Un elev din Timișoara a cucerit medalia de argint la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori care s-a desfășurat în aceste zile, în Botswana. Vlad Oros este elev în clasa a VIII-a la Școala nr. 24 din Timișoara și face parte din lotul României care a concurat la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori din…
Plecarea lui Robert Lupu, avantajul Devei. Hunedorenii s-au impus în derby-ul ţării la futsal, în Sala „Constantin Jude” / FOTO
Duelul ultimelor două campioane ale ţării la fotbal în sală, Informatica şi Autobergamo s-a disputat în cadrul rundei a doua din returul sezonului regulat. Dacă în tur, sub Cetate, Timişoara care era implicată atunci şi în Liga Campionilor, obţinea o remiză, 1-1, de această dată hunedorenii s-au impus cu 4-1, după ce au condus şi…
Agonizant! SCM Timişoara a condus aproape tot jocul la Cluj, însă a pierdut
Numai lor li se poate întâmpla aşa ceva. Jucătorii lui SCM Timişoara au făcut cel mai bun joc din deplasare din acest sezon, chiar la meciul de debut al tehnicianului Cristi Bota, dar nu a fost destul pentru o victorie. Bănăţenii au condus aproape tot meciul, dar au pierdut în ultimul minut, 91-88. Bănăţenii au…
Târg de Crăciun la Ghiroda cu spectacole de colinde, ateliere pentru copii și alte surprize
În perioada 13-16 decembrie, locuitorii comunei Ghiroda, și numai, sunt invitați la Târgul de Crăciun organizat la Casa de Cultură și platoul din față. Manifestarea are în program ateliere pentru copii și adulți urmate de concerte de colinde susţinute de coruri de copii și adulți, grupuri vocale, fanfare etc.
Crește prețul gigacaloriei la Timișoara
Crește prețul gigacaloriei la Timișoara, dar caloriferele nu vor „arde” la buzunar și consumatorii finali, ci vor lua mai mulți din „borseta” primăriei. Pentru că se ridică prețul gigacaloriei, Primăria Timișoara mărește subvenția cu aproximativ 60 de lei, astfel încât consumatorii casnici nu vor fi afectați. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Timișoara…
Angajații Openville Timișoara vor îndeplini dorințele a 250 de copii nevoiași
Dorințele a nu mai puțin de 250 de copii nevoiași vor fi îndeplinite de angajații care lucrează în clădirile de birouri United Business Center (UBC) din ansamblul Openville Timișoara. Aceștia și-au luat în serios rolul de spiriduși ai Moșului pentru al doilea an consecutiv și au pus mână de la mână pentru a face diferența…
AVE România! De ce se tot jură Robu, Boc, Falcă și Bolojan că nu ne rupem de țară?
Știrea bună a lunii decembrie pentru clujeni, arădeni, orădeni și timișoreni a fost, categoric, cea că primarii celor patru mari orașe au semnat actul constitutiv al Alianței Vestului. Presa la nivel național a fost atrasă de această informație și nu mă refer acum la propagandiștii care au deschis cu această ocazie tema separatistă. Pentru acești…
Aicha, un copil în vârstă de 10 ani, își dorește să poată merge și să vorbească
În prag de sărbători năzuințele copiilor din partea Moșului sunt care mai decare mai sofisticate. Aicha, în schimb, e un copil diferit. În vârstă de doar 10 ani, fetița din Timișoara își dorește să meargă și să vorbească. Deja de ani de zile face tratament pentru a reuși toate aceste lucruri. Cu șanse mari de…
PSD a încercat să-l schimbe pe Marilen Pirtea din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților
În Biroul Permanent al Camerei Deputaților s-a propus revocarea din funcție a nu mai puțin de trei vicepreședinți ai acestui for. Printre aceștia s-a numărat și deputatul PNL de Timiș Marilen Pirtea, unul dintre artizanii @puciului@ anti-Dragnea de săptămâna trecută.
USR Timiș reacționează dur în problema gunoaielor: „primarul Robu minte și e în ilegalitate”
Cu legea în mână, USR Timiș demonstrează că singurul vinovat pentru mizeria de pe străzile Timișoarei este primarul Nicolae Robu. De asemeanea, cei din din USR susțin că primarul a făcut o ilegalitate în momentul în care a dat salubrizarea orașului pe mâinile SC Horticultura.
Zeci de afaceri de tip START-up vor fi premiate la Gala Excelenție Antreprenorilor
La Timișoara va avea loc Gala Excelenței Antreprenorilor, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate mediului antreprenorial din Regiunea de Vest. Evenimentul se află la cea de-a patra ediție și își propune să celebreze rezultatele obținute până în prezent prin proiectul Centrul de excelență în promovarea antreprenoriatului IMMpact Vest, dar și să prezinte viitoarele oportunități…
Urmărit general, prins la cerșit pe străzile Timișoarei
Polițiștii locali au avut o surpriză când l-au verificat pe un bărbat care cerșea pe străzile Timișoarei, mai exact pe strada Științei colț cu Bulevardul Dâmbovița. Oamenii legii au descoperit că cerceștorul din colțul străzii era, de fapt, un urmărit general, căutat pentru infracțiunea de ultraj. Sâmbătă, când l-au prins cerșind, polițiștii locali l-au condus…
Sondaj: românii s-au săturat de Dragnea și Dăncilă
Românii sunt tot mai nemulțumiți de actualul guvern, pe care l-ar dori plecat, relevă un sondaj făcut de Biroul de Cercetări Sociale (BCS) la comanda PMP şi obţinut de Adevărul. În acest timp, în Liviu Dragnea mai au încredere doar 11% dintre români.
Banii vorbesc. Concursuri cu multe dedicații la Consiliul Județean Timiș
Mirajul unui post de bugetar bine remunerat și cu muncă puțină a produs o imensă agitație la Consiliul Județean Timiș, acolo unde pe 12 decembrie vor avea loc concursuri pentru ocuparea mai multor posturi, pentru care s-au înscris peste 150 de candidați. Printre ei însă și personaje care n-au cum să piardă concursurile, având în…
SCM Politehnica Timișoara are adversar greu în „sferturile” Cupei României
Adversar dificil şi deplasare grea. Sorţii nu au mai fost de partea Politehnicii, la extragerea partidelor din sferturile de finală, efectuată în această dimineaţă la sediul federaţiei Române de Handbal. Dacă până acum zeiţa Fortuna a zâmbit bănăţenilor, de această dată le-a întors spatele. SCM Politehnica Timişoara joacă sferturile de finală ale Cupei României Fan…
Adolescentă, dispărută în Timiș
O fată în vârstă de 17 ani a fost dată dispărută în Timiș. Minora a plecat în data de 2 decembrie din Centrul de Plasament Recaș, în jurul orei 21.00. Monica Iasmina Hartibo are 1,60 metri înălțime, 60 de kilograme și are corporlența robustă. La data dispariției purta un trening cu glugă de culoare roz,…
O brad frumos și… prețios. Pomi de Crăciun la toate prețurile în piețe, la Timișoara
Brazii au apărut și prin piețe, în Timișoara, deși mulți oameni fac drumul la magazin pentru a-și lua un pom de Crăciun „de pe raft” sau aleg unul de plastic… Prețurile în piețe variază în funcție de… client…
Accident mortal în Timiș. Un tânăr de 18 ani a pierit iar alte două persoane au fost rănite / FOTO
Sfârșit crunt pentru un tânăr care recent a împlinit vârsta majoratului. Bărbatul era pasager, azi-noapte, într-un autoturism condus de prietenul său, când, la un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de o mașină care circula regulamentar. Accidentul s-a petrecut în localitatea de frontieră Cenad. Cei doi se…
Echipa „Ambulanța pentru Monumente Banat”, în finala Galei Naționale a Voluntarilor / FOTO
O echipă de 125 de tineri inimoși și entuziaști, arhitecți și studenți, și-a propus, nu cu mult timp în urmă, să intervină și să salveze de la degradare mai multe monumente din Banat. Și-au intitulat echipa „Ambulanța pentru Monumente Banat” și au salvat de la „moarte” biserici de lemn, vechi mori de apă, cule etc.…
Ediție simbolică a Rock for Revolution, în 2018
Pe 20 decembrie 1989, Timișoara se declara primul oraș liber din România. Rock-ul dincolo de muzica în sine și solo-uri de chitară înseamnă și libertate. Tocmai de aceea și în acest an concertul de rock dedicat zilelor din decembrie 1989, Rock for Revolution, va avea loc tot pe data de 20 decembrie. În acest an,…
- 1
- 2