Arhiva pentru eticheta: muzica la maximum

Chefurile care au deranjat liniștea publică în weekend au adus și multe amenzi organizatorilor

Chefurile care au deranjat liniștea publică în weekend au adus și multe amenzi organizatorilor

Noi verificări și sancțiuni în weekend pentru muzică dată prea tare – 133 de amenzi aplicate de polițiștii locali de la începutul anului pentru gălăgie. Polițiștii locali au continuat în acest sfârșit de săptămână să răspundă sesizărilor primite de la cetățeni cu privire la tulburarea liniștii publice pe timp de noapte prin muzică la intensitate

Muzică la maximum fie că a fost vorba de cluburi, petreceri sau priveghi! Amenzi pe măsură

Polițiștii locali au acționat și în acest weekend pentru luarea măsurilor legale în cazul localurilor, dar și a persoanelor fizice care au tulburat liniștea publică prin muzica dată la maxim. Trei societăți comerciale care nu au ținut cont de faptul că muzica la intensitate ridicată provoacă disconfort cetățenilor care locuiesc în zonă au fost sancționate

Timișoreni care au dat muzica prea tare, amendați de polițiștii locali

Peste o sută de persoane care au dat muzica tare și i-au deranjat pe vecini, amendați de poliția locală

Petrecăreții care la ore târzii au dat muzica prea tare în difuzoare și au deranjat vecinii, au fost trași la răspundere de polițiștii din Timișoara. Peste o sută de persoane au fost amendate pentru tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote. De altfel, în ultima perioadă au existat tot mai multe sesizări ale timișorenilor. În

Top