Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de la Timișoara, din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, a mai fost deschis un nou centru la Craiova. Centrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va fi dedicat diagnosticului şi managementului integrat al angioedemului ereditar, o…
Compania Aquatim, vizitată de o delegație a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene
Aquatim a primit, ieri, vizita unei delegații din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, condusă de secretarul de stat Vasile-Cristian Roman. În cadrul vizitei, directorul general al companiei de apă, Ilie Vlaicu, a prezentat stadiul de implementare a proiectului de investiții derulat de către Aquatim și finanțat din fonduri europene, Proiectul regional de dezvoltare a…
În câţiva ani ne vom plimba cu autobuze electrice pe străzile din Timişoara
Supus unui tir de întrebări şi solicitări de explicaţii după situaţia stânjenitoare de la bucla de întoarcere a tramvaielor de la Gara de Nord, primarul Nicolae Robu a închis şedinţa de plen de miercuri cu un anunţ, o veste bună spunea acesta. Mai precis, aprobarea de către Ministerul Dezvoltării a proiectului prin care în oraşul…
Maria Grapini si-a mai angajat un „specialist”: Dana Savuica
Din paginile tabloidelor și revista Playboy, direct în cabinetul ministrului Turismului și IMM-urilor, Maria Grapini. Ministrul timișorean face ce face și iese în evidență. După ce și-a angajat o rudă în minister, Grapini a mai dat o lovitură de imagine.