Author Archives: Oana Telescu

apă

Aquatim investește 240 de milioane de euro din bani europeni în sisteme de apă și canalizare

Aquatim investește 240 de milioane de euro din bani europeni în sisteme de apă și canalizare

Principalul program de investiții în apă și canalizare, derulat în prezent de Aquatim, va aduce îmbunătățiri semnificative pentru populație și factorii de mediu din județul Timiș. În valoare de 239,5 milioane de euro, proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 urmărește dezvoltarea unor sisteme durabile

Virgil Musta vaccin

Doctorul Virgil Musta atrage atenția că în valul 5 al pandemiei se vor înregistra din nou decese care ar putea fi evitate

Medicul Virgil Musta, şeful secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul „Victor Babeş”, atrage atenția că vor urma din nou momente dificile foarte curând, când România va intra în al cincilea val pandemic. Potrivit acestuia, pe lângă activitatea din spital de la capul bolnavului, este la fel de importantă informarea onestă despre ceea ce trebuie

aquatim

Vor fi închise casieriile Aquatim în data de 31 decembrie

Centrul relații clienți din Timișoara și toate casieriile Aquatim vor fi închise vineri, 31 decembrie. Factura de apă poate fi plătită cu card bancar, prin platforma „Contul meu” de pe www.aquatim.ro, prin transfer bancar, inclusiv online, la oficiile poștale și punctele de plată din rețelele PayPoint, Westaco Express și un-doi Mobile Distribution. La numărul de

Mii de persoane vaccinate în Timiș vor primi tichete de masă

Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș a distribuit medicilor de familie și centrelor de vaccinare o nouă tranșă de tichete de masă. Bonurile vor ajunge la 13.390 de persoane care au fost imunizate complet împotriva COVID-19 în perioada 14-25 octombrie. „Îndemnăm persoanele vaccinate cu schema completă (doză unică cu vaccinul Johnson&Johnson sau doza 2

Bilanţ coronavirus: 1.271 persoane infectate și 35 de decese, dintre care două anterioare

Până astăzi, 29 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.805.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.021 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.736.172 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore

32 de indieni, depistaţi într-un microbuz la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Sânnicolau Mare au depistat 32 de cetăţeni din India, care au încercat să intre ilegal în România din Serbia. În data de 29 decembrie, în jurul orei 09:15, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, a avut loc o acțiune privind combaterea traficului de migranți în zona de

Se întrerupe apa la Livezile

Joi, 30 decembrie, Aquatim va întrerupe furnizarea apei în Livezile, în intervalul orar 9-15, pentru spălarea rețelei de distribuție. Spălarea rețelelor face parte din programul de mentenanță preventivă Aquatim și are ca scop asigurarea unei calități adecvate a apei potabile. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă

Hipertensiunea arterială nu doare până e prea târziu. Recomandările medicilor

Hipertensiunea arterială este una dintre cele mai frecvente boli cardiovasculare, afectând până la 45% din populația adultă a globului. Dr. Răzvan Macarie, medic primar cardiolog la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara spune că hipertensiunea arterială este însoțită frecvent de alte afecțiuni precum obezitate, creșterea valorilor colesterolului sau a glicemiei serice, toate acestea

Un tânăr de 18 ani în Giarmata a pus pe jar Poliția, după o spargere

Un tânăr în vârstă de doar 18 ani a reușit să le dea mare bătaie de cap polițiștilor timișeni. În noaptea de 26 decembrie, el a sustras dintr-un imobil, situat pe strada Iohani din localitatea Giarmata, un telefon mobil și două chei aparținând unui autoturism. De asemenea, folosindu-se de una dintre chei, tânărul a furat

Mai mulți șoferi care s-au urcat băuți la volan de Sf. Ștefan, depistați de Poliția Rutieră

Polițiștii timișeni au depistat pe șoselele din județ mai mulți șoferi care au comis diverse infracțiuni rutiere și le-au întocmit dosare penale. În data de 27 decembrie, polițiștii din Deta au depistat pe strada Victoriei din oraș un bărbat, în vârstă de 60 de ani, care a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. În

Bilanţ coronavirus: 1.144 persoane infectate și 67 decese

Până astăzi, 28 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.804.455 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.964 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.734.715 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore

29 de migranţi din Siria şi Irak, ascunşi într-un automarfar la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Nădlac și Biroului de Poliție Autostradă, au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii migraţiei ilegale, 29 de cetăţeni din Siria şi Irak. Aceștia erau ascunși într-un automarfar încărcat cu piese auto, pentru a trece

Apel disperat la 112: „Am alunecat într-o râpă, în pădure, sunt rănit și nu mai pot să ies!”

Așa a sunat strigătul de ajutor la 112, al unui bărbat de aproximativ 60 de ani, care luni după-amiază a fost găsit de către polițiștii din Bocșa, căzut într-o râpă în pădurea dintre localitățile Doclin și Biniș, la aproximativ 20 de kilometri de Biniș. Bărbatul era rănit, semi-conștient și înghețat de frig. După direcționarea la

Doliu în lumea artistică. A murit Victor Socaciu

Victor Socaciu a murit astăzi, 27 decembrie, la vârsta de 68 de ani, în ciuda eforturilor depuse de medici de a-i salva viaţa. Artistul se afla în spital de o lună de zile. Victor Socaciu, muzician, compozitor, cântăreţ, chitarist, realizator şi prezentator TV, dar şi politician şi apoi diplomat, s-a stins din viaţă într-un spital

Pompierii militari din Timiș, la datorie și de Crăciun. Au avut 330 de intervenții și misiuni

Pompierii timișeni au fost la datorie și de Crăciun În weekend, aceștia au fost solicitați și au intervenit la 330 de intervenții și misiuni specifice. La finele săptămânii trecute, pompierii au intervenit pentru stingerea a zece incendii, au acordat primul ajutor medical și au asigurat măsurile PSI necesare la două accidente rutiere. Și de această

Bilanţ coronavirus: 566 persoane infectate și 24 decese

Până astăzi, 27 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.803.311 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.907 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.733.309 pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost

Tradiții în prag de Anul Nou cu Ansamblul Banatul și invitații săi

Tradiții românești în prag de Anul Nou la Etno TV, împreună cu Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi. În 28-29-30 decembrie, între orele 18 și 20, postul Etno TV difuzează Festivalul Național de Folclor Tradiții la români, ediția a VIII-a, 2021, una dintre producțiie de anvergură ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.