Arhiva pentru eticheta: radu toanca

De ce are Radu Toanca interdictie in cabinetul viceprimarului Stoia

Erau aproape nedespărțiți, mai ales pe holurile primăriei. Erau un fel de sac și petec, tuse și junghi, Pat și Patachon. Unde îl vedeai pe unul, apărea și celălalt. Încă din perioada în care primar era Gheorghe Ciuhandu, au elaborat în tandem mai multe hotărâri de consiliu local, toate cu caracter imobiliar și, în general, în interesul fraților Cristescu. Fiindcă amândoi reprezentau interesele acestora în consiliul local și primărie.

Cum a angajat PSD-istul Radu Toanca 50 de oameni la Colterm

Faptul că PSD-iștii din primărie și consiliul local îl sfidează pe primarul Nicolae Robu, nu mai e un secret. Până unde poate merge această sfidare, dacă depășește nu numai frontierele morale, dar și cele penale, e o altă discuție. Un exemplu elocvent în acest sens este ceea ce s-a întâmplat la Colterm cu puțin timp în urmă.

Consilierii locali vor sa scoata aurolacul din Timisoara

La Timișoara, tragerea pe nas a aurolacului este interzisă în mod oficial! Consilierii locali au aprobat o hotărâre care interzice deopotrivă vânzarea și consumul acestui produs chimic. Nu se știe pe ce bază legală vor fi date amenzile, dar primarul Nicolae Robu e convins că, oricum, foarte puțini timișoreni mai au nevoie de bronz aluminiu, bronz argintiu şi bronz auriu pentru întreținerea sobelor.

Cojocari, vazut de PSD: un functionar public care se comporta ca o precupeata

Ieșirea publică a secretarului PMT, Ioan Cojocari, a stârnit nemulțumiri printre social-democrații timișoreni. „Nea Jean” s-a simțit obligat să facă precizări în urma declarațiilor viceprimarului Traian Stoia, legate de situația unui imobil vândut pe o sumă infimă farmacistei Rodica Vlad. Deputatul Sorin Grindeanu și consilierul Radu Țoancă l-au taxat imediat.

fratii cristescu

Fratii Cristescu isi pun trei oameni in conducerea PSD Timis

Oamenii de afaceri timişoreni Marius şi Emil Cristescu îşi asigură spatele în PSD Timiş. În noul birou de conducere al PSD Timiş, cel puţin trei persoane vor vota aşa cum le dictează cei doi. Retras de la alegerile din organizația municipală, viceprimarul Traian Stoia nu va rămâne și de această dată pe dinafară.

Stoia si Toanca sunt marii invinsi ai alegerilor de la PSD Timisoara

Sorin Grindeanu, fostul şi actualul preşedinte al PSD Timişoara, a anticipat perfect când a vorbit despre mari surprize la alegerile social- democraţilor din capitala Banatului. Marii învinși ai alegerilor pentru funcţia de vicepreşedinte sunt viceprimarul Traian Stoia și consilierul local Radu Ţoancă.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.