CJ Timiș acuză realizarea unor defrișări masive de pădure în zona Nădrag. Drumul județean, afectat de exploatarea lemnului/FOTO

O problemă semnalată pe un drum județean din Timiș scoate la iveală altele mult mai mari, în zona comunei Nădrag. După ce firma de deszăpezire care avea în grijă șoseaua respectivă nu și-a făcut treaba, cei de la Consiliul Județean Timiș au mers la fața locului și au descoperit minuni care mai de care. Zone întregi curățate de copaci, lemn aruncat în șanțurile de scurgere a apelor, acestea fiind distruse, acostamente de drum afectate.

Imediat după apariția unui filmuleț care arăta cum firma care se ocupa de curățarea DJ 681, în zona Nădrag – Hăuzești a mimat că și-a făcut treaba  , cei de la Direcția de Drumuri au mers pe teren, și acolo au găsit mai mult rău decât se așteptau. Pe teren s-a aflat și vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa. Ce au descoperit pe teren, în zona amintită e mult mai rău decât se așteptau cei de la CJT.

”Un subiect delicat, ar trebui să ne aplecăm cu toții. Am făcut toate actele pentru a rezolva problema”, a spus Proteasa.

Conform cu cele spune de acesta, pe teren au găsit exact în acea zonă suprafețe întregi care au rămas fără copacii exploatați, ca și masă lemnoasă, de către ocolurile silvice din zonă. Ok, nu e problema județului, doar că exploatarea s-ar fi făcut cu afectarea drumului județean din zonă, mai spune Proteasa.

”Problema cu drumul de la Nădrag, a fost că un strat de gheață nu a fost curățat. Direcția de Drumuri a constatat că nu a intervenit societatea de deszăpezire și am aplicat amenda maximă. Dar. cei care exploatează lemn în zonă au distrus șanțurile și acostamentul. A creat o mare problemă pentru cetățenii de acolo. În situații de urgență se ajunge greu în zonă, este singura modalitate de acces pe un drum pentru ambulanță sau pompieri. Am observat că Poliția Națională nu ne-a informat că sunt probleme, că lemnul stă pe drum, nici autoritățile de acolo nu au semnalat că e pericol pentru cetățeni. Sunt lemne depozitate chiar pe drum, care afectează circulația”, a declarat, marți, Proteasa.

Oficialul își pune întrebări despre ce se întâmplă acolo, după ce a observat că sunt zone întregi care ar fi fost defrișate.

”Am fost personal și am fost surprins, am observat dealuri întregi defrișate masiv, ne stârnește îngrijorarea. Timișul are sub 12% suprafață acoperită de păduri. Nimeni nu a semnalat problema la Garda Forestieră, la Garda de mediu. Am folosit un instrument extrem de util în zilele noastre, Google Earth, și m-am uitat pe zonă, de la an la an din ce în ce mai mult dealurile au lemnul tăiat. E îngrijorător pentru că Nădrag avea potențial turistic, acolo este vârful Padeș. Această exploatare nesustenabilă scade succesul turismului acolo”, a spus Proteasa.

El ne-a informat că a sesizat Prefectura și Garda Forestieră, pentru a e verifica ce se întâmplă acolo.

În urma verificărilor derulate au fost descoperite șanțuri de scurgere a apelor pluviale de pe drumul județean, care erau acoperite de trunchiuri de copaci, multe chiar și distruse, mașini de mare tonaj care circulau, peste greutatea permisă.

”Am descoperit cine exploatează, primul este Ocolul Silvic Ana Lugojana, noi l-am amendat pe cel care exploatează lemnul cu 6000 de lei, cât ne permite legea. Pe Ocolul Silvic Făget, care avea partea cealaltă a pădurii, la fel. Am cerut refacerea infrastructurii și aducerea la starea inițială. Aceste probleme nu sunt răzlețe, le-am descoperit în 10 – 15 puncte. Vom merge cu sancțiunile la maxim”, a mai spus vicele CJ Timiș.

Proteasa spine că i s-a părut ciudat comportamentul celor găsiți pe teren.

”Mi s-a părut ciudat comportamentul celor de la fața locului. Am găsit în două puncte oameni, ei deja știau se aflase că a apărut o mașină de la CJT, ei deja acționau pentru a duce lemnul de acolo, s-au ascuns, unii în mașini, alții în pădure, unii își puneau mâinile pe față. Tot puneau tot felul de întrebări, ne spuneau că sunt gunoaie în sat că aruncă gunoaie în apă, continuau să devieze de la subiect. Legat de exploatare, din păcate nu suntem noi în măsură să sancționăm. Faptul că poliția de acolo, autoritățile nu iau măsuri ne dă de gândit. Ceea ce am constatat arată că este ceva în neregulă. În comunele vecine nu se observă acele defrișări”, spune reprezentantul CJT.

Circul a apărut după ce în mediul public a fost plasat un filmuleț în care se vedea un drum necurățat de gheață și zăpadă. Era o filmare incompletă, spune Proteasa.

”Domnul primar a oprit filmarea la curba de dinaintea locației unde se află sursa acestei probleme, acolo erau șanțurile stricate și lemnul depozitat pe marginea drumului. În ianuarie, primarul de la Nădrag a depus o adresă la CJT, ne spune să reparăm șanțurile că s-au colmatat de la ploi. (…) În acea zonă nu aveam semnal la telefonul mobil. Când am avut din nou semnal la telefon, m-a sunat primarul și m-a întrebat de ce am venit în zonă fără să îl anunț și că dacă vin să îl anunț că vin. Am depus sesizare la Prefectură și am încredere că își va face treaba”, a încheiat Alexandru Proteasa.

Acum a fost depusă o plângere la Prefectura Timiș și, mai departe, la Garda Forestieră. Acum, Proteasa așteaptă verificări pe speța defrișărilor și măsuri în consecință.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Dan A. a spus: (februarie 21st, 2023 at 17:52 )

Autoritatile locale (toate = primarie, politie, etc) stiu exact ce se intampla si tac pentru ca le convine.

Welcome in Romania, mister vice-president Proteassa! a spus: (februarie 21st, 2023 at 21:06 )

E altul care fură mai bine decât mine (autorități) ?
Cu-atât mai rău țării și lui cu-atât mai bine!

(Sunt curios dacă până la ora 12 noaptea vicepreșul de CJ mai bagă o ipocrizie de-asta grosolană – ar fi a treia în presă, pe ziua de azi! În viața reală, n-aș vrea să-i fiu pe-aproape. Poate doar cu pastile de Emetix.)

cetatdean contra prostiei a spus: (februarie 21st, 2023 at 21:10 )

Asa arata in toata splendoarea lui statul „ESUAT”!

GetoDaos a spus: (februarie 22nd, 2023 at 07:31 )

Primarul comunei Nadrag și rudele dânsului care se ocupa de exploatari silvice, respectiv combinații și trafic de influență.

Anubis a spus: (februarie 22nd, 2023 at 10:02 )

Nu pot sa cred ca CJT face treaba. BRAVO Proteasa, big like. Sincer felicitari!
Dar sa vedem si urmarile acestor actiuni. Se va face ceva… sau se arunca mizeria sub pres?

PS: nu-mi vine sa cred, ca eu mare hater al PNL-ului vad ca se mai fac si fapte bune.

Reparăm busuioc! a spus: (februarie 22nd, 2023 at 10:28 )

tu ca mare hater, te grăbești să feliciți deși nu știi dacă vor fi urmări etc. etc. etc. etc.

(dar dacă stăm și judecăm ca egiptenii, când PNL e felicitat de Anubis, lucrurile sunt clare: le mai trebuie pânză de in, uleiuri mirositoare, săruri deshidratatnte și un loc ascuns în stâncă și uscat!)

Sandor a spus: (februarie 23rd, 2023 at 00:34 )

Verificati si zona Cosava,Cosevita ,Homojdia pt si acolo se fac defrisari zi de zi !

Eugen a spus: (februarie 23rd, 2023 at 04:23 )

Veniți în zona turistică a lacului Surduc….!,
….În zona împădurită din jurul lacului Surduc….și peste tot în zonă , pe nenumăratele drumuri de exploatare forestieră create fără bariere și lacăt, s au făcut insistent și permanent ,tăieri masive ( pe sărite…și chiar la ras) astfel că tot arborele gros și de valoare a fost tăiat , extras ,transportat și valorificat de personaje și utilaje ușor de identificat care chiar și la ore nefirești și zile de sărbătoare ,treceau pe aceleași traseu , prin fața camerelor de supraveghere( care …zicese ,nu funcționează…sau care inenționat primesc aiurea…) …..
Totul se a făcut și se face pt bani și de cele mai multe ori fără scrupule….
Au acționat și acționează TAF urî fară numere de înmatriculare , s au făcut averi și unii din asta trăiesc…. și nimeni nu se simte responsabil iar instituțiile nu se implică .
Vă rog să veniți că un eventual cumpărător … și veți fi rapid direcționat către cei care la orice oră sau zi ,taie ,extrag , eventual prelucrează,transportă și vînd …. totul conform cerințelor exprimate și totul conta cost.
S au făcut averi….iar uni din asta trăiesc.
S au pus , … și pot fi constatate cel puțin 10 panouri ce fac referință la o așa zisă Arie protejată a lacului Surduc.
Se menționează specii de arbori și faună și faptul că peisagistic frumusețea zonei trebuie menținută și păstrată ecologic…se vorbește de reziliență și potențialul zonei….sau făcut pliante ,acțiuni , probabil cursuri și s au alocat fonduri….dar se vede că fără că cineva să dorească rezultate certe….
Se apleacă oare cineva cu seriozitate asupra acestor aspecte?….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.