Adam Mirkovic (28 de ani) va evolua și în următoarele două sezoane la SCM Timișoara. Jucătorul sârb a sosit la echipa violetă în vara anului trecut, aflându-se la momentul respectiv la primul contact cu eșalonul de elită al baschetului românesc. Mirkovic acoperă pozițiile 3 și 4. „Sunt foarte fericit pentru faptul că rămân la Timișoara.…
Fără coronavirus la Politehnica! Violeţii se pregătesc pe plan local
Politehnica a continuat şedinţele de pregătire pe plan local. Antrenamentele au loc atât la Baza 2 Politehnica, cât şi la Baza 1 (Ştiinţa), în cele două zile ale săptămânii în care sunt programate câte două sesiuni. Doi jucători au fost afectaţi de mici probleme medicale în ultima vreme, e vorba de Dorin Codrea şi Raul…
Sportul şi în continuare fără public. Cazurile noi de coronavirus sperie (şi) MTS-ul
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a transmis printr-un mesaj pe o reţea de socializare, că stadioanele vor rămâne închise pentru public, subliniind faptul că rămâne ferm în această privinţă având în vedere numărul în creştere al cazurilor de COVID-19. „În ziua cu un record de cazuri de infectări pentru România, cu o întreagă echipă…
Komatina, un cincinal alături de echipa de baschet a Timișoarei
Experiență pentru noul sezon. Milos Komatina, rămâne pentru încă un campionat la SCM Timișoara. Din lotul echipei SCM Timișoara pentru stagiunea următoare va face parte și muntenegreanul Milos Komatina. Jucătorul în vârstă de 35 de ani se află înaintea celui de-al cincilea sezon consecutiv petrecut la SCM Timișoara. „Koma” este al doilea cel mai longeviv…
Forță pe extremă. Un marcator pur sânge pe semicercul violet
Primul jucător portughez din istoria handbalului timișorean este Sergio Barros, 28 ani, cu o experiență la Sporting Lisabona și în campionate din Spania, Macedonia sau Turcia. Lusitanul a ales România după ce s-a consultat cu jucători ce au mai evoluat aici fiind convins ca Liga Națională este un campionat puternic. ”Am decis acum câțiva ani…
Doi dintr-o lovitură! Lewis Dolphin Stallworth IV şi Nikola Gajic sunt „lei” cu acte-n regulă
SCM Timişoara a ajuns la un acord cu încă doi jucători pentru sezonul 2020-2021. Americanul Lewis Dolphin Stallworth IV şi sârbo-bosniacul Nikola Gajic au semnat cu echipa viola şi vor evolua în alb-violet sub comanda antrenorului-manager Dragan Petricevic. Stallworth se află la prima experiență în România, în sezonul trecut evoluând în Superliga din Ucraina, la…
Periamul va reprezenta Timișul la barajul de accedere în Liga 3
Avântul Periam a fost desemnată astăzi noua campioană a Ligii 4 Timiș, campionatul „înghețând” definitiv. S-a jucat doar o etapă din retur, după care sezonul a fost compromis de pandemia de coronavirus. Timișul Șag este marea perdantă, echipa de lângă Timișoara conducând campionatul în pauza competițională, dar pierzând ultimul joc din 2019 și prima și…
Ripi se pregătește centralizat în județ
Ripensia se află de miercuri, 15 iulie, în cantonament la Buziaș, fiind cazată la hotelul ”Phoenix”. Lotul antrenat de Cosmin Petruescu va fi în stagiu centralizat până pe 24 iulie. Din păcate, nu vor putea fi disputate deocamdată jocuri de verificare. Partidele preconizate a se disputa cu CSM Lugoj (18 iulie) și UVT Timișoara (22…
Competițiile de rugby din țară, amânate din cauza stării de alertă
Biroul Federal al Federaţiei Române de Rugby a luat vineri decizia de a amâna reluarea competiţiilor interne, care era prevăzută pentru luna iulie, din cauza prelungirii stării de alertă. „Având în vederea decizia autorităţilor de a prelungi starea de alertă, situaţie în care nu există un cadru legal pentru disputarea partidelor oficiale, membrii Biroului Federal…
Cristian Mocrițchi revine în alb-violet
Un singur sezon a stat departe Cristian Mocriţchi de baschetul timișorean. Fundașul în vârstă de 20 de ani a semnat un nou contract cu SCM, după ce în stagiunea precedentă a evoluat la CSM VSKC Miercurea Ciuc. Mocrițchi măsoară 1,87 metri și este distribuit de regulă pe pozițiile 1 și 2. „Mă bucură revenirea mea…
Încă două sârboaice cu atitudine vin la Lugoj
CSM Lugoj se pregătește pentru un nou sezon istoric de volei feminin, iar numele noi promit spectacol la fileu. Conducerea echipei a anunțat primul nume, fost căpitan și campioană în Serbia, Katarina Kanac, iar în ultimul timp au mai fost semnate două contracte tot cu sportive din țara vecină. „A doua jucătoare pe zona de…
Viitor pe banda dreaptă. Un puști talentat a semnat 5 ani cu Politehnica
A evoluat doar vreo 110 minute pentru Politehnica înainte de oprirea campionatului, dar a fost suficient pentru ca Nicolae Sofran să convingă suflarea alb-violetă de calităţile sale. Tânărul cu origini bulgare a fost transferat de Politehnica Timişoara de la Electrica şi a semnat un contract valabil pe cinci sezoane! În vara trecută Nicolae Sofran a…
Lovitură pe piața transferurilor! Un colos român semnează cu SCM Timișoara
După zece ani petrecuți în străinătate, Alexandru Olah se întoarce în baschetul timișorean! Pivotul echipei naționale a României, un produs al sportului cu mingea la coș din orașul de pe Bega, și-a dat acordul să evolueze în alb-violet și se va afla la dispoziția antrenorului-manager Dragan Petricevic în momentul începerii pregătirilor pentru sezonul 2020-2021. Olah…
CSM Lugoj, întăriri înainte de noul sezon de volei feminin
Pentru a doua oară consecutiv, fetele de la CSM Lugoj s-au calificat în cupele europene, respectiv în Challenge Cup. Pe malul Timișului au loc în aceste zile inevitabilele schimbări din mers, dar și întăriri. Au plecat Daiana Roman, Alexandra Cauc și Andreea Petra, dar au rămas jucătoare de certă valoare sau perspectivă, care au reușit…
Despărţire după un an şi jumătate. Un internaţional moldovean pleacă de la Poli
Politehnica Timişoara a reziliat de comun acord contractul cu mijlocaşul Cristian Dros. Jucătorul în vârstă de 22 de ani s-a alăturat alb-violeţilor în ianuarie 2019 de la Zaria Bălţi, din prima ligă a Moldovei. Originar chiar din oraşul Bălţi (Rep. Moldova), Cristi s-a remarcat în zona mediană a echipei bănăţene şi a devenit în timpul…
84 de zile în care cluburile pot transfera jucători
Începând de azi, 14 iulie 2020, cluburile din România pot legitima jucători pentru sezonul care urmează. Perioada de transferuri se va încheia la data de 5 octombrie 2020. Situația generată de pandemia COVID-19 a dus la o serie de modificări și nu doar în ceea ce privește calendarul competițional. Astfel, în cadrul ședinței de Comitet…
Dorin Codrea continuă în violet pentru echipa la care a debutat la 16 ani
Revenit din iarnă între alb-violeţi, Dorin Codrea va evolua şi în sezonul următor pentru echipa bănățeană! Mijlocaşul central în vârstă de 23 de ani se află la a doua perioadă în tricoul Politehnicii. În prima a fost antrenat la nivelul Ligii a IV-a chiar de vărul său, fostul internaţional Paul Codrea. La fel ca şi…
Istorie! O sportivă din România, cea mai titrată spadasină a Cupei Mondiale din istorie
Sportiva clubului Steaua București, Ana Maria Popescu (Brânză), a câștigat pentru a patra oară în carieră Cupa Mondială la spadă. Românca a terminat prima în clasament, cu 176.000 de puncte, fiind urmată pe podium de brazilianca Nathalie Moellhausen (157.000 de puncte) și chinezoaica Sun Yiwen (149.000), anunță FR Scrimă. Tricolora a mai cucerit de alte…
Viitor asigurat. Politehnica la înca un parteneriat cu un important centru juvenil
Politehnica Timişoara a încheiat un acord de parteneriat cu ACS Electrica 1929 Timişoara. Prin intermediul acestuia tinerii fotbalişti de perspectivă ai noului club partener pot face mai uşor pasul către echipele grupării violete, cu beneficii pentru ambele părţi. După acordul semnat la începutul lunii cu Fortuna Becicherecu Mic, clubul studențesc are un nou partener pe…
Experiență în banda stângă. Sergiu Popovici rămâne în alb-violet
Jucătorul cu peste 100 de partide în prima ligă continuă cu Politehnica. Sergiu Popovici a semnat astăzi un nou contract cu Politehnica Timişoara. Jucătorul de bandă stânga, sosit în iarnă, şi-a pus semnătura pe o nouă înţelegere valabilă până la data de 30 iunie 2021 cu opţiune de prelungire pe încă un an de zile!…