Alături de Horea Sibișteanu, autorul volumului Fetiș, și cu Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor, Marian Coman va prezenta volumul de proze fantastice Omulețul din perete la Timișoara, în cadrul turneului de lansare a celor mai noi volume de proză română contemporană de la Nemira. Evenimentul va avea loc în librăria La Două Bufnițe, de la ora 18.30. Marian Coman este…
Bătălia pentru Timişoara
Decizia CCR prin care a declarat constituţional amendamentul special creat de PSD pentru Dominic Fritz deschide larg porţile organizării alegerilor parţiale pentru funcţia de primar al Timişoarei. Potrivit actualei legislaţii, primul pas este vacantarea funcţiei care se va întâmpla la 30 de zile de la promulgarea legii ANI. Ulterior, alegerile parțiale trebuie organizate în termen…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Mai mereuț cu România
Am fost anunțati prin presă că încă 126 noi kilometri din autostrada Moldovei vor fi dați în folosință până la finele anului 2026, ceea ce e bine. Când am mai avut noi un asemenea elan, când în primele două decenii nu cred că s-au tăiat panglici pentru mai mult de 30 km? Nu mai vezi…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Kenosis Design – Când designul cu impact social devine un ambasador al Banatului
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea Kenosis Design, atelierul în care lemnul, creativitatea și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi o nouă șansă femeilor aflate în situații vulnerabile. Era o poveste despre oameni, despre meșteșug și despre curajul de a construi o întreprindere socială în care valoarea unui obiect nu este dată doar…
Citeşte tot articolul