În a doua etapă a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România este inclusă populaţia la risc, rerprezentată de persoanele cu vârsta peste 65 de ani şi cele aflate în evidenţă cu boli cronice. Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a făcut publică lista bolilor cronice pentru care persoanele pot…
Mii de locatari din Timișoara rămân fără apă rece marți
Marți, între orele 9 – 16, se va întrerupe furnizarea apei reci în Timișoara, pe străzile Maria Dogaru, Szeged, Ioan Lucian Leuștean, Alexandru Jebeleanu, Corneliu Ursu, Petru Bandu și la toți consumatorii industriali care au sediul în zona situată între str. Grigore Alexandrescu și Parcul Industrial și Tehnologic Timișoara de pe Calea Torontalului. Întreruperea este…
Nicolae Robu îl torpilează pe Dominic Fritz pe subiectul centrelor de vacinare: “Adevărată ruşine naţională”
Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, s-a dezlănţuit la adresa actualei administraţii a oraşului pe marginea centrelor de vaccinare împotriva coronaviruslui. În Timişoara funcţionează doar două astfel de centre, dintre care unul, situat la Iulius Town, are două fluxuri. Printr-o postare pe Facebook, Nicolae Robu acuză actuala administraţie de incompetenţă, afirmând că Timişoara a ajuns…
A fost actualizată lista țărilor pentru care se instituie carantina în cazul persoanelor care sosesc în România
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat duminică o hotărâre privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei la domiciliu asupra persoanelor care sosesc în România din acestea. Pe această listă sunt 48 de state, iar măsura intră în vigoare la noapte. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat…
Persoanele vaccinate anti-Covid cu ambele doze, exceptate de la carantinare la intrarea în România
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, astăzi, o hotărâre care stipulează că persoanele care vin din străinătate în România și au făcut ambele doze de vaccin nu mai sunt obligate să stea în carantină. Sunt exceptate de la carantinare şi persoanele care au fost infectate cu Sars-Cov-2, cu cel puţin 14 zile în…
Autoritățile centrale au aprobat deschiderea a opt noi fluxuri pentru vaccinare, în zona Timișoarei
În zona Timișoarei vor fi disponibile mai multe locuri de vaccinare, în cadrul celei de a doua etape a campaniei. În total, vor fi opt asemenea noi fluxuri, unde cetățenii din zonă vor putea primi vaccinul, pentru a nu fi nevoiți să se deplaseze în alte localități pentru rezolvarea acestei proceduri medicale. În urma intervenției…
Pe vreme de pandemie, timișenii nu mai vor pașapoarte. Cererea unor astfel de documente noi s-a prăbușit în 2020
Cererea pentru emiterea de pașapoarte noi a scăzut semnificativ în ultimul an în Timiș, arată datele referitoare la activitatea desfășurată de Serviciul de specialitate care funcționează în cadrul Instituției Prefectului. Se poate, în schimb, vedea o creștere semnificativă pentru pașapoartele simple electronice. Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Timiș, din cadrul Instituției Prefectului a emis, în…
Voleibaliştii au început returul cu două eşecuri. Urmează Cupa României
La sfârșitul săptămânii trecute s-a reluat Divizia A1 la volei masculin, cu primul turneu din returul campionatului. Reamintim că Federația Română de Volei a anunțat că noua formulă de disputare pentru Diviziile A1 masculin și feminin, adoptată în toamnă dată fiind situația sanitară din România, va fi păstrată și pentru returul primei ligi. Astfel, competițiile…
Sindicaliștii de la Cartel Alfa au pichetat Prefectura Timiș și cer salarii decente și respectarea legislației muncii/FOTO
Clădirea Prefecturii Timiș a fost din nou pichetată de sindicaliști, după ce și săptămâna precedent, în mai multe zile, reprezentanții angajaților au protestat într-un mod similar. Luni a fost rândul celor de la Uniunea Sindicală Cartel Alfa Timiș să protesteze în fața Palatului Administrativ. În jur de o sută de persoane, dotate cu pancarte și…
Pe străzile din Timișoara s-au folosit 200 de tone de material antiderapant. Mașinile de intervenție, monitorizate prin GPS
Rămas pe post să facă față zăpezii care a căzut peste Timișoara duminică, viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că în oraș s-a folosit, pentru a asigura utilizarea carosabilului, aceeași cantitate de material antiderapant cât a folosit Direcția Regională de Drumuri și Poduri, în Timiș și Caraș, împreună. Noaptea trecută s-au aflat pe străzile Timișoarei 15…
Fațadele clădirii Universității de Vest Timișoara vor fi renovate
Se caută firmă care să se ocupe de proiectul de arhitectură necesar reabilitării fațadelor corpului principal de clădire al Universității de Vest Timișoara. Situat pe bulevardul V. Pârvan nr. 4, este vorba despre un imobil reprezentativ al Timișoarei, care a fost proiectat de renumitul arhitect Hans Fackelmann. Respectivul proiect poate fi considerat un reper în…
Focar nou de coronavirus în Timiș la Spitalul de Psihiatrie din Jebel
În judeţul Timiş a apărut, în ultimele 24 de ore, un nou focar de coronavirus, la Spitalul de Psihiatrie din comuna Jebel. Cu acesta numărul focarelor din judeţ a crescut la opt. Toate sunt aflate în supraveghere epidemiologică, transmite Direcţia de Sănătate Publică. Focarele active din judeţul Timiş sunt: CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE TIMIȘOARA…
Ghiroda depășește Dumbrăvița la rata de infectare cu coronavirus. Situația în județ
Rata de infectare în Timişoara este azi 5,57, în scădere de la 5,72, față de ziua precedentă. La nivelul judeţului rata este azi 4,44, în ușoară scădere față de ieri. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi la Ghiroda: 8,81. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, rata…
În Timiş, 132 de noi infectări cu Sars-Cov-2, fiind efectuate doar 360 de teste
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, alte 132 de persoane au fost confirmate cu Covid-19, fiind efectuate doar 360 de teste. Pe fondul testelor puţine, rata de infectare în Timiş a scăzut puţin, până la 4,44, după ce în ziua precedentă a fost 4,52. Persoanele infectate din judeţul Timiş sunt din următoarele localităţi:…
Bilanţ coronavirus. 1.509 de persoane infectate şi 50 de decese, în ultimele 24 de ore
De la ultima raportare, la nivel naţional au fost infectate cu Sars-Cov-2 alte 1.509 persoane, fiind efectuate doar 5.808 de teste RT-PCR şi 3.093 de teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 1.076 de pacienţi. Până astăzi, 18 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 695.153 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus…
Împărţirea prefecturilor în cadrul coaliţiei guvernamentale, amânată din nou. Legătura cu războiul intern din PNL
Programată pentru astăzi, împărţirea funcţiilor de prefecţi şi subprefecţi de către partidele din arcul guvernamental, PNL, USR PLUS şi UDMR, a fost amânată din nou. De această dată cu o săptămână, pentru ziua de luni, 25 ianuarie. Amânarea vine pe fondul războiului din interiorul PNL declanşat de Rareş Bogdan. După două întâlniri în care nu…
252 de angajați de la Victor Babeș, vaccinați duminică anti-covid la rapel
În cadrul primei etape de vaccinare împotriva COVID-19, în judeţul Timiş au fost administrate, în ultimele 24 de ore, 459 de vaccinuri. Dintre acestea, 252 au fost la Spitalul „Victor Babeș”. Este vorba despre rapel, prima doză fiind administrată în 27 decembrie 2020. În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Timiș, în cadrul etapei…
Cum funcţionează, de fapt, vaccinul anti-COVID-19 pe bază de ARN mesager
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 explică avantajele vaccinurilor pe bază de ARN mesager şi cum funcţionează acestea. Vaccinurile pe bază de ARN mesager transportă informaţia genetică necesară pentru producerea proteinei Spike în organismul uman. Sistemul imun recunoaşte proteina ca fiind străină şi declanşează răspunsul în urma căruia se produc anticorpi.…
Circulația mijloacelor de transport în comun, dată peste cap de o defecțiune, în zona centrală
Toată circulația mijloacelor de transport în comun a fost perturbată, luni dimineața. Din cauza ruperii unui cablu de alimentare pentru troleibuze, în Piața 700 circulația a fost blocată. Astfel, circulația tramvaielor de pe liniile 1, 2, 4 și 6 a fost afectată, începând cu ora 9:00. Cauza, un fir de troleibuz s-a rupt pe strada…
Sute de tone de material antiderapant folosite în cursul nopții. Drumurile Naționale și autostrada sunt deschise circulației
Pe drumurile naționale din vestul României se poate circula, dar în condiții de iarnă. În cursul nopții, pe teren s-au aflat zeci de utilaje de deszăpezire și s-au folosit sute de tone de material antiderapant și clorură de calciu. Nu sunt la această oră drumuri naționale închise în această parte a țării, ca urmare a…