Carantina dezbină coaliția locală. Alin Nica și Dominic Fritz se ceartă, virtual, pe tema carantinării Timișoarei

Dominic Fritz si Alin Nica

Dominic Fritz si Alin Nica

Subiectul carantinării Timișoarei pare să șubrezească situația și așa fragilă din alianța USR PLUS – PNL. Președintele CJ Timiș, Alin Nica, și-a exprimat clar opinia pe subiect, el fiind în contradicție cu cea lansată de  Dominic Fritz, care consideră că acest mod de restricționare este util. De asemenea, un alt liberal, aflat ”mai aproape” de Fritz, viceprimarul Cosmin Tabără este clar: experiența arată că Timișoara nu trebuie carantinată.

Timișoara a devenit locul 1 pe țară la rata de infectare cu coronavirus, iar în mediul public se vorbeşte mult despre carantinarea oraşului. Dacă primarul Fritz înclină spre introducerea restricțiilor, o opinie pe care a mai prezentat-o în ultimele luni, dar acum cere extinderea carantinei și la restul localitaților, alți oficiali sunt clar împotriva restricțiior respective.

După ce Fritz a adus din nou în discuție această solicitare, iată că Alin Nica, șeful CJT și colegul de coaliție al USR-istului, are o poziție extrem de clară și chiar dură,

diferită. El spune că nu a primit niciun fel de argumente care să susțină acest lucru.

”Nu sunt de acord cu carantinarea fără discernământ a municipiului Timișoara și a zonei periurbane. În cadrul discuțiilor de astăzi cu șeful DSU Raed Arafat, cu directorul DSP Timiș și cu primarul Timișoarei am solicitat cifrele, datele și previziunile pe baza cărora se încearcă instituirea carantinei. Până în momentul de față nu am primit argumente solide astfel că decizia mea este împotriva unei carantine formale, lipsite de eficiență”, spune Nica, pe o rețea de socializare.

El vorbește chiar despre dorința lui Fritz de a forța carantinarea, și spune că dacă tot se dorește așa ceva să se aplice și o serie de măsuri.

”Dacă totuși decizia primarului Timișoarei este de a forța carantina, atunci atrag atenția asupra necesității adoptării în paralel a următoarelor măsuri: libertate de deplasare pentru persoanele vaccinate și pentru cele care au făcut deja boala; sprijin financiar compensatoriu de urgență pentru operatorii economici afectați; alocarea de către Ministerul Sănătății a unui număr suplimentar de vaccinuri”, mai spune Nica.

Postarea sa se încheie cu o întrebare retorică.

”În toamna anului trecut, la o rată de infectare comparabilă sau chiar mai mică dacă luăm în considerare faptul că au fost introduse în calcul și focarele, a fost solicitată carantina pentru Timișoara și a fost respinsă. Închei cu o întrebare retorică: ce s-a schimbat de atunci? ”, a mai spus liderul CJT.

Opiniile de la liberali, legate de carantină, sunt exprimate și de viceprimarul Cosmin Tabără. Iar direcția este clară: NU carantinei.

”Ținând cont de rezultatele obținute prin intrarea în carantină a altor localități, sunt convins ca nu se impune ca Timișoara să intre și ea în carantină! Este nevoie ca noi, toți cetățenii, să respectăm regulile prevăzute de lege pentru a preveni răspândirea acestui virus. Avem nevoie ca și cei care desfășoară activități economice să impună respectarea acestor reguli! Este în beneficiul tuturor. Îmi doresc o revenire la viața normală cât mai repede, îmi doresc să văd terasele, magazinele și restaurantele deschise, sa putem viziona un film în sălile de cinema… ”, este opinia lui Tabără.

Reacţioa lui Fritz: Alin Nica fabulează

După ce Nica a spus că Fritz ar forța carantina, Dominic Fritz a reacționat, tot în mediul virtual, și lansează și el acuzații: ”Alin Nica fabulează despre o posibilă decizie a primarului Timișoarei de a forța carantina”. Fritz se întreabă dacă situația poate fi salvată, dacă e nevoie de o carantinare scurtă, atunci când situația se mai poate controla, sau de una lungă, când situația a scăpat de sub control. Primarul crede că, de fapt, toată situația ar fi un joc politic.

”Există o cale să oprim creșterea masivă a cazurilor Covid fără să luăm măsuri mai restrictive așa cum ne recomandă, urgent, experții? Care este impactul mai mic pentru economia locală? O carantinare scurtă când lucrurile încă sunt controlabile, sau o carantinare lungă, când lucrurile deja au scăpat de sub control? De luni până azi au murit 32 de persoane de Covid în județul Timiș. Am vorbit cu doctorii din spitale, care îmi spun că situația este mai dramatică decât oricând, speriați de ferocitatea cu care acționează noua tulpină a virusului. Am discutat de mai multe ori cu secretarul de stat Raed Arafat, cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, cu vicepremierul Barna, cu noul prefect al Timișului, Nemeth Zoltan, dar și cu Alin Nica, președintele Consiliului Județean, care este și vicepreședintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), forul care va decide asupra carantinării. Toate discuțiile au fost purtate cu maximă seriozitate și responsabilitate. Cu atât mai mult mă întristează că iar a început jocul politic, ca și cum acum asta ar conta, ce politician sau ce partid iese mai bine din această situație imposibilă. Alin Nica fabulează despre o posibilă ”decizie a primarului Timișoarei de a forța carantina”. El știe foarte bine că votul meu în CJSU cântărește la fel de mult ca și al lui. Nu pot și nu voi forța nimic. Dimpotrivă, cred că o astfel de decizie trebuie bazată pe un consens larg și pe asumarea responsabilității pentru urmări, indiferent de decizie. Nu voi cădea în capcana oportunismului de moment care a ținut și ține România pe loc, și o slăbește în momente grele. Cred că există argumente extrem de pertinente și pentru, și împotriva unei carantinări. Este o responsabilitate uriașă pe umerii celor peste 40 de membrii CJSU. Votul meu îl voi da, cu responsabilitate și asumare, după ce voi vedea toate datele și voi asculta toate opiniile”, a anunțat Fritz.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Un Timisorean a spus: (martie 6th, 2021 at 10:05 )

Frițulică ar trebui să umble cu culorile curcubeului pe spate si cu echerul si compasul in frunte.
Macar sa recunoasca cine si ce este.
Vine si vremea noastra,acum e a voastră masoni fărădelege ce sânteti.
Doamne ajută

ary a spus: (martie 6th, 2021 at 10:38 )

Fritz mai vrea sa stea pe acasa doua saptamani.Acuma nu ii mai iese ca a avut contact cu cine-va si se autoizoleaza.

Poli 21 a spus: (martie 6th, 2021 at 12:13 )

Pe zi ce trece acest fritzisor devine tot mai nociv pentru Timisoara.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

12 noiembrie 1884, ziua în care Timișoara a aprins lumina în Europa

Pe data de 12 noiembrie 1884, Timișoara intra definitiv în istoria mondială a tehnicii și a civilizației urbane. În acea seară de toamnă, orașul de pe Bega devenea prima localitate din Europa continentală cu un sistem de iluminat stradal complet electric, depășind mari metropole ale lumii precum Paris, Londra sau Viena. Până în 1884, străzile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 12 noiembrie 1884, ziua în care Timișoara a aprins lumina în Europa

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-o clădire părăsită de pe Bulevardul Antenei din Timișoara a scos la iveală o posibilă crimă. Pompierii chemați să stingă flăcările au descoperit în interior trupul carbonizat al unui bărbat, iar primele indicii din anchetă arată că victima ar fi fost ucisă înainte ca imobilul să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperire macabră în Timișoara: bărbat găsit carbonizat într-o clădire dezafectată. Anchetatorii iau în calcul chiar și varianta unei crime
Două investiții importante pentru comunitate au fost, miercuri, pe masa primarului comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu. În primul rând, edilul a semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei din Ghiroda, iar în al doilea rând a stabilit un nou termen pentru semnarea contractului privind containerele școlare, pentru 16 noiembrie. Primăria Ghiroda şi-a propus ca pe strada Egretei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-s semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei, investiţie de aproape 2 milioane de lei
În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici. Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, Maratonul Resuscitării reunește în Iulius Town peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maratonul Resuscitării, expoziție de cartonașe de colecție și teatru de păpuși, în acest weekend la Iulius Town
La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.