Author Archives: deBanat

Ethos – refuzul manipularii colective

Nu ne aflăm totuşi într-o situaţie fără ieşire, Ethos oferindu-ne o soluţie nu originală, dar în mod cert eficientă, dacă vom conştientiza o dată pentru totdeauna, că suntem totuşi pe marginea prăpastiei şi că trebuie să ne trezim şi să ne implicăm colectiv, împotriva sistemului şi nu prin metode brutale ci, pur şi simplu subminând

Healing Cancer – vindecarea cancerului

Un film documentar cutremurător, care descoperă că miliardele de dolari investite în tratamentele pentru cancer sunt nejustificate, cine sunt cei interesaţi să păstreze această stare de lucruri şi cum pierde, de fapt, bolnavul de cancer. Prima parte a filmului documentar se ocupă de eșecurile tratamentelor convenționale împotriva cancerului și arată cum medicina convențională, pe scară

Zeitgeist – Moving Forward

Zeitgeist: Moving Forward Este al treilea film al seriei lui Peter Joseph, fiind lansat pe 15 ianuarie 2011, simultan în peste 60 de ţări şi în peste 30 de limbi diferite, cu 340 de premiere mondiale, transformându-l într-unul dintre cele mai ample evenimente independente din istoria filmului, popularitatea sa fiind confirmată, de cele peste 300.000

Tenis Campionii

[swfobj src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2011/03/tenis-campionii.swf” allowfullscreen=”true”] Obiectiv: Masoara-ti agilitatea cu cei mai buni jucatori de tenis din lume, in cele trei etape ale turneului. Joaca cu maiestrie acest joc de sport captivant, si vei deveni cel mai faimos campion de tenis. Controale: Foloseste Mouse-ul pentru Deplasare si Click stanga pentru Aruncare / Serva / Lovitura.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.