La Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara (SCJUT) se practică, din această săptămână, o nouă tehnică pentru rezecţia tumorilor. Pentru a putea lucra după ultimele tehnici în domeniu, medicii de aici au pus mână de la mână și au cumpărat instrumentar de peste 3.000 de euro, necesar în acest tip de intervenție.
În căutarea „stabilităţii” şi „naţionalismului sănătos”, Nicuşor Dan şi-a luat realmente adio de la propriul electorat. Nu şi de la PSD
Cel mai inadecvat preşedinte din istoria postdecembristă a României continuă să umble după străchinile pe care le calcă cu o nonşalanţă sfidătoare la adresa celor care l-au ales. (În treacăt fie spus, pentru cei care râd de votanţii lui Dan, fostul contracandidat al acestuia, George Simion, era mult mai inadecvat. Fiindcă se poate şi aşa…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Tactica Simonis. Rușine să-ți fie că te-ai întâlnit cu mine!
Când doi lideri politici se ceartă, alegătorii acelor partide ar trebui să-și încarce bateriile. Cu cât se ceartă mai des, înseamnă că s-au cam dus bateriile și treaba e mai complicată. La noi, în Timișoara, un cuplet aproape comic ne-a dat energie. De regulă începea viceprimarul Ruben Lațcău (USR) cu trăirile sale că lucrurile bune…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Trufex, un an mai târziu: de la comoara pădurii la ambițiile unui brand cu recunoaștere internațională
Când am scris prima dată despre Trufex, povestea era una despre o resursă pe care Banatul o ascunde în pădurile sale și despre oamenii care au învățat să o transforme într-un produs gastronomic de valoare. Între timp, povestea a mai făcut un pas. Nu este vorba despre o nouă rețetă sau despre un nou produs…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă:
- Petro Vaselo pregătește următorul capitol: noi soiuri, tehnologie și o experiență care începe să depășească vinul din sticlă
- De la ritualul de baie la un univers complet de stare de bine: Galinni își extinde povestea bănățeană
- Kenosis Design – Când designul cu impact social devine un ambasador al Banatului