Municipalitatea timișoreană a anunțat semnarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic necesare construirii noului adăpost destinat animalelor fără stăpân din Timișoara. Firma din Timișoara care va realiza documentația investiției va primi 179.000 de lei pentru această operațiune. Noul adăpost va fi amplasat în zona Freidorf, pe un teren al municipalității, aflat…
S-au reluat lucrările pe Centura Sud. Se lucrează la un important pasaj peste calea ferată/FOTO
După o săptămână de pauză, muncitorii au revenit la lucru pe Centura Sud de ocolire a Timișoarei. În acest moment e activitate intensă la unul dintre punctele importante de pe traseu, un pasaj peste calea ferată. Marți a început instalarea tablierului metalic la pasajul peste calea ferată din zona Freidorf, pe șantierul centurii Timișoara Sud.…
Progres redus pe șantierul Centurii Sud. S-au executat lucrări doar pe sectoare izolate ale obiectivului/FOTO
Luna august s-a încheiat pe șantierul Centurii Timișoara Sud cu un stadiu de execuție de circa 55%. Antreprenorul are în continuare o mobilizare insuficientă și, pe parcursul lunii august, a executat lucrări doar pe sectoare izolate ale obiectivului. În zona Freidorf, la începutul centurii, s-au făcut umpluturi, lucrări de stabilizare a terenului de fundare, s-a…