Vineri, 23 iunie, începând cu ora 21.00, se vor efectua servicii de dezinsecţie la sol, pe teritoriul comunei Sânandrei, pentru combaterea insectelor (muşte ţânţari, gândaci etc.) Produsul folosit va fi Solfac Trio 140. Substanţele fac parte din gama III de toxicitate, Tip 18 şi sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Minsiterului…
Întreruperi parţiale privind furnizarea curentului electric, la Sânandrei
Începând de astăzi, 19 iunie, până vineri, 23 iunie, inclusiv, pe raza comunei Sânandrei vor fi întreruperi parţiale privind furnizarea curentului electric. Acest lucru se va întâmpla din cauză că, în această perioadă, se vor efectua operaţiuni de toaletare a pomilor din reţelele de joasă tensiune.
La drumul de legătură DN 69 – A1 se lucrează, dar pericolul rezilierii contractului există
Luna aprilie era inițial stabilită ca dată finală până la care noul drum de legătură dintre DN 69 și A1 trebuia finalizat. Ulterior, durata de execuție a fost prelungită, până în septembrie, dar și așa va fi dificil de respectat termenul. Există din nou pericol de reziliere, dar se dorește găsirea de soluții șievitarea acestei…
Compania Todini e aproape de rezilierea contractului pentru noul drum de legătură Timișoara – A1
Constructorul care se ocupă de realizarea noii legături a Timișoarei cu autostrada A1, de la bifurcația spre Sânandrei, a reușit în cele trei luni de activitate din acest an să realizeze doar două procente din proiect. Nu ar fi problemă dacă eram la… 90% din total, dar stadiul lucrării de abia a ajuns la 22,5%.…
Consiliul Județean Timiș pregătește amenajarea unui sens giratoriu între DJ 692A și drumul național DN 69, la bifurcația spre Sânandrei
Consilierii județeni vor avea de aprobat documentația tehnică aferentă proiectului de amenajare a uni nou sens giratoriu la intersecția drumului județean spre Sânandrei și drumul național care leagă Timișoara de Arad. Amenajarea intersecției dintre drumul județean DJ 692A și drumul național DN 69, se aflată la km 11+400.00, partea stângă, se află pe teritoriul administrativ…
S-a scumpit drumul de legătură dintre bifurcația spre Sânandrei și A1
Lucrările efectuate de un constructor italian pe drumul de legătură dintre Timișoara – DN 69 și autostrada A1 vor costa mai mult decât se licitase inițial. Noua sumă alocată a urcat la 232,6 milioane de lei, față de 189,5 milioane de lei cât se licitase inițial. Noua legătură spre autostradă, realizată la profil de drum…
Se mișcă lucrurile pe noul drum de legătură dintre Timișoara și autostrada A1/Foto
După luni de zile în care nu s-a întâmplat aproape nimic pe șantierul viitorului drum de legătură care va asigura conectarea Timișoarei la autostrada A1, societatea italiană cu acționariat asiatic care a câștigat contractul de execuție s-a apucat de treabă. Se fac foraje, dar și decopertări de teren și pregătiri pentru relocări de utilități sau…
Protecția consumatorilor a verificat mai multe restaurante. Amenzi de 120.000 de lei și închiderea temporară a activității la trei firme/FOTO
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că în perioada 16-17 mai am efectuat o serie de controale la restaurantele din mall-uri și din zona centrală a Municipiului Timișoara,precum și din județ, respectiv din Sânandrei. Acțiunile au venit ca urmare a unor reclamații, dar și a controalelor operative întreprinse. Astfel au fost verificați 13 operatori…
Pot demara primele lucrări la drumul de legătură DN 69 – Autostradă. CJ Timiș a semnat autorizația de construire
Constructorii se pot apuca de mutarea rețelelor de utilități aflate pe traseul viitorului drum de legătură dintre DN 69, bifurcația spre Sânandrei, și autostrada A1. Alin Nica a semnat autorizația de construire. Dacă nu a fost să fie cu noroc pe șantierul de extindere a drumului județean DJ 691, spre nodul de la Giarmata, poate…
Câțiva locuitori din Sânandrei rămân luni fără apă
Luni, 14 februarie, între orele 9 și 14, se va opri furnizarea apei în Sânandrei, pe străzile Lalelelor, Panseluțelor, Magnoliei și Sfântul Andrei – parțial pentru executarea unei extinderi a rețelei de apă. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi…
Un tânăr s-a răsturnat cu mașina la intrarea în Sânandrei
Un șofer în vârstă de 29 de ani a avut parte de un accident chiar în zi de mare sărbătoare. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, bărbatul nu a adaptat viteza în curbă și s-a răsturnat cu mașina pe drumul care leagă Timișoara de Sânandrei. Din fericire, acesta nu a fost rănit grav. Potrivit…
Trei răniți în urma unui accident care a avut loc la Sânandrei
Pompierii de la ISU Timiș au fost chemați, luni dimineața, să intervină la un accident rutiercare a avut loc pe DN 69, în apropierea localității Sânandrei. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție, două echipaje SMURD și 13 pompieri. În accident au fost implicate un autotren…
Fonduri europene prin intermediul Aquatim în Sânandrei și Carani
08.07.2021 Fonduri europene prin intermediul Aquatim în Sânandrei și Carani În data de 7 iulie, Aquatim a semnat contractul de lucrări „Execuţie reţele de apă şi canalizare Sanandrei, Carani” cu Asocierea Romtim Instal S.R.L. – AEG Tehnology S.R.L. – Backup Technology S.R.L. Acest contract face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii…
Proiect de aproape 28 de milioane de lei, fonduri europene, pentru apă şi canalizare la Sânandrei și Carani
Aquatim şi Primăria Sânandrei au semnat un contract cu o asociere de firme, prin care se vor executa reţele de apă şi canalizare în localităţile Sânandrei şi Carani. Proiectul are o valoare de 27,8 milioane de lei, fără TVA, cea mai mare parte a banilor fiind din fonduri europene. Durata de execuţie a lucrărilor este…
Întorși de la stingerea unui incendiu, pompierii i-au acordat primul ajutor unui băiat lovit de autobuz în Sânandrei
Cătălin, Nicușor și Sorin sunt cei trei pompieri care în data de 4 mai, în timp ce se întorceau de la un incendiu, au intervenit pentru salvarea unui copil lovit de un autobuz. Mama copilului le-a povestit acestora că mergea cu fiul ei și cățelul pe marginea drumului. La un moment dat, cățelul a ieșit…
A început descărcarea arheologică pe traseul drumului de legătură cu Autostrada A1/FOTO
Primele operațiuni efective de pe terenul pe care va trece viitorul drum de legătură dintre DN 69 și Autostrada A1 au demarat în cursul zilei de luni. Deocamdată, de lucrat lucrează arheologii. Pe traseul viitorului drum de legătură al Autostrăzii A1 Arad – Timișoara cu DN 69, de la bifurcația spre Sânandrei, este în desfășurare…
Compania de Drumuri a acceptat singura ofertă depusă pentru proiectarea și execuția drumului de legătură dintre A1 și Timișoara
Oferta depusă de firma italiană cu acționariat din Kazakhstan, pe filieră chineză, pentru construirea drumului de legătură între DN 69, bifurcația spre Sânandrei și autostrada A1 a fost acceptată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Anunțul vine la doar câteva zile după ce Guvernul Cîțu a aprobat alocarea banilor necesari realizării despăgubirilor de…
Cu primarul Claudiu Coman trecut la PNL, Sânandreiul primeşte de la guvern un bazin de înot
Reţeta de succes pentru anunţarea noilor candidaturi liberale în comunele periurbane ale Timişoarei: promisiunile de proiecte noi. Se întâmplă şi la Sânandrei unde primarul PSD, Claudiu Coman, şi-a anunţat candidatura pentru PNL, concomitant cu promisiunea guvernului privind construirea unui bazin de înot.
Trei primari PSD vor candida la alegerile locale pentru PNL Timiş. Şi numărul ar putea creşte
Cel puţin trei primari PSD din Timiş au bătut palma cu PNL, urmând să candideze la alegerile locale pentru acest partid. Este vorba de edilii din Sânandrei, Valcani şi Sânpetru Mare. Foarte probabil, până sâmbătă, când se închid listele de candidaţi la liberali, numărul primarilor care vor părăsi PSD va fi mai mare.
Sentință definitivă: închisoare pe viață pentru criminalul de la Sânandrei
Doru Sebastian Munteanu, cel care a decapitat un bărbat cu drujba la Sânandrei, a fost condamnat la închisoare pe viață. Este decizia Curții de Apel Timișoara și este definitivă. Curtea de Apel Timișoara a dat o sentință definitivă în cazul criminalului care a decapitat un om cu drujba la Sânandrei, în noaptea de 30 spre…