Arhiva pentru eticheta: politia de frontiera

Grup de migranți, depistat seara trecută de polițiștii de frontieră timișeni

Grup de migranți, depistat seara trecută de polițiștii de frontieră timișeni

Surpriză pentru polițiștii de frontieră timișeni, ieri seară. Patru bărbați care mergeau pe câmp, la aproxiamtiv 200 de metri de linia de frontieră, au fost „interceptați” de oamenii legii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni – ITPF Timișoara. Migranții veneau dinspre Serbia, înspre România, atunci când au fost opriți și duși mai apoi la

Migranți kosovari care aveau ca destinație finală Franța, depistați pe câmp de polițiștii de frontieră

Dimineață nereușită pentru doi bărbați din Kosovo, care au încercat să treacă ilegal granița, însă au fost prinși de polițiștii de frontieră din Caraș-Severin. Ieri, în jurul orei 8.30, oamenii legii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Năidaș, au depistat, pe câmp, doi kosovari care nu-și puteau justifica prezența în zonă. Străinii au fost prinși

BMW de 25.000 de euro, confiscat de polițiștii de frontieră din Timiș

Un tânăr francez a rămas la sfârșitul săptămânii trecute fără BMW-ul său în valoare de 25.000 de euro. Bărbatul în vârstă de 22 de ani a încercat să intre în țară sâmbătă, 2 februarie, în jurul orei 13.00, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, însă a fost oprit de oamenii legii. BMW-ul era

Femeie din Somalia, prinsă de polițiștii de frontieră cu documentul altei persoane, când încerca să treacă granița

Aproape zilnic, refugiați din diferite țări încearcă, prin diverse metode, să treacă ilegal granița dintre România și Ungaria, pentru a ajuns într-un stat din vestul Europei. Ieri, o femeie din Somalia a fost prinsă cu un document de călătorie ce aparținea unei alte persoane. Actul era eliberat de autoritățile din Germania, iar oamenii legii de

Plan eșuat al unui irakian de a trece granița ilegal

Planul unui irakian care a vrut să păcălească polițiștii de frontieră, nu a dat roade. Bărbatul a încercat să treacă granița ilegal, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, pe baza unui act de identitate slovac, însă a fost prins. Era sâmbătă dimineața, în jurul orei 4.20, atunci când irakianul s-a

Triplă infracțiune comisă de un tânăr tirist, care a fost prins fără permis de conducere de polițiștii de frontieră

Tupeu și inconștiență pentru un tânăr șofer de tir. Bărbatul a fost depistat de polițiștii de frontieră din Timiș în timp ce se afla la volanul automarfarului, fără să aibă permis de conducere. În data de 23 ianuarie, în jurul orei 13.30, tiristul ucrainean în vârstă de 22 de ani le-a prezentat oamenilor legii de

Mașină de 25.000 de euro, confiscată de polițiștii de frontieră din Timiș

O femeie care era pe punctul de a trece granița în România, dinspre Serbia, a rămas fără autoturismul său în valoare de 25.000 de euro. Polițiștii de frontieră au fost nevoiți să confiște mașina, întrucât aceasta era furată. Alerta a fost introdusă de autoritățile din Italia, anul trecut, în data de 4 octombrie. Tânăra în

Migranți kosovari, depistați azi-dimineață de polițiștii de frontieră din Timiș

Două persoane care au încercat să intre ilegal în România, venind dinspre Serbia, au fost depistate în această dimineață de polițiștii de frontieră. Oamenii legii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare i-au surprins pe cei doi la aproximativ 250 de metri de linia de frontieră, în apropierea localității Beba Veche, din Timiș. Pentru

Kosovari, prinși de polițiștii de frontieră din Timiș, când erau pe aproape de a trece ilegal în România

Trei persoane au fost depistate de polițiștii de frontieră care se aflau în timpul unei misiuni de supraveghere. În momentul în care au fost surprinși, ieri seară, în jurul orei 22.00, bărbații se deplasau pe jos, fiind la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, în apropierea localității Beba Veche din Timiș. Întrucât nu

Aproape jumătate de kilogram de cocaină, ascuns într-un BMW, descoperit de polițiștii de frontieră

Aproape jumătate de kilogram de cocaină a fost decoperit de polițiștii de frontieră. Drogurile erau ascunse în mai multe spații special amenajate, într-un autoturism marca BMW, în care se aflau doi bărbați, cetățeni români. Descoperirea a fost făcută de oamenii legii de la Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I, cu ajutorul unui

Aproape 2 milioane de persoane au trecut prin fața polițiștilor de frontieră în perioada sărbătorilor de iarnă

Așa cum era de așteptat, ca în fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă și în primele zile ale Anului Nou, traficul a crescut considerabil la punctele de trecere ale frontierei. Românii, în cea mai mare parte, s-au întors în România, pentru a fi aproape de cei dragi. Alții, în schimb, fie pe calea aerului,

Creștere cu 70% a autovehiculelor furate din străinătate, care au încercat să fie introduse în România. Bilanțul poliției de frontieră

Creștere alarmantă a numărului de autovehicule furate în 2018. Comparativ cu anul 2017, polițiștii de frontieră români au constatat o creștere cu 70% a autovehiculelor furate din străinătate, pe care diverși cetățeni europeni încercau să le introducă ilegal în România. În 2018, în primele 11 luni, polițiștii de frontieră au descoperit 239 de autovehicule: 196

Grupuri de migranți, prinși în Timiș, la granița dintre România și Serbia

Polițiștii de frontieră din Timiș au avut de furcă ieri, cu două grupuri de migranți care au încercat să treacă ilegal granița dintre România și Serbia. În aceeași zi, în două locuri diferite, au fost depistate grupuri de transfugi, care nu-și puteau justifica prezența în zonele de trecere ale frontierei. Ambele cazuri au fost întâlnite

Opt cubanezi prinși când încercau să treacă ilegal granița, în Timiș

Și-au încercat norocul de Crăciun, însă nu au putut ajunge în mult visata Spanie. Opt cubanezi au fost prinși de polițiștii de frontieră timișeni în apropierea localității Teremia Mare, pe la „frontiera verde”, în dimineața de Crăciun, în jurul orei 8.00. Oamenii legii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga i-au chestionat pe cei opt,

BMW X6, furat din Portugalia, depistat în Timiș. Un bărbat a vrut să intre în țară cu bolidul de lux

Tupeu pentru un român în vârstă de 32 de ani, care a încercat să treacă granița, în România, la volanul unui autoturism furat. Bărbatul a fost depistat astăzi, cu jumătate de oră după miezul nopții, atunci când încerca să intre în țară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița. Oamenii legii și-au dat seama

Puneti unditele bine: e interzis pescuitul in Dunare! Amenzile pot ajunge la 1.600 de lei

Sunteți pescar și vremea bună vă face cu ochiul să ieșiți pe Dunăre? Amânați aceste planuri până la finele lunii mai, altfel o să vă ardă rău la buzunare. Oricum, nu uitați să aveți actele în regulă, fiindcă, dacă veți prins de polițiștii de frontieră, poveștile pescărești n-or să vă ajute.

Se pregateste asaltul la frontiera! Minivacanta de 1 mai va aglomera granita

Românii se pregătesc de minivacanța de 1 mai, ceea ce va aduce, la graniță, timpi crescuți de așteptare. Poliția de Frontieră anunță creșterea numărului de angajați care vor munci în aceste zile. În perioada similară a anului trecut, cele mai tranzitate puncte au fost cele din vestul țării, pe unde au trecut 252.000 persoane.

Top