Author Archives: Marcel Hoster

Aparatura pentru viitoarea maternitate de la Spitalul Județean Timișoara va costa trei milioane de euro

Aparatura pentru viitoarea maternitate de la Spitalul Județean Timișoara va costa trei milioane de euro

Consiliul Județean Timiș își dorește implementarea unui sistem automatizat de management al viitoarei clădiri a maternității pe care o ridică folosind fonduri europene, lângă Spitalul Județean Timișoara. De asemenea, a fost finalizată lista echipamentelor care vor fi necesare unității medicale, aici fiind vorba de o sumă de trei milioane de lei. Una dintre investițiile care

Aveți povești despre turnul de apă din Iosefin? Acasă prin Banat le adună pentru generațiile viitoare

Ați locuit sau locuiți în Iosefin? Cei de la Asociația Prin Banat, care se ocupă de reabilitarea Castelului de Apă din acest cartier vă vor poveștile legate de acest obiectiv devenit simbol al Timișoarei. Toți cei care pot sprijini proiectul sunt așteptați să o facă. „În cei peste 100 de ani de când străjuiește Iosefinul,

Cine sunt marii câștigători pe proiectul Tim Cultura. Suma cea mai mare de la CJ Timiș merge spre Flight Festival

Aprobat, nu fără dispute, programul Tim Cultura, prin care Consiliul Județean Timiș finanțează din banii de la bugetul propriu acțiuni culturale, va oferi cea mai importantă sumă spre Flight Festival. Și Festivalul Codru, desfășurat în Pădurea Bistra, primește bani importanți de la bugetul județului. Cei mai mulți bani, 400.000 de lei, merg spre Fundația Flight

Cum se va dezvolta anii viitori noua zonă de nord a Timișoarei. Consilierii locali timișoreni sunt așteptați să voteze viziunea noii administrații/FOTO

Primăria Timișoara continuă demersurile în vederea stabilirii strategiei de viitor pentru zona de nord a orașului. Municipalitatea își dorește aici o imensă zonă verde, un nou spital regional, un centru expozițional sau de cercetare (nu e hotărât încă), noi linii de transport public, nu mai puțin de 1000 de hectare analizate. Acum proiectul ajunge pe

Universitatea de Vest

Conferința internațională „Security challenges în the Balkans” revine la Timișoara cu subiecte incitante. Primul ministrul, prezent prin videoconferință

Pe 17 iunie, Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu asociația New Strategy Center, organizează a șasea ediție a conferinței internaționale „Security challenges in the Balkans”, desfășurată sub Patronajul Ministerului Afacerilor Externe din România. Evenimentul va aduce la Timișoara invitați cu o vastă experiență profesională, pentru a dezbate provocările clasice și emergente de securitate

Drumarii din zona de vest au ieșit la … recoltat

Pe lista ciudățeniilor pe care drumarii din vestul țării trebuie să le adune din parcările drumurilor naționale aflate în administrare intră din această săptămână un nou articol. Acum vorbim despre produse agricole, legume, cele care au ajuns la vânzare în piață, dar nu și-au găsit noi proprietari. DRDP Timișoara nu încurajează risipa alimentară, ne anunță

Folclorul, motiv de ceartă în plenul CJ Timiș. Un amendament lansat pe TimCultura a fost oprit de la vot

Reuniți în cadrul unei ședințe de plen extraordinare, consilierii județeni au aprobat lista manifestărilor culturale TimCultura, de finanțare a programelor din acest sector. Au votat, dar nu fără clinci-uri, un amendament lansat fiind refuzat categoric de inițiatorul proiectului de hotărâre. Disputa s-a dat pe majorarea sumei date de CJ Timiș pe tema a șapte proiecte

Forțele de ordine și cei de la ISU sunt la posturi în minivacanța de Rusalii

Minivacanța de Rusalii găsește reprezentanții forțelor de ordine, dar și pe cei ai ISU, la lucru. Sute de jandarmi, polițiști și pompieri vor veghea ca cetățenii să aibă sărbători fericite. Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș a dispus suplimentarea efectivelor în toate locurile în care vor avea loc manifestări religioase și cultural-artistice. Este vorba despre 47

Lucrările de reabilitare de pe Bulevardul Cetății sunt în avans față de grafic și au atins un stadiu fizic de 50%

Lucrările la șantierul pentru „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4, B-dul Cetății” au ajuns în acest moment la jumătate, fiind înainte față de grafic. Acesta este unul dintre proiectele prioritare ale orașului, care a avansat constant pe parcursul ultimului an. Șantierul a început în 28 iunie 2021 și

tren

Ministerul Transporturilor cumpără 20 de trenuri noi electrice. Niciunul nu ajunge la Timișoara

Ministerul Transporturilor a aprobat cumpărarea a 20 de noi trenuri electrice de lung parcurs, banii fiind alocați prin intermediul PNRR. Timișoara nu va beneficia de niciunul dintre acestea.  Un număr de 20 de trenuri de lung parcurs cu alimentare electrică, vor fi achiziționate cu bani din PNRR, demararea licitației derulate prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Biserica romano-catolică din Bălcescu se întoarce înapoi la Episcopie. Primăria Timișoara o va ceda gratuit

Primăria Timișoara a elaborat un proiect de hotărâre pentru aprobarea transferului fără plată al imobilului bisericii din Bălcescu către Episcopia Romano-Catolică. Astfel, imobilul construit între 1912 și 1913 se întoarce în patrimoniul comunității pe care o deservește. Imobilul se află în proprietatea Primăriei Municipiului Timişoara și a fost atribuit în 2018, prin contract de comodat

Mai multe firme timișene sunt invitate la Forumul Global de Sănătate Dublin 2022

O delegație de afaceri timișeană, alcătuită din 8 directori ai unor cunoscute spitale și clinici medicale private și de stat din Timișoara, va participa în perioada 14-16 iunie la Forumul Global de Sănătate din Dublin, în condiții de gratuitate la transport și cazare. Deplasarea are loc ca urmare a agendei de lucru stabilite la întâlnirea

Primăria Timișoara vrea să reorganizeze Poliția Locală. Scade numărul de posturi pentru că ar fi scăzut populația orașului

Administrația timișoreană propune spre votul consilierilor locali o propunere de reorganizare a Poliției Locale. Aceasta ar urma să se facă prin transformarea vechiului departament într-o structură nouă, o direcție generală, cum este organizată această activitate și în alte mari orașe ale țării (București, Cluj-Napoca, Arad, Sibiu, Iași etc). În plus, municipalitatea spune că se va

cale ferata

Consiliul Județean plătește studiul de fezabilitate pentru o centură feroviară a Timișoarei

Administrația județeană are idei mai și inedite pentru transportul feroviar din zona Timișoarei. Consiliul Județean Timiș își propune realizarea unei centuri feroviară a orașlui, fiind lansată licitația publică pentru stabilirea firmei care va face studiul de fezabilitate. Mai exact, CJ Timiș își propune să realizeze un traseu de cale ferată cu racord la magistrală la

Se scumpește apa de la robinet și canalizarea. Prețul serviciilor furnizate de Aquatim ar urma să crească, cu 15 procente

Costurile mari de ”producere” a apei potabile și de furnizare a serviciului de canalizare au dat peste cap planurile celor de la operatorul regional de apă și canal, Aquatim. Deși societatea avea prevăzută o creștere de 2,2%, până la urmă se va solicita o majorare de 15 procente, am aflat în urma discuțiilor purtate în

Universitatea de Vest

Două universități timișorene au fost incluse în topul QS World University Rankings

Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea Politehnica a fost inclusă în ediția 2023 a QS World University Rankings. UVT a fost în plasată în top 1201-1400 din totalul universităților ierarhizate, fiind situată între primele 85% dintre universități incluse în ranking. În ceea ce privește clasamentul național, UVT ocupă locul 9 din 13 universități incluse, în

Municipalitatea timișoreană, nevoită să dubleze, la peste un milion de lei, valoarea contractului de proiectare pentru modernizarea Zonei Dacia

Primăria Timișoara a fost nevoită să reia licitația pentru achiziționarea serviciilor de proiectare proiectare și asistență tehnică n vederea realizării și implementării obiectivului de investiție ”Modernizare spațiu public – zona cuprinsă între bulevardul Cetății, strada Gheorghe Lazăr, Calea Circumvalațiunii, Calea Torontalului. Se pare că specialiștii municipalității nu au reușit să estimeze nici pe departe corect

Lucian Varsandan

Primăria Timișoara vrea să facă sală de teatru la Colegiul Tehnic Brătianu

Consiliul Local Timișoara va dezbate un proiect interesant care prevede schimbarea destinației imobilului de pe strada Cuvin nr. 2, unde a funcționat Colegiul Tehnic I.C.Brătianu. Propunerea se referă la schimbarea din spațiu pentru desfășurarea activităților de învățământ preuniversitar de stat în spațiu pentru desfășurarea activităților culturale și trecerea în administrarea Teatrului German de Stat Timișoara

Se lucrează pe calea Stan Vidrighin. Materialele care se aprovizionau din Ucraina au întârziat șantierul/Foto

Pe șantierul de pe strada Stan Vidrighin în aceste zile se așterne materialul geotextil, necesar pentru ca sub linii să nu pătrundă apa sau alte impurități și pentru a nu se forma denivelări. Probleme au fost cu înlocuirea rețelelor de canalizare, aceasta pentru că furnizorul de materiale se aproviziona din Ucraina. ”Am discutat azi pe

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.