Arhiva pentru eticheta: Programul Național de Dezvoltare Locală

Constructor pentru lărgirea drumului Timișoara-Moșnița Nouă. Dobra: „Am promis. S-a întârziat. M-ați criticat. Am insistat. Am reușit!”

Constructor pentru lărgirea drumului Timișoara-Moșnița Nouă. Dobra: „Am promis. S-a întârziat. M-ați criticat. Am insistat. Am reușit!”

Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, anunță, pe Facebook, că există constructor pentru lucrările de lărgire la patru benzi a drumului Timișoara-Moșnița Nouă. Călin Dobra spune că în curând urmează ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul lărgirii la patru benzi a porțiunii de 4,1 kilometri din DJ 592. Proiectul are o valoare de peste

Licitația pentru lărgirea drumului Timișoara – Moșnița Nouă – în prelungiri

Va mai trece apă pe Bega până când vor începe lucrările de lărgire a drumului Timișoara – Moșnița Nouă. Licitația de prelungește. Mai precis evaluarea celor patru oferte depuse până acum. Licitația la drumul din Timișoara până la intrarea în Moșnița Nouă ar fi trebuit încheiată în 12 februarie, dar evaluarea celor partu oferte s-a

Top