Arhiva pentru eticheta: strada Martir Elena Nicoară

Primăria Timișoara a demolat mai multe construcții amplasate pe un teren de 7500 de metri, din Calea Girocului/FOTO

Primăria Timișoara a demolat mai multe construcții amplasate pe un teren de 7500 de metri, din Calea Girocului/FOTO

Mai multe construcții ridicate pe un teren din zona Girocului au fost demolate de Primăria Timișoara. Conform municipalității, terenul respectiv, situat pe strada Martir Elena Nicoară, de circa 7.500 metri pătrați este unul public și era ocupat de construcții realizate fără autorizație. Instituția administrativă spune că terenul eliberat va fi reorganizat pentru amenajarea de locuri

Incendiul de la miezul nopții! O mașină a ars și multe pagube materiale la o clădire

În noaptea dintre 29 spre 30 decembrie, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Martir Elena Nicoară din Timișoara. La locul evenimentului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice și un echipaj SMURD. La sosirea la locul intervenției, incendiul se manifesta generalizat

A învins din postura de membru al opoziției! Garajele de pe strada Elena Nicoară vor fi demolate/FOTO

Un număr de 26 de garaje de pe strada Martir Elena Nicoară au fost demolate, iar în loc se vor amenaja locuri de parcare. La solicitările cetățenilor din zonă a răspuns consilierul local de opoziție, Roxana Iliescu, ea a făcut presiuni la primărie și s-a rezolvat. Chiar dacă nu e la putere se poate, spune

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.