Dacă Timişoara doar speră la dotarea cu autobuze electrice, în urma unui program care are amânată licitaţia de ani buni, lugojenii vor avea (posibil) asemenea dotări eco, mult mai repede. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administaţiei a lansat în sisteml public de licitaţii proiectul de achiziţie de asemenea autobuze electrice, dar şi de staţii de…
Şcoala din Dudeştii Noi, extinsă şi reabilitată în urma unui proiect de opt milioane de lei
Şcoala gimnazială din Dudeştii Noi va fi reabilitată şi modernizată în urma unui proiect în valoare de opt milioane de lei. Finanţarea este asigurată prin intermediul Programului Operaţional Regional. Vineri a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Școlii Gimnaziale din localitatea Dudeștii Noi, Județul Timiș”. În urma acestuia…
Continuă investiţiile în reţele de apă şi canal realizate de Aquatim în cadrul programului de dezvoltare cu fonduri europene
Compania regională de apă şi canal Aquatim a semnat contractul de execuţie pentru extinderea şi modernizarea reţelelor din Buziaş şi Bacova. Valoarea investiţiei va fi de peste 20 de milioane de lei. Societatea Aquatim a semnat în data de 18 septembrie 2020 contractul de lucrări „Execuţie reţele de apă şi canalizare Buziaș, Bacova”, cu Asocierea…
Oferta de weekend la Iulius Town: instalaţii de artă, tango, filme şi o nouă ediţie Fashion Week
O expoziție cu instalații de artă inovative, spectacol de tango argentinian și filme, sunt oferta de weekend de toamnă dedicat artelor, la Iulius Town Timișoara. Agenda de evenimente este completată cu Timișoara Fashion Week și cu un târg de antichități ce îi va încânta pe pasionați, iar doza de mișcare este oferită de World Class.…
Se opreşte circulaţia pe mai multe linii speciale pentru transportul elevilor din Timişoara
Mai multe linii de microbuz speciale, care transportă elevii la cursuri în Timişoara, vor fi oprite timp de câteva zile, cât vor fi închise şcolile din cauza alegerilor. Sunt câteva unităţi de învăţământ care vor găzdui secţii de vot. În conformitate cu Ordinul nr. 5617/23.09.2020, emis de către Ministrul Educaţiei şi Cercetării, din 25.09.2020 şi…
Ziua Internațională de Conștientizare a Risipei Alimentare, aniversată la Timişoara
Una dintre marile probleme ale lumii dezvoltate actuale, risipa alimentară, va fi dezbătută la Timişoara, în cadrul unei acţiuni realizate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, împreună cu Prefectura Timiş. Pe 29 septembrie, de Ziua Internațională de conștientizare a pierderilor și deșeurilor alimentare, Instituția Prefectului Județul Timiș și Camera de Comerț, Industrie și…
PSD a lansat Planul Timișul merge cu Dobra, un proiect de guvernare locală
La fel ca şi alte formaţiuni politice, şi PSD Timiş a realizat un proiect de guvernare locală pe care l-au lansat cu doar trei zile înainte de alegerile pentru consiliile locale şi cel judeţean. „Timișul merge cu Dobra. Așa dezvoltăm Timișul împreună!”, a fost prezentat publicului, joi. Cu toţi fruntaşii partidului în spate, Călin Dobra…
Doar un sfert din locuinţele din Timiş sunt noi
Doar un sfert dintre locuinţele din Timiş se pot încadra în categoria celor noi, adică ridicate după 1990. Totuşi, judeţul depăşeşte media naţională, fiind în topul naţional. Timişenii nu se bucură în număr prea mare de locuinţe noi, doar 15,8% din totalul spaţiilor de locuit se încadrează în categoria „Noi”. Aceasta înseamnă că au fost…
Regiunea Vest are investiţii atrase de peste un miliard de euro, prin intermediul Programului Operaţional Regional
Regiunea Vest a reuşit să atingă valoarea de un miliard de euro fonduri nerambursabile contractate prin intermediul Programului Operaţional Regional, sesiunea de finanţare 2014-2020. peste 700 de proiecte au fost scrise şi semnate deja. Vestea este cu atât mai bună cu cât alocarea iniţială pentru regiune a fost semnificativ sporită ca urmare a contractării realizate.…
UVT primeşte peste cinci milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii IT
Centrul de Cercetare în Informatică (CeRiCS), din cadrul Facultății de Matematică și Informatică de la Universitatea de Vest Timişoara va fi modernizat cu suma de 5,6 milioane de lei. În urma acestei operaţiuni, capacitatea de calcul a centrului va creşte şi va putea oferi servicii de tip Cloud BigData și a serviciilor de date cu…
Colterm întrerupe apa caldă pe bulevardul Sudului
În vederea finalizării unei lucrări de investiții la rețeaua termică primară, Colterm e nevoită să întrerupe furnizarea apei calde la punctul termic 91, în ziua de joi, 24 septembrie, între orele 8-14. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Aleea Icar, Aștrilor, Azurului, Sirius, Bv. Sudului (parțial), Spital Sud. La finalizarea lucrărilor…
Se pregăteşte o nouă ediţie a Festivalului de Operă şi Operetă. Prezenţa la eveniment, cu mască, după rezervarea locului
Începutul lunii octombrie aduce la Timişoara o nouă ediţie a unui proiect de succes derulat de Primăria Timişoara, cu Opera Națională Română din Timișoara și Casa de Cultură Timișoara, Festivalul de Operă și Operetă. Ajuns la cea de-a XV-a ediție, evenimentul dobândește în acest an noi valențe artistice, prin conturarea etapei finale a acestuia în…
Primăria Timişoara caută constructor pentru 16 staţii încărcare a autoturismelor electrice. Suma acordată, 3,2 milioane de lei
Pregătiţi-vă să vă cumpăraţi un autoturism electric, primăria vă face staţii de încărcare rapide. Miercuri, în sistemul de licitaţii publice, a fost (în sfârşit) publicat anunţul de licitaţie pentru stabilirea firmei care se va ocupa de implementarea proiectului de realizare a unui număr de 16 staţii de acest fel, în urma unui contract în valoare…
Organizatorii Untold gândesc un parc de distracţii pe aerodromul Cioca. A fost semnat un acord de colaborare cu Primăria Timişoara
Pentru a lua parte la un eveniment realizat de organizatorii Untold la Timişoara, va trebui să aşteptăm cel puţin până în anul 2023, au anunţat clujenii, prezenţi miercuri în oraşul de pe Bega pentru a semna un parteneriat cu Primăria Timişoara. Evenimentul va fi unul de mari dimensiuni şi ar urma să aibă loc în…
Cangurii din rasa Wallaby, de la Zoo Timişoara, au fost ucişi de mai mulţi câini
Mai mulţi canguri pitici, din rasa Wallaby, aflaţi la Grădina Zoologică de la Pădurea Verde, au fost ucişi de trei câini care au pătruns în incintă. Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi. Câinii au atacat animalele, pe care le-au ucis. De asemenea, au atacat o pasăre Emu, care se afla în…
Adio cu fineţuri verbale şi ironie. Robu e îngrijorat că Dan Idolu rămâne fără loc de consilier local
Doi dintre aleşii care s-au contrat în stil mare în mai multe şedinţe ale Consiliului Local Timişoara, primarul Nicolae Robu şi social-democratul Dan Idolu, s-au „distrat” cu ironii fine, cu ocazia ultimei şedinţe de plen a CLT. Desigur, a fost o şedinţă extraordinară, una „peste rând” aşa cum au fost un număr extrem de mare…
Spectacol fashion inedit. 12 modele vor prezenta moda în fotoliu rulant
Emoția și glamourul își dau întâlnire în cadrul evenimentului Atipic Beauty din Iulius Town. 12 modele în fotoliu rulant, alături de personalități locale din Timişoara, vor participa la o prezentare de modă inedită. Defilarea este o pledoarie despre oameni cu motivații puternice, curaj, ambiție, solidaritate și conștientizare. Atitudinea, perseverența și dorința de a face acel…
România e în marea finală Internațională ClimateLaunchpad 2020
E-Gecop şi Technology Artizans sunt cele două echipe din România desemnate câștigătoare ale Finalei Regionale pentru Europa de Est, Orientul Mijlociu și Asia Centrală a ClimateLaunchpad 2020, desfășurată în perioada 17-18 septembrie 2020, transmite Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, organizatorul local al competiţiei. În concurs au intrat 42 de echipe din 14 țări…
Fără apă caldă, în zona centrală
Locuinţele de pe mai multe străzi din zona centrală a Timişoarei, conectate la reţeaua de apă caldă centralizată a municipiului, nu vor avea miercuri dimineaţă asigurat acest serviciu. Ca urmare a unor lucrări efectuate de E-Distribuție Banat la rețeaua de medie tensiune, care vor genera opriri în alimentarea cu energie electrică, Colterm e nevoită să…
Klaus Iohannis, la Timişoara, la aniversarea Continental: Investiția la stația de ameliorare a calității aerului va răspunde interesului cetățenilor/FOTO
Preşedintele României, Klaus Iohannis, prezent marţi la Timişoara, a anunţat că a purtat discuţii cu conducerea companiei Continental, menţionând că are cunoştinţe despre problemele de miros generate de fabrica de anvelope a germanilor, dar că finalizarea investiţiei în staţia de ameliorare a calităţii aerului va ajuta mult interesului cetăţenilor. Şeful statului român a participat la…