Arhiva pentru luna: septembrie 2026

Anunţ Primăria Ghiroda

Comuna Ghiroda, prin reprezentant legal, primar IONUȚ STĂNUȘOIU, anunță începerea lucrărilor la obiectivul de investiție „Construire creșă mare în comuna Ghiroda, județul Timiș”, în baza autorizației de construire nr. 173/28.08.2025, lucrări finanțate de Compania Națională de Investiții, în valoare de 4.820.000 lei fără TVA.  

CCIA Timiș aduce împreună două economii în transformare: Timiș și Recklinghausen

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a facilitat un nou dialog economic între mediul de afaceri timișean și cel din Recklinghausen, Germania, în cadrul unei întâlniri dedicate identificării unor oportunități concrete de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități. Misiunea economică germană a fost condusă de Silke Ehrbar-Wulfen, Prim-adjunct al Primarului și

Primăria Timișoara preia de la Colterm, după trei ani de amânări, serviciul de distribuție și transport a energiei termice

După trei ani de amânări, Primăria Timișoara a ales să facă pasul decisiv și să preia în regie proprie distribuția și transportul energiei termice către clienții sistemului de termoficare al orașului. După ce a forțat această preluare, dar și-a dat seama că nu poate face față la o asemenea misiune, acum, odată cu expirarea contractului

La Timișoara se va sărbători Săptămâna Europeană a Mobilității, cu străzi închise, mic dejun pe pod, firobuz cafe și activități sportive

Mobilitatea în comunitate se va sărbători și la Timișoara. Seria de evenimente va aduce oamenii mai aproape de oraș și unii de ceilalți, printr-un program care pune în aceeași poveste transportul public, bicicleta, sportul, cultura și timpul petrecut împreună, spune Primăria. Acțiunile programate vor închide și unele străzi centrale. Timișoara transformă străzile și spațiile publice

USR, bilanţ despre PNRR: Reformele au fost sabotate, iar un abuz politic a fost trecut drept reformă

PSD a sabotat sistematic reformele asumate prin PNRR, susţine USR, argumentând că nu au fost tăiate pensiile speciale, dar s-au folosit de plan pentru a-și elimina adversarii politici. Ca exemplu a fost dat cazul lui Dominic Fritz, împotriva căruia s-a fpcut un amendament special al Legea ANI. La 31 august s-a încheiat etapa de implementare

Cu două săptămâni rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz trece în revistă “bijuteriile Tmişoarei”

Doar 14 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor din poziţia de primar, el a menţionat, astăzi, “bijuteriile Tmişoarei”.  Pentru început, el menţionează Turnul de Apă din Iosefin, recent redat comunităţii. “Rând pe rând, bijuteriile Timișoarei primesc o nouă viață în comunitate. Deja câteva

Editorial de Ino Ardelean

În căutarea „stabilităţii” şi „naţionalismului sănătos”, Nicuşor Dan şi-a luat realmente adio de la propriul electorat. Nu şi de la PSD

Cel mai inadecvat preşedinte din istoria postdecembristă a României continuă să umble după străchinile pe care le calcă cu o nonşalanţă sfidătoare la adresa celor care l-au ales. (În treacăt fie spus, pentru cei care râd de votanţii lui Dan, fostul contracandidat al acestuia, George Simion, era mult mai inadecvat. Fiindcă se poate şi aşa

Intervenţii și lucrări de întreținere pe străzile din Giarmata şi Cerneteaz

Primăria Giarmata anunţă că, în aceste zile, se intervine la drumurile din Giarmata şi Cerneteaz, lucrările fiind necesare inclusiv pentru siguranța participanților la trafic.  Mai exact, intervenţiile constau în plombări, reparații locale și lucrări de întreținere acolo unde carosabilul necesită astfel de acţiuni, atât în Giarmata, cât și în Cerneteaz. “Sunt lucrări necesare pentru a

Cel mai important festival de film din România revine la Timișoara pentru patru zile. TIFF Timișoara îşi deschide joi porţile

Între 17 și 20 septembrie, TIFF Timișoara aduce filme premiate, avanpremiere românești, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri despre lumea filmului, ateliere pentru copii, două expoziții speciale dedicate Nadiei Comăneci și istoriei TIFF și un cineconcert inedit. Patru zile de cinema și evenimente speciale, la Cinema Timiș, Cinema Studio, Grădina de Vară Capitol, FABER și Art Encounters.

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 septembrie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 16.09.2026, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 16.09.2026, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare

Etichete:

Primăria Timișoara va acoperi din bugetul local cheltuielile pentru Traseul Revoluției. Inaugurarea, probabil săptămâna viitoare

Primăria Timișoara va acoperi din bani proprii cheltuielile necesare pentru realizarea proiectului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii: Memorialul Revoluției – Decembrie 1989”. Este vorba despre rețeaua de locații marcate în oraș, pentru principalele puncte unde au avut loc evenimente în cadrul Revoluției din 1989. Cea mai bună veste este că lucrările sunt gata și ar

Municipalitatea vrea să cumpere utilaje pentru deszăpezire

Nu se ştie cât de dificilă va fi iarna care vine, dar știm că Primăria Timișoara vrea să fie bine dotată pentru a fi pregătită pentru eventuale valuri de zăpadă. În concluzie, pornește achiziția pentru mai multe utilaje pentru această perioadă a anului. Prin aceste utilaje cumpărate, municipalitatea vrea să scape de dependența față de

A fost închis focarul de pesta micilor rumegătoare de la Giulvăz

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat, marți, stingerea oficială a focarului de pesta micilor rumegătoare, din exploatația de ovine, din localitatea Giulvăz. Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței cu membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor la Animale. Rămân în vigoare până la data de 10 octombrie restricțiile privind mișcarea

Violenţe extreme în Capitală la un protest al ciobanilor confiscat de agitatori „suveranişti”

Un protest neautorizat al fermierilor din Piața Victoriei din Bucureşti a degenerat marți în violențe extrem de grave. Printre oierii adunaţi în faţa Guvernului s-au interacalat mai mulţi membri AUR, inclusiv parlamentari, precum şi fani ai “preşedintelui ales”, moment din care au început violenţele. Aproximativ 3.000 de crescători de animale s-au adunat în faţa guvernului

Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj

Etapa a IV-a a Superligii feminine de fotbal s-a încheiat pe arena Electrica, acolo unde Politehnica a întâlnit U Olimpia Cluj, în derby-ul etapei. A fost o luptă dârză, de duartă și s-a lăsat la o parte spectacolul, obiectivul fiind mai important. După 90 de minute echilibrate, alb-violete s-au impus cu 1-0 (0-0). Nu a

Administrația județeană nu reușește să găsească administratori pentru societatea care administrează groapa de gunoi de la Ghizela

Consiliul Județean Timiș este nevoit să reia concursul pentru desemnarea a doi dintre cei trei administratori care se vor ocupa de managementul societății Eco Serv Timiș SRL, care are în administrare groapa de gunoi de la Ghizela, dar și sistemul de management al deșeurilor din județ. În urma unui prim concurs, doar unul dintre cele

restaurant

Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google

Fie că nu știu să folosească serviciul de recenzii oferit de Google, fie că bănățenii nu obișnuiesc să dea o notă afacerilor din domeniul HoReCa din Timișoara, dar orașul nu apare aproape deloc în topul celor mai ”analizate” afaceri din domeniu. Un număr de 153.858 de afaceri HoReCa din România au fost analizate de site-ul

Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român

Momente speciale la institutul de învățământ cu o istorie de peste un veac. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, luni, 14 septembrie 2026, evenimentul dedicat Zilei Inginerului Român, organizat de Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Timiș, în colaborare cu UPT și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”. O întâlnire în care tradiția

Sfârșitul de săptămână aduce o nouă ediție a Zilelor Dovleacului de la Kikinda. Care e programul celor patru zile de festival

Joi debutează o nouă ediție a Zilelor Dovleacului, de la Kikinda. Iar românii sunt așteptați și de această dată în număr cât mai mare la eveniment. Vama Lunga–Nakovo, care oferă un acces facil către orașul sârbesc, va fi deschisă non-stop în weekendul Zilelor Dovleacului 2026. Sâmbăta aceasta se măsoară în centrul Kikindei cei mai lungi

Sindicatul din CJ Timiş a primit de la instituţie 60.000 de lei pentru… o “incursiune” în istoria Banatului

60.000 de lei a cerut, 60.000 de lei a primit Sindicatului din Consiliului Județean Timiș de la instituţia condusă de Alfred Simonis. Proiectul pentru care sindicaliştii au primit banii n-are nici cea mai mică legătură cu sindicalismul, fiind vorba de “incursiune în istoria Banatului” prin… Budapesta, Belgrad sau Novi Sad. Să fie bine pentru toată

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.