ispravnic, demis de la şefia DRDP Timişoara. Urmează o luptă dură pentru succesiune

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, l-a demis pe şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, Cristian Ispravnic. Acesta este urmărit penal sub control judiciar în voluminosul dosar „şpăgi pentru PSD”. Cel mai probabil, ca interimar va fi numit fostul director Horaţiu Simion, considerat un tehnocrat, până se va găsi un înlocuitor pe linie de partid.

Cristian Ispravnic DRDP Timisoara

Cât o fi de Ispravnic șeful DRDP Timișoara, dar lipsa parapeților la Dunăre a mai făcut o victimă. Predecesorul său a fost demis din acest motiv

În luna octombrie 2017, fostul șef al DRDP Timișoara, Horațiu Simion era demis din funcție, imputându-i-se lipsa parapeților la Coronini, acolo unde o mașină cu cinci persoane a plonjat în Dunăre. În urmă cu o zi, cântăreața Anca Pop își pierde viața după ce ajunge cu mașina în Dunăre, tot într-o zonă fără parapeți. Va fi schimbat și actualul șef al DRDP Timișoara, Cristian Ispravnic? Indiciu ajutător: Simion nu era membru de partid, Ispravnic e mare mahăr în PSD Arad.

Directorul DRDP, Horatiu Simion, demis. Un consilier judetean PSD din Arad ii ia locul

O mașină a căzut, sâmbătă, în Dunăre, în zona Coronini și patru oameni nu au fost găsiți încă. În zonă este o curbă periculoasă, unde nu fusese montat un parapete de siguranță, deși, susține ministrul Răzvan Cuc, în stoc existau asemenea parapete. Șeful DRPD, Horatiu Simion, a fost demis, iar în locul lui va veni un consilier PSD din Arad, angajat acum două săptămâni la CNAIR.

sosea centura

Centura Sud, inca o schimbare: proiectarea si executia, scoase la licitatie la pachet!

CNAIR are alte planuri cu mult discutata centură de ocolire a Timișoarei. Deși e în derulare o licitaţie pentru revizuirea studiului de fezabilitate, proiect tehnic şi celelalte documentaţii, aceasta ar urma să fie anulată şi să fie lansată alta. Până la finele lunii martie, teoretic, vor fi scoase la licitație „la pachet” proiectarea şi execuţia șoselei. Practic, rămâne de văzut.

Proiectele construite in regie proprie de DRDP Timisoara, inclusiv centura de sud, se fac pe bani europeni

Compania de Drumuri a decis să schimbe strategia în domeniul proiectelor mari de infrastructură. Unele dintre ele vor fi făcute în regie proprie, fiind evitate, astfel, licitaţiile lungi, pline de întârzieri şi contestaţii. DRDP Timiș va avea trei astfel de proiecte.

Top