Un tânăr francez a rămas la sfârșitul săptămânii trecute fără BMW-ul său în valoare de 25.000 de euro. Bărbatul în vârstă de 22 de ani a încercat să intre în țară sâmbătă, 2 februarie, în jurul orei 13.00, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, însă a fost oprit de oamenii legii.
BMW-ul era căutat de autoritățile din Austria pentru confiscare. Tânărul a declarat că a cumpărat mașina de la o persoană din Serbia, pe care nu o cunoaște, și nu avea cunoștință de faptul că este căutată de autorități.
Autoturismul în valoare de 25.000 de euro a fost indisponibilizat și urmează la terminarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Comentarii prin facebook