O simplă discuție aprinsă la serviciu s-a terminat într-o baltă de sânge. Fapta reprobabilă s-a produs la Lugoj, iar făptașii au fost reținuți. Polițiștii municipiului Lugoj sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj au reținut două persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. La data de 28…
Stafia lui “Plaha” bântuie prin România
„Mereu am trăit cu impresia că Vlad Plahotniuc e o persoană foarte inteligentă. Ce am citit acum a fost foarte stupid. Dacă ai un pașaport fals, ce cauți în Grecia? Îmi pare rău pentru el, îmi place de el, dar asta a fost foarte stupid”. Acestea sunt cuvintele prin care fostul premier Victor Ponta l-a…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Avem medici. Ce facem cu ei?
În Timișoara avem multe spitale și nu vrem să ajungem în ele. Însă când ajungem, ca pacient ai câteva gânduri. Primul ar fi să cazi pe mâini bune, ca profesionalismul medicului chirurg, de pildă, să dea roade și pe tine, iar operația să aibă succes. Apoi te gândești cu groază la condițiile de acolo. Cum…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Asociația Casa „Buna Mică” – locul unde copilăria primește sprijin, răbdare și orizont
Există copii pentru care începutul școlii nu înseamnă doar emoție și curiozitate, ci teamă și nesiguranță. Copii care nu au cui să ceară ajutor la teme, care învață singuri lecții pe care nu le înțeleg pe deplin și care, treptat, ajung să creadă că nu sunt suficient de buni. Există copii pentru care o excursie…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă: