Stirile din ziua: 19 septembrie 2021

Calea Martirilor rămâne luni fără apă

Calea Martirilor rămâne luni fără apă

Luni, 20 septembrie, între orele 9 și 12, se va executa un branșament de apă din fonduri private la noul supermarket de pe Calea Martirilor nr. 98. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei pe Calea Martirilor, porțiunea dintre străzile Mureș și Gavril Musicescu, iar pe porțiunea dintre străzile Gavril Musicescu și Apicultorilor și

Simptomele COVID-19 în cazul copiilor. Cele trei semne care ar trebui să îi îngrijoreze pe părinți

Medicul pediatru  Mihai Craiu a vorbit despre simptomele COVID-19 care apar la copii. El spune că acestea „variază, în primul rând în funcție de vârstă“. Unii copii au doar manifestări digestive, fără pneumonie. „La Primiri Urgențe ajung copii cu diaree sau cu simptome ca la orice fel de răceală. Manifestările digestive sunt specifice copiilor mici,

O nouă razie a Poliției, în Timiș. Agenții au dat peste 160 de amenzi

179 de persoane au fost legitimate, 135 de societăți comerciale verificate și 105 autoturisme controlate în cadrul unei razii de amploare. Acesta a avut loc în data de 18 și 19 septembrie, în intervalele orare 08:00-14:00 și 19.00 – 03:00. Au participat poliţişti de ordine publică, de investigații criminale, jandarmi împreună cu lucrători din cadrul

Bilanţ coronavirus: 3.817 persoane confirmate şi 58 de decese, în ultimele 24 de ore

De la ultima raportare, la nivel naţional 3.817 de persoane au fost infectate cu Sars-Cov-2. Au fost efectuate 14.327 de teste RT-PCR şi 21.129 teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 849 pacienţi. Până astăzi, 19 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.148.710 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

În Timiş, 285 de persoane confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. 173 de cazuri doar în Timişoara

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 285 de persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 1.332 teste, dintre care 465 teste rapide. În aceeaşi perioadă nu a fost confirmat niciun deces din cauza coronaviruslui în Timiş În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, 285 persoane au fost confirmate cu coronavirus.

De marţi, în Timişoara doar cu certificat verde în localuri şi restaurante. Rata de infectare a trecut de 3

Rata de infectare a ajuns în Timişoara la 3,18 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 2,85. Prin urmare, certificatul verde va fi obligatoriu pentru accesul în localuri, restaurante, evenimente publice și private, concerte, spectacole, piscine etc. Cel mai probabil aceste norme vor intra în vigoare de marţi. Astăzi, conform datelor

dan diaconu

Nu prezintă garanţie. Prim-vicepreşedintele PNL Timişoara, Dan Diaconu, n-a prins lista de delegaţi pentru Congresul PNL!

Nu mai puţin de patru consilieri PNL din CL Timişoara nu au fost desemnaţi pe lista delegaţilor la congresul partidului din 25 septembrie. Printre aceştia se numără şi Dan Diaconu, fost viceprimar al Timişoarei şi prim-vicepreşedinte al PNL Timişoara. Din Timişoara sunt 73 de delegaţi la congres. Modul discreţionar în care liderii PNL Timiş au

Catalin Tiuch

Cătălin Tiuch, vicepreședintele PSD Timiș cere plafonarea prețurilor la electricitate și gaze. Guvernul dă copy-paste la propunerile stângii

Actualul guvern a copiat ideile PSD legate de protecția consumatorilor la efectele dezastruoase ale majorărilor de preț la gaze naturale și energie electrică, spune Cătălin Tiuch, vicepreședinte PSD Timiș. Conform acestuia, prețurile ar trebui plafonate la același nivel cu media ultimelor luni, iar sumele necesare să fie luate din profiturile mari realizate de firmele de

Alin Nica

Semnal de la CJ Timiș: din 2023 nu vor mai fi probleme cu gazele naturale la Deta. Extinderea rețelei, continuată spre Sânnicolau Mare și Făget

Dorința celor de la Consiliul Județean Timiș este de a extinde alimentarea directă din conducta Transgaz, care să se extindă și spre Sânnicolau Mare și Făget. Deocamdată trebuie rezolvată problema spre zona Deta, fiindcă aici situația e urgentă. Autoritățile județene fac pași înainte pentru a aduce gaz metan în zona Deta și, dacă totul merge

drum inchis

De luni se impun noi restricții de circulație

De luni, la Timișoara se impun noi restricții de circulație în anumite zone. Acestea sunt necesare pentru efectuarea unor lucrări edilitare. Comisia de Circulație de la nivelul municipiului Timișoara a avizat mai multe restricții rutiere. A fost decisă închiderea, în data de 23.09.2021, între orele 09.00 – 17.00, a traficului rutier, astfel: b-dul. 3 August

SCM Timisoara

O victorie și o înfrângere la Cupa Timișoara NetBet. Petricevic: „Au fost teste foarte utile”

Triunghiularul dotat cu Cupa Timișoara NetBet s-a încheiat cu meciul echipelor învingătoare în primele două zile, SCM Timișoara – CSM Tg. Jiu. Gorjenii s-au impus cu 83-77, grație unui sfert secund foarte bun. Jucătorii alb-violeţi au câștigat trei din cele patru sferturi – 19-14, 22-20, 19-17 – însă vizitatorii au avut un partial de 32-17

UVT vernisaj Roma

Universitatea de Vest Timișoara a vernisat o expoziție la Roma

Universitatea de Vest Timișoara, prin Facultatea de Arte și Design a vernisat, în acest sfârșit de săptămână, o expoziție – eveniment,  „Ricorrenze / Recurențe / Recurrences”. Aceasta este organizată în spațiul oferit de Institutul Cultural Român, Accademia di Romania din Roma. Proiectul este realizat în cadrul parteneriatului Facultăţii de Arte şi Design Timişoara cu Asociaţia

CSS Ghiroda

Ghiroda este în continuare lider în C8. Pobeda, un prim punct muncit la Lipova

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii continuă să strălucească în Liga 3, Seria 8, obţinând o nouă victorie. Pobeda Dudeştii Vechi s-a întors cu un punct muncit de la Lipova, într-o etapă în care Dumbrăviţa a stat din cauza excluderii ACS Poli din campionat. CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Avântul Periam  2-1. Au marcat: Petrișor

Editorial de Ino Ardelean

Totul pentru “Superman”, totul pentru victorie! Mascarada alegerii delegaţilor din PNL Timiş pentru congres

“Festivalul democraţiei” din PNL a trecut la un alt nivel acum, în apropierea datei congresului partidului. Congres de care ne desparte mai puţin de o săptămână. Au fost câteva luni în care liberalii au prezentat un spectacol absolut grotesc, guvernarea fiind lăsată în plan secund. Pentru prima dată în istoria unor alegeri interne de partid,

Poli deschide scorul din primele secunde, dar închide meciul, exact ca în ultimele partide, în genunchi

Alb-violeţii au început bine, dar au sfârşit rău un nou joc din acest sezon. Cosmin Bîrnoi a deschis azi scorul pentru Politehnica, dar oaspeţii de la FK Csikszereda au egalat rapid şi apoi un punctat în penultimul minut pentru 1-2 în întâlnirea care a contat pentru etapa a VII-a a Ligii 2. Meciul a început

Top