Două linii de transport în comun din Timișoara vor avea circulația schimbată în perioara 21 august – 1 decembrie. Circulația rutieră pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul strada Grigore Alexandrescu – strada Dunărea, va fi închisă și se va deschide circulația rutieră pe tronsonul strada Grigore Alexandrescu – bulevardul Cetății. Ca urmare, noul traseu al liniei…
Controale antiCovid în gări și trenuri, în Timiș. Polițiștii au dat zeci de amenzi: „Nu vom tolera nicio abatere de la lege”
Polițiștii de la Biroul Județean de Poliție Transporturi Timiș au acționat în zona gărilor și în trenuri pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. Nu au lipsit amenzile. În 7 octombrie, polițiștii din Timiș au efectuat verificări în 10 stații CFR și în 8 trenuri, ocazie…
Circulaţia mijloacelor de transport va fi afectată total în zona centrală a Timişoarei, de sâmbătă dimineaţa
Circulaţia mijloacelor de transport în comun va fi dată total peste cap, sâmbătă dimineaţa, în zona centrală, ca urmare a unor lucrări efectuate în zona Spitalului de Copii. Vor fi afectate un număr mare de tramvaie, autobuze, troleibuze, unele fiind chiar suspendate din circulaţie. Sâmbată, 20 iunie, şi duminică, 21 iunie, din cauza lucrărilor la…
Se reduce frecvenţa de circulaţie a mijloacelor de transport în comun din Timişoara
Programul mijloacelor de transport în comun din Timişoara se adaptează situaţiei „virusologice” actuale. Acum, dacă întârzie tramvaiul sau autobuzului, cel puţin ştiţi de ce! Primarul Nicolae Robu a anunţat că programul mijloacelor de transport în comun se modifică, începând de joi, 19 martie, în sensul că frecvenţa de circulaţie va scădea în afara anumitor ore,…
Centrul Timişoarei, interzis! Se opreşte total şi circulaţia mijloacelor de transport în comun, pe lângă cea rutieră
Marile lucrări la refacere a asfaltului şi a bordurilor de pe mai mult străzi din zona centrală blochează total circulaţia mijloacelor de transport în comun. După cum am anunţat deja, şi circulaţia rutieră e oprită în această zonă pentru câteva zile.
Circulația mijloacelor de transport în comun, afectată din nou de o competiție de alergare
O nouă cursă de alergare face ca circulația mijloacelor de transport în comun să fie afectată și în această duminică. Astfel, duminică, 12 mai, între orele 7.00 – 12.00, vor apărea modificări din pricina unei noi ediții a „Crosului Firmelor”, după cum urmează: Linia Expres 7 – autobuzele de pe această linie vor întoarce la…
Transportul în comun din Timișoara va fi deviat duminică. Vezi modificările
Circulația mijloacelor de transport în comun va suferi modificări duminică, atunci când la Timișoara este organizat un concurs de amploare. Aproximativ 6000 de participanți vor alerga pe străzile urbei, fiind înscriși la cea de-a V-a ediție a „Timotion – Timișoara se mișcă!”. Mijloacele de tarnsport în comun vor circula deviat în intervalul orar 8.30 –…
La Timișoara, biletele vor putea fi achiziționate cu cardul, direct din mijloacele de transport în comun
La Timișoara, biletele vor putea fi achiziționate cu cardul, direct din mijloacele de transport în comun. Sistemul va fi funcționabil de marți, 19 martie, iar biletele vor putea fi cumpărate plătind cu cardul bancar, în autobuze, troleibuze, tramvaie și vaporașe. Vor fi instalate 350 de automate de plată cu cardul (POS-uri). Primele astfel de aparate…
Timișorenii care circulă cu mijlocele de transport în comun sunt informați cum se pot păzi de hoți
În mijloacele de transport în comun din Timișoara prevenția se face și pe ecrane. De ieri, 19 febarurie, rulează pe ecranele instalate în microbuzele de transport școlar, dar și în celelalte autobuze, troleibuze și tramvaie din oraș un slide-show informativ realizat de Poliția Locală. Sunt rulate imagini cu sfaturi utile petnru călătorii de pe mijloacele…