Gâlceava dintre primarul Nicolae Robu și viceprimarul Traian Stoia pe marginea închiderii/deschiderii unor cluburi din oraș este departe de-a se fi stins. Așa cum se știe, Robu a trecut peste decizia lui Stoia de închidere a patru cluburi, anunțând că va părăsi cu o zi mai repede „superba plajă a superbei stațiuni Mamaia”, pentru a-i da cu tifla viceprimarului și a le redeschide.
Cei şapte magnifici care au „salvat” România de Ocultă, Soros, BND, Macron ş.a.
În urmă cu câteva zile am văzut întâmplător un clip postat pe pagina sa de Facebook de un fost poliţist, chiar fost lider sindical, acum mare adorator al lui Zamolxe reîncarnat într-un „Guru” cu mare priză la indivizii purtători de un singur neuron. În paranteză fie spus, bizareria acestei creaturi îmi pune mari semne de…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Mai mereuț cu România
Am fost anunțati prin presă că încă 126 noi kilometri din autostrada Moldovei vor fi dați în folosință până la finele anului 2026, ceea ce e bine. Când am mai avut noi un asemenea elan, când în primele două decenii nu cred că s-au tăiat panglici pentru mai mult de 30 km? Nu mai vezi…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Kenosis Design – Când designul cu impact social devine un ambasador al Banatului
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea Kenosis Design, atelierul în care lemnul, creativitatea și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi o nouă șansă femeilor aflate în situații vulnerabile. Era o poveste despre oameni, despre meșteșug și despre curajul de a construi o întreprindere socială în care valoarea unui obiect nu este dată doar…
Citeşte tot articolul