După ce a băgat 110.000 de euro în mobilă nouă, zugrăveală, parchet, candelabre și tapet auriu pentru sala de consiliu, Primăria Timișoara cumpără acum și sistemul de vot, sonorizare și video-conferințe care lipsea. Contractul a fost semnat recent, fiind atribuit singurului oferant. Sistemul ar trebui să fie funcțional cel târziu la jumătatea lunii iulie.
Ionuţ, fă-te că munceşti! PNL Timişoara, exerciţiu demagogic peste o tragedie naţională
Despre teribila crimă de la Cenei şi-au dat mulţi cu părerea. Şi aveniţi şi mulţi neaveniţi, ultimii, ca de obicei, de altfel, fiind mult mai numeroşi. Aşa cum se întâmplă de altfel în orice tragedie care are loc în România. Evident, nu puteau sta deoparte nici politicienii, care au găsit de bună cuvinţă să se…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
„Reforma” care merită făcută e cea dusă până la capăt
Într-o perioadă tu ca cetățean suporți o etapă de criză economică și ți se promit niște reforme într-o țară ca România, puțin imobilă, mai tradiționalistă, în care media statistic a bunăstării se scufundă în prăpastia dintre clasele sociale, cineva din zona politică are grijă să-ți amplifice senzația de frisoane pe șira spinării. Frisoane care oricum…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă: