Echipa bănățeană cu cele mai multe prezențe în Europa în ultimul deceniu este CSM Lugoj. Formația feminină de volei a închieat campionatul pe locul 5 ca și în alți ani și va reprezenta România în Challenge Cup. După 3-0 acasă în finala pentru locul 5, lugojencele au mers la malul mării pentru episoul 2 cu…
La Timișoara apar 23 de noi străzi. Una e chiar în zona zero a orașului
Dezvoltarea accelerată a Timișoarei a dus la apariția a noi străzi, în cartierele și zonele de blocuri proaspăt ridicate. Astfel, consilierii locali vor avea de aprobat denumirile pentru 23 de asemenea noi străzi. La ședința de plen de săptămâna viitoare, pe lista proiectelor de votat se află și cel pentru aprobarea unui număr de 23…
La granița cu Ungaria au fost descoperite probleme atât cu migranții ilegali, dar și cu febra aftoasă
Chiar dacă România a intrat în Schengen, ceea ce a însemnat renunțarea la controalele tradiționale de frontieră dintre Ungaria și România, în Timiș, la granița dintre cele două țări au fost înregistrate mai multe probleme decât cele descoperite la granița cu Serbia. Febra aftoasă, dar, mai ales, problema migranților ilegali au fost cap de afiș.…
Un nou succes timișorean la Hexagonul Facultăților de Drept
Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut locul trei la cea mai nouă ediție a Hexagonului Facultăților de Drept, cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului. Competiția a avut loc perioada 9 -11 aprilie, la Sibiu. Evenimentul este organizat anual între echipele facultăților de drept ale Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universității…
Conform așteptărilor, chiar dacă s-a tremurat pentru victorie. Timișoara bate din nou Steaua
SCM Timișoara a reușit a treia victorie din ultimele patru meciuri în Liga Națională de Baschet Masculin și păstrează speranțe pentru un loc de play-off, chiar dacă șansele sunt mici. Leii din Banat au câștigat la mare luptă contra lui CSA Steaua București în propriul fief cu 88-85, și astfel ajung la un bilanț de…
„Dintre Dealuri” – Gustul autentic al Banatului, direct din inima dealurilor
Banatul este un teritoriu al diversității – cultural, lingvistic și, mai ales, gastronomic. Între dealurile sale molcome, în gospodării care păstrează încă legătura vie cu pământul, se nasc produse locale cu o identitate aparte. În acest peisaj se remarcă un nume tot mai apreciat în rândul iubitorilor de gusturi autentice: „Dintre Dealuri”. „Dintre Dealuri” nu…
Bilete de tratament, disponibile la Casa Judeţeană de Pensii Timiş
Casa Judeţeană de Pensii Timiş cu sediul în Timişoara, str. Andrei Şaguna Nr. 5 A, distribuie bilete de tratament contra cost rămase, disponibile pentru SERIA 4, cu începere din 24.04.2025 pentru pensionarii şi asiguraţii bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru staţiunile: BUZIAȘ (cardiovascular) H. Silvana** BUZIAȘ (cardiovascular) H. Parc*** BALA (reumatismal) H. Ceres*** CALACEA (reumatismal)…
Luni se întrerupe furnizarea energiei electrice în Giarmata Vii
Furnizarea cu energie electrică în localitatea Giarmata Vii se întrerupe luni, 14 aprilie, în intervalul orar 09:00 – 17:00, parțial pe străzile Viorelelor, Magnoliei și Aleea Uberland, pentru lucrări la rețeaua de alimentare. Întreruperea se realizează pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
Duminica Floriilor, marea sărbătoare care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
În acest an, Paştele fiind în aceeaşi zi, atât pentru catolici, cât şi pentru ortodocşi, toţi credincioşii sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua…