Stirile din ziua: 25 august 2021

lucrari colterm

Intrarea Cucului închisă până în noiembrie

Intrarea Cucului închisă până în noiembrie

De azi, o stradă din Timișoara se închide circulației și va rămâne așa pentru câteva luni. Colterm bagă țevi noi, nepoluante, pentru termoficare Comisia de Circulație de la nivelul municipiului Timișoara a avizat închiderea traficului rutier, în perioada 25.08 – 25.11, pe str. Intrarea Cucului, tronsonul cuprins între PT 84 și imobilul nr. 2, în

Dominic Fritz

Opinia lui Dominic Fritz: Supărările liberale interne afectează alianța USR PLUS – PNL, dar aceasta funcționează

Momentul în care consilierii locali ai PNL au votat alături de cei ai PSD și Pro România hotărârea legată de obligația publicării domiciliul și studiile aleșilor locali pare să fi fost decisivă asupra calității colaborării inter-alianță între liberali și USR PLUS. Iar acum șeful celei de a doua formațiuni spune că alianța este una ”încercată”,

Primăria Timişoara sporeşte numărul parcărilor multinivel, pe hârtie

Se pune la punct noua filozofie în domeniul parcării: Nu există pentru nimeni un drept înnăscut să folosească spațiul public unde vrea el și pe gratis

Nu toate zonele din Timișoara se vor transforma în parcări taxate, indiferent de cartier, pare să fi decis primarul Dominic Fritz, dar că nimeni nu s-a născut proprietar în acest oraș pe un loc de parcare, mai spune acesta. De curând, Primăria Timișoara a lansat în dezbatere publică un proiect prin care propune trecerea sistemului

intrerupere apa

Aquatim anunță în ce localități va fi presiune redusă la apă

Aquatim va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități. Miercuri, 25 august, între orele 8-12, presiunea apei va fi scăzută în Chevereșu Mare și, între orele 12-15, în Dragșina. De asemenea, joi, 26 august, presiunea apei va fi scăzută în Buziaș și Silagiu între orele 8-15 și, între orele 8-12, în

Mai mulți locatari din Timișoara, Rudicica, Urseni și Giroc nu vor avea joi apă la robinete

Joi, 26 august, între orele 8 și 18, se va executa devierea unei conducte din zona Mareșal Constantin Prezan – Venus – Calea Urseni. Lucrările fac parte din proiectul de modernizare a zonei, iar pe durata lor vor rămâne fără apă consumatorii de pe străzile Calea Urseni, Gavril Musicescu (porțiunea dintre Calea Martirilor și Calea

Top