RATT anunță că de marţi, 23 septembrie, linia 11 troleibuze va circula din nou până la staţia Arena Aquasport, de la Pădurea Verde. Revenirea pe vechiul traseu se datorează faptului că au fost finalizate lucrările la carosabil pe Calea Dorobanţilor. În aceste condiții, capătul de linie nu va mai fi la Piaţa Virgil Economu, anunță…
Intreruperi de curent
Enel nu a programat luni întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, după cum urmează: Lugoj – Zona Cotu Mic Bl. 1-5, str. Timișorii (p), Decebal, Ardealului, orele 9- 16; Bencecu de Sus, Bencecu de Jos, Nadăș, Herneacova, Stanciova, Ianova (Progeto Energia Verde), orele 9 – 16.
Fara apa calda
Colterm anunță că, pentru remedierea unei defecțiuni apărute pe rețeaua termică primară, va întrerupe vineri, între orele 8 și 16, furnizarea apei calde la PT 26, 49 și 49A. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile Brândușei, Libelulei, Stelelor, Teiului, Timiș, Zânelor, Zborului, precum și o parte din imobilele de pe…
Teste gratuite de tensiune si glicemie
Unul dintre lanțurile naționale de farmacii sărbătorește redeschiderea unităților sale proaspăt renovate cu un program de testare gratuită a stării de sănătate a timișorenilor. Acesta se va derula în perioada 18 septembrie – 2 octombrie.
Intreruperi de curent
Enel a programat joi întreruperi de energie electrică altfel: Timișoara – str. Gh. Lazăr nr. 8, Mărășești nr. 7,orele 8 – 16; str. Gh. Doja (p), C. Porumbescu (p), Piața Bălcescu (p), Giurgiu, Șoimoș, orele 9 – 12; Sânmartinu Sârbesc, Bacova (p), orele 8 – 16; Remetea Mare (p), Cenei – ferma Smithfield, Sânnicolau Mare…
Apa rece oprita in zona Garii – Splaiul Titulescu
Aquatim anunță că joi, între orele 9 și 18, va întrerupe furnizarea apei reci pe străzile Nufăr, Gheorghe Barițiu, Gelu. Splaiul Nicolae Titulescu (între Gheorghe Barițiu și Nufăr) și Gării (între Gheorghe Barițiu și Nufăr). Lucrările la rețeaua de alimentare cu apă se vor desfășura la intersecția străzilor Splaiul N. Titulescu și Nufăr și fac…
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timişoara – Calea Şagului (p), Calea Chişodei (p), str. Ana Ipătescu (p), str. Fratelia, orele 8 – 16, str. Memorandului, orele 8 – 12; Remetea Mare (p), orele 8 – 16; Becicherecu Mic, str. Sârbească nr. 25, orele 8 – 16; Săcălaz, str. a III-a nr.…
Fara apa calda
Colterm anunță că miercuri, între orele 8 și 18, pentru remedierea unei defecțiuni apărute pe rețeaua termică primară, va întrerupe furnizarea apei calde la PT 48 și 48A. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile Aleea Creației, Amforei, Intrarea Umbroasă, Gh. Lazăr, Teiului, Tipografilor, Zborului, precum și o parte a imobilelor…
Intreruperi de curent
Enel a programat marți întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Calea Torontalului (p), Calea Aradului (p), Calea Șagului (p), str. Muzicescu (p), str. Memorandului, orele 9 – 12; Seceani nr. 30 și 137, orele 9 – 16; Lugoj – Zona Ștrand Bl. C5A, C5B, P3B, P1A, P1B, P1C, P2A, P2B, str. 13 Decembrie, Someșului,…
Intreruperi de curent
Enel a programat luni întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str Ana Ipătescu (p), Fructelor, Calea Șagului (p), Bujorilor (p),Grădinii, orele 9 – 12, str. Cometei (p), Mistral (p), Rozelor, str. I, str. II, orele 9 – 16; Foraje Apă – 1, 3, 5, 8, 9, 11, Alioș 276, Pișchia 234, orele 9 –…
Fara apa calda
Colterm anunță că, pentru remedierea unei defecțiuni apărute pe rețeaua termică de transport, va întrerupe vineri, între orele 8 și 16, furnizarea apei calde la PT 27, 28, 29, 38, 38A, 38B, 39, 40, 41. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile Calea Lipovei și I.I. De la Brad.
Intreruperi de curent
Enel a programat întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Odobescu (p), Rădulescu (p), V. Madgearu (p), orele 9 – 12; Biled – nr. 955-puț apă, orele 9 – 19; Lugoj – Micro 4 Bl. 3-13, 18, 22, 23, 35, 36, orele 9 – 16; Belinț, Chizătău, orele 9 – 19; Sângeorge, orele 8…
Fara apa calda
Colterm anunță că, pentru punerea în funcțiune a rețelei termice în urma unor reparații, va întrerupe joi, între orele 8 și 15, furnizarea apei calde la PT 48. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile Amforei, Circumvalațiunii, Gheorghe Lazăr, Intr. Umbroasă, Teiului și Zborului. Tot joi, între orele 8 și 16,…
Intreruperi de curent
Enel a programat joi întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Intrarea Sepiei (p), Ștefan Stâncă (p), orele 9 – 12; Giulvăz, Bacova (p), orele 8 – 16; Murani (p), Lugoj – MICRO 4 Bl. 3-13, 18, 22, 23, 35, 36, orele 9 – 16; Buziaș – Stația epurare nouă și veche, Rewox Ungaria SRL,…
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Sirius (p), Uranus (p), Cristalului (p), Arenei (p), orele 9 – 12, str. Lunei (p), orele 8 – 15; Dumbrăvița – str. T. Vladimirescu (p), Crișan, Horia, E. Mauriciu, Cloșca, E. Murgu, N. Bălcescu (p), orele 8 – 17; Lugoj – MICRO 4…
Intreruperi de curent
Enel a programat marți întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Icar (p), Aștrilor (p), Sirius (p), orele 9 – 13, str.Transilvania (p), Vulturilor (p), Prahova (p), orele 9 – 16; Dumbrăvița – str. Simfoniei (p), M. Eliade, K. Lajos, A. Gaudi, S. Dali, M. Sadoveanu, Constantin Brâncuși, Cracovia, Belgrad, E. Cioran, G. Liiceanu,…
Intreruperi de curent
Enel a programat vineri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Chișodei (p), Calea Șagului (p), orele 9 – 16, str. Dâmboviței (p), Dreptatea (p), Muzicii (p), orele 9 – 12; Lugoj – Cotul Mic, Bl. 10, 11, 12, 13, 14, 18, 19, 21, 22, 23, orele 9 – 15; Oloșag, Zgribești, Sălbăgel, Știuca,…
Intreruperi de curent
Enel a programat joi întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara: str. Dâmbovița (p), Citadelei (p), Al. Muzicii, orele 9 – 12; Giroc – str. Ecoului, Jupiter, Saturn, Neptun, orele 9 – 19; V. V. Delamarina, Șanovița, Deponeu Ecologic Ghizela, orele 9 – 19; Lugoj – Cotul Mic, Bl. 10, 11, 12, 13, 14, 18, 19,…
Fara apa calda si rece
Colterm anunță că pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță va întrerupe joi, între orele 8 și 15, furnizarea apei calde și a apei reci hidrofor la PT 84. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate în zonele A. Ipătescu, Actorilor, Calea Șagului, Cucului, Curcubeului, Dâmbovița, Fructelor, Frunzei, Grădinii, Intr. Clopotului, Leonard, Vegetației și…
Intalnire a consiliului de cartier Steaua – Fratelia
Consiliul de cartier Steaua-Fratelia se va întruni joi, 4 septembrie. Întâlnirea, convocată de președintele Inge Kron, va avea loc de la ora 17, Şcoala Generală nr. 15 de pe Aleea Chişodei nr. 1 din Timişoara. Locuitorii din zonă vor discuta cu reprezentanţii primăriei despre problemele curente ale cartierului legate de patrimoniu, drumuri şi spaţii verzi.…