Arhiva pentru eticheta: jiu jitsu

Copiii de la Titans, performanţe remarcabile la Openul de jiu-jitsu de la Cheile Grădiştei

Copiii de la Titans, performanţe remarcabile la Openul de jiu-jitsu de la Cheile Grădiştei

În organizarea Federaţiei Române de Arte Marţiale, la Cheile Grădiştei s-a disputat un puternic Open de jiu-jitsu, la care au participat sute de copii de la cluburile afiliate. Competiţia a contat şi ca o ultimă verificare înaintea unor competiţii europene. La concurs a participat şi copiii de la Titans Fight Team Timişoara, care s-au numărat

Copiii de la Titans, revelaţia Campionatelor Internaţionale ale Serbiei la Jiu Jitsu

Într-o Românie în care sportul a fost lăsat de izbelişte, mai ales în oraşul nostru drag Timişoara şi în aceste zile în care găseşti mai uşor droguri decât apă de ivzor, mai sunt şi „încăpăţânaţi” care pun viitorul copiilor pe primul loc. Prin sport, prin învăţarea unor valori, prin crearea de caractere puternice şi spirit

Arte marţiale la un nivel care îmbină legătura dintre copii, părinţi şi jiu-jitsu

Titans Fight Team, cel mai respectabil club de jiu-jitsu din Timişoara, trece la un nivel superior. După şase ani în care a acumulat experienţa necesară pentru noi încercări, Titans Fight Team va inaugura o nouă secţie, care va fi destinată copiilor, în data de 6.03.2019, la sala CSS 1 (Calea Torontalului, nr. 10/12). Este vorba

Top