Stirile din ziua: 10 august 2021

Calin Dobra

Călin Dobra dezbate pe tema drumurilor recepționate de Moș: Își asumă munca altora

Călin Dobra dezbate pe tema drumurilor recepționate de Moș: Își asumă munca altora

Fost președinte al Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra se bucură că ”milițianul drumurilor”, așa cum îl numește pe vicepreședinte CJT Cristian Moș a anunțat că drumul dintre Crivobara și Vizma a fost asfaltat. Dobra spune că cel în cauză își asumă munca altora, dar că măcar e bine că cei de la USR PLUS și-au

Fum gros în zona Șagului. Pompierii intervin la un incendiu în care ard trei tone de vopseluri

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Ovidiu Cotruș, în zona Șagului, vizavi de CET. Potrivit ISU Timiș, incendiul a izbucnit la rampa de descărcare a unei stații de transfer deșeuri și materiale de construcție. ISU Timiș a fost anunțat prin 112 despre producerea unui incendiu la un operator economic, cu degajări mari

copac

Viceprimarul Ruben Laţcău promite pentru Calea Bogdăneștilor: Vom planta arbori care au atins maturitatea, nu bețe

Rămas șef peste administrație, în condițiile în care primarul este în concediu, viceprimarul Ruben Lațcău răspunde sesizărilor pe care cetățenii le ridică. Cum pe Calea Bogdăneștilor mai mulți copaci au devenit istorie în cadrul proiectului de transformare a zonei, “vicele” a venit cu precizări și spune că a și salvat câțiva pomi, care aveau valoare

Calarasi - Poli

Trei goluri de senzație pentru Poli în prima victorie din campionat

Politehnica Timișoara vine acasă cu trei puncte mari de la Călărași. Echipa viola s-a impus cu 3-1 pe terenul fostei prim-divizionare din urmă cu câteva sezoane. Nu a fost ușor și bănățenii au trebuit să sufere ca să obțină acest prim succes stagional. Prima repriza a fost a Politehnicii. Ignea a deschis scorul printr-o execuție

Florin Citu

Vouchere de 100 de lei şi bilete la loterie pentru românii care se vaccinează!

Premierul Florin Cîţu a afirmat că în cadrul coaliţiei s-a decis demararea unui proiect pilot potrivit căruia persoanele care se vaccinează vor primi un voucher în valoare de 100 lei. De asemenea, se va organiza şi o loterie cu bonuri fiscale pentru cei care se vaccinează. Impactul bugetar iniţial este de 50 milioane lei pentru

Trupa Vama susține un concert în weekend la Timișoara

Timișoara găzduiește cel mai mare turneu național din 2021 din România – VAMA Neconvențional, în noul centru cultural independent din Timișoara, Faber Community. Deschis în plină pandemie, în august 2020, spațiul Faber Community este nominalizat la premiile New European Bauhaus ale Uniunii Europene, care identifică și recompensează inițiativele ce modelează un stil de viață armonios,

Gheorghiță: 81,5% dintre îmbolnăvirile de COVID-19 și 92,6% dintre decese, la persoane nevaccinate

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a anunțat marți, că în România se înregistrează o creștere lent progresivă a numărului de cazuri de COVID-19. Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică pe ultimele două săptămâni din luna iulie, 81,5% dintre cazuri se înregistrează la persoane nevaccinate, iar 92,6% dintre decese la persoanele nevaccinate.

CSC Dumbrăvița

Trei echipe din Timiș luptă să ajungă în turul 3 al Cupei

Federația Română de Fotbal a validat cele 41 de echipe calificate din Faza I a Cupei României, ediția 2021-2022, disputată în data de 28 iulie, și apoi a stabilit meciurile din Faza a II-a a competiției, incluzând și cele cinci nou-promovate în Liga 2. Partidele sunt programate să se desfășoare în data de 11 august,

Fragmente din „A Star is Born” sau „The Phantom of the Opera” vor răsuna deseară în Curtea cu castan

O întâmplare tentantă care îi poftește pe timișoreni într-o călătorie fantastică pe… Broadway are loc marți, 10 august, de la ora 19, în Curtea cu castan a Casei Artelor (str. Episcop Augustin Pacha nr.8). Nouă tineri muzicieni își „expun” talentul în fața publicului, în cadrul unei serate speciale: cu muzică de film și musical. „De-a

violenta domestica

Doi timişeni au donat un imobil și terenul aferent, în valoare de peste jumătate de milion de lei, pentru victimele violenței domestice

Doi cetățeni din Timiș au donat Consiliului Județean un imobil, împreună cu terenul aferent, în valoare de 566.000 lei, echivalentul a 116.000 euro. Dorința acestora, transcrisă într-un contract, este ca imobilul să fie atribuit spre administrare Direcției Generale de Asistență Socială și protecția Copilului Timiș și să fie folosit în permanență pentru desfășurarea de activități

marcaj sosele

Se realizează marcaje rutiere pe strada Budai-Deleanu

Începând din seara zilei de 10 august, timp de trei nopți, până în dimineața zilei de 13 august, se va lucra la marcaje pe strada Ioan Budai-Deleanu. Pentru asigurarea condițiilor de realizare a lucrărilor, cetățenii care locuiesc în zonă sunt rugați să nu parcheze pe lungimea străzii Ioan Budai-Deleanu între orele 19.00 şi 05.00. Intervalul

Peste trei sute de cazuri de coronavirus, confirmate la nivel naţional, în ultimele 24 de ore

De la ultima raportare, la nivel naţional 312 persoane au fost infectate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 14.207  de teste RT-PCR şi 19.993 teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 86 de pacienţi. Până astăzi, 10 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.085.412 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.048.777

Careu de ași pentru viitorul baschetului timișorean

SCM Timișoara și trei cluburi din oraș își dau mâna pentru o colaborare în sectorul juvenil. SCM Timișoara, MP Sport, CSȘ Bega și Vest Activ sunt structurile sportive care cooperează pentru a crește cât mai mulți baschetbaliști de valoare. În prima fază, de la CSȘ Bega vor veni la SCM Timișoara jucători pentru completarea grupei

Primaria Sacalaz

Au fost prea puțini consilieri locali. Organigrama Primăriei Săcălaz, atacată în instanță de prefect

Sunt probleme la Primăria Săcalaz. Prefectul județului Timiș, Zoltan Nemeth, a formulat o acțiune de anulare a unei hotărâri a Consiliului Local privind reorganizarea și stabilirea numărului de posturi pentru aparatul de specialitate al Primarului Comunei Săcălaz, considerând că a fost adoptată cu încălcarea prevederilor Codului administrativ. Concret, analizând hotărârea de consiliu local, dosarul de

padel

Profesioniști ai padelului mondial ajung la Timișoara. Urmează sesiuni de cursuri gratuite/Foto

Unii au descoperit acest sport nou și dinamic, ceilalți sunt invitați să facă cunoștință cu el, prin intermediul unor profesioniști. Luna august îl aduce la Timișoara pe unul din cei mai titrați antrenori de padel din Europa, iar acesta va susține cursuri gratuite pentru toți amatorii de sport și de mișcare, care doresc să se inițieze în padel. De

S-au mai făcut alți pași în proiectul de extindere a Spitalului de Boli Infecțioase/Foto

Se lucrează în paralel pentru finalizarea celor două noi corpuri de clădire ale Spitalului Victor Babeș. În timp ce o echipă de muncitori ridică și armează stâlpii corpului A, a cărui fundație a fost turnată în urmă cu câteva zile, alte echipe sunt mobilizate la corpul B. Se anvelopează exteriorul imobilului, iar în interior se

drum Crivobara – Vizma

Recepție acceptată. Drumul dintre Crivobara și Vizma a fost asfaltat/Foto

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, a anunțat finalizarea lucrărilor de asfaltare pentru un nou drum județean, în lungime de 4,4 kilometri. Acesta va lega localitățile Crivobara și Visma. După ce a refuzat recepția, din cauza calității lucrărilor, Cristian Moș, ne anunță că pentru DJ 609J, sector Crivobara – Vizma recepția va fi efectuată. ”Lucrarea

Adolescent urmărit de poliție prin Recaș după ce s-a urcat fără permis la volan

Polițiștii din Recaș au pornit noaptea trecută în urmărirea unei mașini după ce șoferul acesteia nu a oprit pe strada Mihai Viteazu din oraș, când agenții i-au făcut semn să oprească. Astfel, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, autoturismul fiind oprit pe strada Crișan din orașul Recaș. După ce l-au legitimat pe șofer, oamenii legii

Zoltan Nemeth

Prefectura Timiș a decis. Șefii și consilierii locali de la Timișoara scapă de obligația publicării actelor de studii și a domiciliului

Prefectura Timiș a decis: nu se publică obligatoriu acte de studii și domiciliul primarului, viceprimarilor, consilierilor locali, consilierilor personali ai primarului și viceprimarilor precum și a angajaților care dețin funcții de conducere din Primăria Timișoara. Dorința consilierilor locali USR și a primarului, care s-au opus HCL adoptate s-a îndeplinit, iar deciziile adoptate în 13 iulie

Top