Arhiva pentru luna: aprilie 2020

Primăria Ghiroda e pregătită de carantinarea unor persoane, la nevoie

Primăria Ghiroda e pregătită de carantinarea unor persoane, la nevoie

Primăria Ghiroda ne anunţă că dacă e nevoie poate primi oameni în carantină. În acest scop sunt disponibile atât containere, dar şi un contract cu un hotel. Dacă situaţia o va impune, Primăria Ghiroda poate oferi cazare pentru persoanele aflate în carantină. „Suntem pregătiți, în cazul în care situația o impune, să primim persoane aflate

Minifotbalul vrea să se restarteze cât mai repede posibil

Pandemia de Covid-19 a oprit sportul în România, și nu numai, iar minifotbalul nu face excepție. Campionatele locale din țară sunt întrerupte de la jumătatea lunii martie, atunci când președintele României, Klaus Iohannis, a decretat „starea de urgență”. Starea de urgență se va încheia în data de 15 mai, iar dacă situația privind stoparea răspândirii

coronavirus

Peste 11.000 de cazuri de coronavirus în România. În Timiș sunt 430

Timișul a ajuns la 430 de cazuri de COVID-19, duminică, 26 aprilie, în timp ce România a trecut de 11.000. În România au fost confirmate, până duminică, 11.036 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19, în timp ce în Timiș sunt 430, conform Institutului Național de Sănătate Publică, Sâmbătă erau 418 în cel

Timiș: amenzi de peste 240.000 lei aplicate de polițiști și jandarmi într-o singură zi, pentru cei care nu respectă restricțiile

În 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi de peste 240.000 lei celor care au încălcat restricțiile de circulație impuse de Ordonanța Militară nr. 3 pe timpul pandemiei de coronavirus. În județul Timiș, în cursul zilei de 25 aprilie, polițiștii au aplicat 126 de sancțiuni contravenționale în valoare de 240.660 lei pentru nerespectarea

Mai puține persoane în izolare la domiciliu, în Timiș

În Timiș sunt, duminică, mai puține persoane aflate în izolare la domiciliu comparativ cu ziua de sâmbătă. Duminică, 26 aprilie, în Timiș, conform Direcției de Sănătate Publică, sunt 490 persoane aflate în izolare la domiciliu, iar 287 persoane sunt în carantină. Sâmbătă, în Timiș erau 531 persoane aflate în izolare la domiciliu, iar 277 persoane

ACS Poli e pe val, la fotbal virtual

Supercupa României la fotbal virtual merge mai departe, iar cele două echipe ce reprezintă Timișoara au obținut victorii în noua etapă programată sîmbătă seara. Cinci echipe au punctaj maxim după meciurile din etapa a treia a SuperCupei #jucămdeacasă, turneul caritabil de FIFA20 11v11 organizat de Federaţia Română de Fotbal Virtual. ACS Înainte Modelu, ACS Poli

România: 608 decese la două luni de la apariția primului caz de COVID-19

Numărul deceselor persoanelor cu COVID-19 ajunge la 608 în România, la două luni după primul caz de coronavirus apărut în țara noastră. Conform Grupului de Comunicare Strategică, a murit o femeie de 67 ani din județul Neamț, internată în data de 15 aprilie la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț-Nefrologie, transferată în 22 aprilie la

Timişoreni, vi se pregăteşte ceva! Primăria indexează taxele şi impozitele, cu rata inflaţiei

Consilierii locali timişoreni vor primi spre dezbatere şi aprobare  un proiect de hotărâre prin care va fi acceptată indexarea impozitelor şi taxelor locale din Timişoara. Vizate sunt şi amenzile, iar creşterea ar urma să fie de 3,8%. În anul fiscal 2021 vom plăti cel puţin 3,8% în plus la impozitele şi taxele locale percepute de

200 de pachete cu produse de igienă pentru comunitățile defavorizate din Timiș

Voluntarii au dus 200 de pachete cu produse de igienă familiilor din medii defavorizate din Timiș. Este vorba despre campania Centrul Mobil de Medicină Comunitară. Voluntarii au ajuns la ușile oamenilor cu 200 de pachete formate din lighean, soluție de dezinfectat pe bază de clor, săpun, mască pentru copii și cărți de colorat pentru cei

Lucian Bode

CNAIR şi ministrul Transporturilor au viziuni diferite pentru lotul 3 din Lugoj – Deva

Ministrul Transporturilor insistă pentru deschiderea  urgentă a circulaţiei rutiere pentru traficul greu pe lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva, aceasta în timp ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere se pregăteşte să dea peste 1,6 milioane de lei pe noi studii efectuate pe acelaşi tronson. Lucian Bode insistă şi pentru rezolvarea unei alte

suspect

Timiș: trei persoane arestate preventiv și una arestată la domiciliu pentru furt calificat și tăinuire

Polițiștii au reținut patru persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 32 de ani, bănuite de furt calificat și tăinuire. Trei persoane sunt arestate preventiv. În 13 aprilie, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tăinuire de către un tânăr în vârstă de

coronavirus

COVID-19: România a depășit pragul de 600 de decese!

Conform Grupului de Comunicare Strategică, România a ajuns la 601 decese ale persoanelor cu COVID-19. A murit un bărbat de 50 ani din județul Călărași, internat în 27 martie la Matei Balș, diagnostica în următoare zi cu COVID. A decedat în 25 aprilie, suferind de hipertensiune arterială (HTA), obezitate, ulcer gastric cu un episod de

Acasă din linia întâi: Trei cadre medicale din Timișoara, care și-au ajutat colegii din Italia în lupta antiCovid au revenit în România,alături de alți 12 salvatori

15 medici și asistente s-au întors acasă din linia întâi, după ce au lucrat cot la cot cu colegii lor din Italia în lupta antiCovid. Au fost primiți la Aeroportul din București de premierul României Ludovic Orban și alte oficialitți. Trei salvatori sunt din Timișoara. Astăzi au revenit pe pământ românesc 15 doctori și asistente

coronavirus

România – înaintea pragului de 580 de decese ale persoanelor cu COVID-19

Numărul deceselor persoanelor cu COVID-19 ajunge la 579 în România. A murit un bărbat de 78 ani din județul Hunedoara. Pacientul s-a prezentat cu pneumonie acută, suspiciune COVID-19, la Spitalul Municipal Brad, și a fost transferat la Spitalul Județean Hunedoara în 22 aprilie. Confirmat cu COVID în 23 aprilie, a decedat în data de 24

Încă un campionat rămâne fără fotbal în acest sezon. Titlul de campioană nu a fost dat

Federaţia Olandeză de Fotbal a hotărât să încheie ediţia de anul acesta a Eredivisie din cauza pandemiei de coronavirus. Nicio echipă nu a fost declarată campioană. Ajax şi AZ Alkmaar vor evolua în Liga Campionilor, fiind primele două echipe clasate în Eredivisie. Primul campionat de fotbal care s-a „închis” a fost cel belgian, dar acolo

coronavirus

Zece cazuri în plus de COVID-19 în Timiș. România: 10.635 cazuri

În România, până astăzi au fost confirmate 10.635 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, iar în Timiș, conform Institutului Național de Sănătate Publică, au fost confirmate 418 cazuri până astăzi. Conform Grupului de Comunicare Strategică, de vineri până sâmbătă, în România au fost înregistrate alte 218 de noi cazuri de îmbolnăvire, iar în secțiile

Timiș: peste o sută de amenzi în 24 de ore pentru cei care nu respectă restricțiile de circulație în timpul pandemiei de coronavirus

Peste o sută de amenzi au aplicat polițiștii și jandarmii în 24 de ore celor care nu respectă restricțiile impuse de Ordonanța Militară nr. 3 pe timpul pandemiei de coronavirus. În județul Timiș, în cursul zilei de 24 aprilie, polițiștii timișeni au aplicat 94 de sancțiuni contravenționale în valoare de 162.500 lei pentru nerespectarea măsurilor

coronavirus

România: 575 decese ale persoanelor infectate cu COVID-19. A murit o tânără de 21 de ani, cu sindrom Down și alte afecțiuni

Numărul deceselor a ajuns la 575 în România, în ceea ce privește persoanele infectate cu COVID-19., conform Ministerului Sănătății. A decedat o femeie de 21 ani din județul Vrancea, cu sindrom Down și alte afecțiuni. Ministerul Sănătății menționează că, potrivit Institutului National de Sănătate Publică (INSP), decesul 553 și decesul 541 reprezintă același caz. Ca

Timiș: trei angajate din căminele de bătrâni – depistate cu COVID-19

Au fost depistate trei angajate din căminele de bătrâni din Timiș cu coronavirus, în urma testelor realizate de cei de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș. Cei de la DSP Timiș au testat 500 de persoane din personalul acestor centre și urmează testarea a aproximativ încă 500 de persoane. Trei angajate sunt „pozitive”. Personalul

Spitalul de campanie al militarilor, ridicat la stadionul CFR, e aproape de finalizare/VIDEO

Militarii care se ocupă cu amenajarea spitalului de campanie de pe stadionul CFR din Timişoara se mişcă rapid cu amenajarea acestuia. Luni au ajuns primele utilaje, iar vineri mare parte din complexul de corturi şi containere era deja amenajat. Aici vor funcţiona 56 de paturi pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus, cu simptome minime sau medii,

Top