Liciația pentru stabilirea firmei care se va ocupa de cei 12 kilometri lipsă din autostrada Lugoj – Deva, celebra porțiune cu tuneluri pentru urși a fost încheiată. Câștigătoare a fost desemnată societatea UMB, urmează o perioadă de contestații de zece zile, după care se va putea semna contractul de execuție, care va avea loc la…
Grindeanu are gânduri mari: Contractul de execuție pentru autostrada Timișoara – Belgrad, semnat în primăvara anului viitor
Studiul de fezabilitate pentru autostrada care va lega Timișoara de Moravița ar trebui finalizat în această iarnă, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ceea ce ar permite ca acordul pentru desemnarea constructorului să se semneze în primăvara anului viitor. Relizarea cât mai rapidă a acestui drum rapid spre Serbia este unul dintre target-urile mandatului său,…
Protecția Consumatorilor a găsit probleme grave la un restaurant și o brutărie din Orțișoara/FOTO+VIDEO
În urma unor reclamații primite de la consumatori, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a inițiat, pe data de 21 septembrie, o acțiune de control care a vizat 2 operatori economici din Orțișoara. Ce au găsit inspectorii … dezastru. Au fost controlate Hanul Potcoava Norocoasă și Brutărie Patiserie Noar 2021, iar, pentru neregulile constatate,…
Muzeul Satului Bănățean a rămas fără director. CJ Timiș va propune un interimar
Dan Radosav, cel care a condus în ultimii opt ani Muzeul Satului Bănățean, a avut miercuri ultima zi de lucru în fruntea instituției. El a demisionat din acest post, miercuri fiind ultima zi din preavizul aferent. ”Adio, mândru MUZEU al Satului Bănățean! Munca mea de de slujbaș al Muzeului Satului Bănățean Timișoara s-a încheiat astăzi.…
Roxana Iliescu sau Dominic Fritz? Ambii anunță demararea demolării garajelor de pe strada Clăbucet/Foto
Demararea operațiunii de demolare a unei baterii de garaje de pe strada Clăbucet din Calea Șagului este prezentată ca un succes de doi politicieni timișoreni, atât de consilierul local Roxana Iliescu, dar și de primarul Dominic Fritz. Ambii anunță succesul operațiunii plus că nu se vor mai permite asemenea construcții. Ceea ce e și mai…
Consiliul Local Timișoara a aprobat majorarea devizului de cheltuieli pentru transformarea fostului Cinema Freidorf în centru cultural
Viitorul Centru Cultural Freidorf are undă verde pentru a fi pus în practică. Consiliul Local Timișoara a aprobat, marți, noua valoare, majorată cu un milion de lei, a proiectului, precum și cheltuielile aferente. Intervențiile propuse prin proiect vizează investiții în reabilitarea și dotarea clădirii fostului cinematograf de cartier, acesta urmând să fie destinat utilizării publice…
Primăria Timișoara, la o nouă încercare cu stadionul Lego din Calea Buziașului. Suma oferită la licitație crește cu zece milioane de lei
Primăria Timișoara speră că va reuși într-o nouă încercare să găsească un executants pentru proiectul tehnic și execuția stadionului pe structură metalică din Calea Buziașului. Suma oferită la licitație a fost din nou mărită, acum s-a ajuns la peste 102 milioane de lei, cu zece milioane de lei în plus faţă de oferta iniţială. În…
Discotecile timișorene de dinainte de 1989, prezentate de Muzeul Național al Banatului în cadrul unei expoziții/FOTO
Muzeul Național al Banatului a pregătit pentru timișoreni o nouă expoziție interesantă. „Fenomenul Timișoara 1965 – 1989”, e deschisă la mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, prezintă modul în care tinerii se distrau în discotecile vremii înainte de 1989, și poate fi vizitată de marți până duminică în intervalul 10:00 – 18:00. Acest tip de…
Primarul Dominic Fritz e chemat din nou în plenul CJT pentru a-și prezenta opinia pe tema parcării din centrul orașului
Reuniți în ședință extraordinră, ținută în mediul virtual, online, consilierii județeni nu au avut prea mult de discutat la ordinea de zi, dar au găsit motiv de dispută la interpelări. De această dată a fost motiv de contre parcarea pe care Consiliul Județean Timiș dorește să o construiască în zona zero a Timișoarei, locație unde…
Primăria Timișoara face primii pași pentru ridicarea unui nou adăpost public pentru câini
Timișoara face un mare pas înainte pentru managementul populației canine din oraș, municipalitatea va demara în curând ridicarea unul nou adăpost pentru câini al orașului. A fost deja identificat un teren în zona industrială din Freidorf, unde va fi construit adăpostul, fiind loc chiar și pentru o clinică veterinară. ”Timișoara are nevoie de un adăpost…
Consiliile de administrație ale societăților Primăriei Timișoara au primit în componență noi profesioniști. Unii provizorii, unii definitivi, majoritatea ”politici”
Câteva din consiliile de administrație ale societăților aparținând Primăriei Timișoara au de marți noi membri. Conducerea de la Horticultura, Piețe și structura înființată de primărie cu scopul de a revoluționa achizițiile publice locale, Unitatea Centrală de Achiziții, pot fi acum conduse profesionist, având structurile de la vârf completate prin votul aleșilor locali. Votul pe această…
Primăria Timișoara, în etapa victoriilor de etapă în instanță. Judecătorii au anulat suspendarea uneia dintre organigramele de personal
Primăria Timişara anunțat că la Curtea de Apel Timișoara a fost admis, marți, recursul declarat de instituţie împotriva deciziei de suspendare a organigramei în vigoare și a decis trimiterea spre rejudecare a acestei cauze la Tribunalul Timiș. Potrivit celor din primărie, din acest moment, organigrama în vigoare adoptată prin HCL 90/2022 nu mai este suspendată…
Lângă Timișoara a fost deschisă o nouă investiție în domeniul automotive
O nouă companie cu activitate în domeniul automotive a deschis o fabrică lângă Timișoara, la Giarmata. Liberty Spring este furnizor de produse și servicii pentru automobile din lume. „Această nouă fabrică ne permite să fim mai aproape de marii producători de automobile și de furnizorii de rangul 1 din Europa”, a declarat Mathieu Ouellet, președintele…
Noii studenți de la Universitatea Politehnica Timișoara, primiți cu un program special
În weekendul 23-25 septembrie 2022, Universitatea Politehnica Timișoara organizează evenimentul „StartUPT – Bun venit în Universul Politehnicii!”, prin care dorește să ofere studenților din anul I o experiență memorabilă la prima interacțiune cu reprezentanții universității. Facultățile, ligile și departamentele universității și-au unit forțele pentru a transforma Ceremonia de deschidere a anului universitar 2022-2023 într-un eveniment…
Otelec devine punct de atracție turistică pe harta județului Timiș/FOTO
Pentru a veni în întâmpinarea turiștilor care vor călători în acest weekend pe pista de biciclete România-Serbia odată cu deschiderea temporară a punctului de trecere a frontierei în zilele de 24 și 25 septembrie, și pentru a dezvolta oferta de produse turistice din partea de vest a județului Timiș, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului…
Un matematician timișorean, profesor la Viena, propus pentru a primi titlul de cetățean de onoare al Timișoarei
Consilierii locali vor dezbate acordarea unui nou titlu de cetățean de onoare al orașului. Propus pentru a primi titlul este matematicianul Adrian Constantin. Propunerea aparține primarului Dominic Fritz. Născut în Timișoara, Constantin este în prezent profesor la Universitatea din Viena și este cunoscut pentru descoperirile sale revoluționare legate de rolul matematicii în geofizică, folosite pentru…
Primarul Fritz propune alocarea a încă 10,6 milioane de lei de la bugetul local pentru Colterm. Consilierii vor decide
Pe ordinea de zi a ședinței de plen de marți seara va fi introdus un nou punct, referitor la acordarea de la bugetul local a unor noi sume destinate activității Colterm. Primarul Dominic Fritz va introduce pe ordinea de zi un proiect de rectificare bugetară prin care Colterm va primi încă 10,6 milioane de lei…
Compania de Drumuri vrea să știe tendințele din traficul rutier. Șoferii vor lua parte la sondaje pe drumurile naționale
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii din România vrea să știe tendințele care sunt urmate de traficul rutier din țară, iar în acest scop, în zilele de 21 și 28 septembrie, respectiv în 12 și 26 octombrie, în intervalele orare 08:00 – 12:00 și 14:00 – 18:00, se vor desfășura anchetele de circulație de tip…
La Timișoara are loc o nouă ediție a evenimentului Noaptea Cercetătorilor
La Timișoara va avea loc și în acest an ”Noaptea Cercetătorilor”. Evenimentul anual se organizează în aceeași zi, simultan în peste 25 de țări europene, iar în acest an va avea loc vineri, 30 septembrie. Acțiunea se desfășoară pentru a sărbători cunoașterea, descoperirile și beneficiile cercetării. Anul acesta genericul Nopții Cercetătorilor este „U*NIGHT”. Programul Nopții…
Orașele și comunele din Timiș cer de urgență de la București 354 de milioane de lei
Unitățile administrative teritoriale din Timiș au nevoie de 354 de milioane de lei pentru a putea trece financiar peste perioada următoare. Prefectura Timiș a centralizat solicitările de la primăriile din județ care se confruntă cu dificultăți financiare. Cea mai mare sumă a fost solicitată de Primăria Timișoara, este vorba de nu mai puțin de 72…