Stă de un deceniu pe peretele unei biserici din Timişoara, a stârnit curiozităţi şi controverse, iar acum a „intrat” în mediul academic. Fresca din Capela Militară ilustrează, în viziunea unui cunoscut arhitect timişorean, felul în care lumea reacţionează la ce se întâmplă în jur.
Osama, raul suprem dintr-o biserica ortodoxa
E una dintre cele mai mici biserici din Timişoara, dar produce o impresie puternică asupra celor care îi trec pragul. Fiecare centimetru pătrat al pereţilor Capelei Militare din Piaţa 700 este acoperit cu imagini religioase, în culori vii. Însă nu asta şochează, ci un desen făcut acum zece ani de pictorii care au lucrat aici.
Zaher: „bin Laden nu a fost un terorist arab, reprezenta doar o secta musulmana”
Controversatul afacerist sirian Zaher Iskandarani nu este la curent cu ştirile. Timişorean prin adopţie, acesta nu ştia nimic despre moartea lui bin Laden, deși vestea a făcut înconjurul lumii.
„Din cate stiu, nimeni nu simpatiza cu bin Laden”
Cei peste 800 de arabi din Banat se simt eliberaţi, după ce teroristul numărul I al planetei, Osama bin Laden, a fost împuşcat. Remarca vine de la Maria Luiza Mohamed,preşedintele Centrului Cultural Româno-Arab din Timişoara. Aceasta susţine că arabii din Banat nu-l aveau la suflet pe faimosul terorist.
„Moartea lui Osama da incredere in continuarea revoltelor arabe”
Osama bin Laden, cel mai căutat terorist de pe planetă, a fost ucis de forţele americane în Pakistan. Anunțul a fost făcut, luni dimineață, ora României, de președintele SUA, Barack Obama. „Creierul” atentatelor de la 11 septembrie 2001 a fost omorât în urma unui atac armat terestru care a ţintit ascunzătoarea sa.