Până să se facă mall, pe terenul fostului abator ar putea apărea o bază de agrement, cu terenuri de sport și facilități de joacă pentru copii. Viceprimarul Traian Stoia spune că proprietarii terenului vor face această investiție, după ce vor termina de igienizat zona. Mall-ul ar putea fi construit după ce… trece criza.
Dupa 20 de ani de paragina, la abator se va repara acoperisul / VIDEO
Lucrările de conservare la clădirea fostului abator, lăsată în paragină de mai bine de 20 de ani, au fost reluate. Viceprimarul Traian Stoia spune că a fost anunțat de un reprezentant al lui Ion Țiriac că, în câteva zile, vor începe reparațiile la acoperiș.
La abator a inceput defrisarea / VIDEO
Au luat o amendă de 8.000 de lei, au fost amenințați, voalat, cu închisoarea, iar acum s-au apucat de treabă. Proprietarii abatorului au lăsat în paragină imobilul declarat monument istoric și s-au angajat ca, până în ianuarie 2014, să termine consolidarea acestuia.
Stoia a batut palma cu oamenii lui Tiriac, pe tema abatorului
Proprietarii terenului pe care este amplasată clădirea fostului abator de pe Bd. Eroilor s-au întâlnit miercuri cu viceprimarul Traian Stoia, pentru a pune la cale viitorul acestei clădiri. Asta, după ce au fost amendați deja cu 8.000 de lei, încălcarea legii privind protejarea monumentelor istorice.