Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a dat drumul, duminică, unui nou sondaj de opinie pe pagina sa de Facebook. Prin acesta dorea să măsoare intenţiile de vot la alegerile europarlamentare ale amicilor de pe Facebook, dar a făcut-o într-un mod original, cu doar două opţiuni de răspuns. De-o parte a pus PNL, iar de alta…
Patriotismul, un sentiment tot mai rar. România merită să aibă patrioți în Parlamentul European! (P)
Parlamentul European este, în fapt, vocea cetățenilor din Europa. Fiecare țară își trimite acolo reprezentanți prin care popoarele europene vorbesc. Ține doar de cei ajunși acolo, prin vot, să se facă auzită cât mai bine și mai puternic vocea cetățenilor. Parlamentarii au un mandat clar de dus la bun sfârșit și acesta este reprezentarea celor…
Schimbare de 180 de grade la casele de pariuri. PSD devine marele favorit al alegerilor europarlamentare
Cu mai puţin de săptămână înaintea alegerilor europarlamentare, PSD a devenit principalul favorit la câştigarea acestora la casele de pariuri. În urmă cu o săptămână situaţia stătea exact invers, PNL fiind cotat cu prima şansă. Portalul de pariuri Unibet a schimbat total cotele favoriţilor la alegerile europarlamentare de duminică, 26 mai. PSD a devenit astfel…
Băsescu vrea să-şi ducă la îndeplinire mandatul de europarlamentar, dacă îl va primi de la cetăţeni
Dacă voi primi voturile necesare voi merge la Bruxelles, a spus Traian Băsescu, sâmbătă, la Timişoara. El a lansat pe plan local lista candidaţilor la europarlamentare din partea PMP, spunând că speră la un scor de 7 procente la aceste alegeri. Cap de listă pentru alegerile europarlamentare din partea PMP, Traian Băsescu e hotărât să…
Casele de pariuri văd PNL mare favorit la câştigarea alegerilor europarlamentare!
Având o cotă de doar 1,65, PNL este văzut de către portalul de pariuri Unibet, drept marele favorit pentru câştigarea alegerilor parlamentare din 26 mai. Cotele caselor de pariuri reprezintă probabil cele mai bune sondaje, fiindcă investesc proprii bani în acestea. Dacă mizaţi un leu pe victoria PNL la alegerile europarlamentare, câştigul net este de…
Victor Ponta (Pro România): Românii vor să fie europeni (P)
Pro România, partidul condus de fostul premier Victor Ponta, participă pentru prima oară la un scrutin electoral în 26 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare. Liderul Pro România și-a asumat rolul de deschizător al listei, iar așteptările sale sunt realiste: “e prima dată când participăm la alegeri, primul obiectiv e ca oamenii să ştie…
Alianţa 2020 USR Plus şi-a prezentat la Timişoara lista candidaţilor pentru parlamentul de la Bruxelles / FOTO
Alianţa 2020 USR-Plus şi-a prezentat, duminică, la Timişoara, candidaţii la alegerile europarlamentare, într-un show diferit cu un concert susţinut de cei de la Omul cu Șobolani (OCS). Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara a fost laitmotiv al prezentării, iar repezentanţii alianţei au insistat pe reforma profundă a mediului politic românesc. „Fără hoţie ajungem departe”…
Comisarul european Corina Crețu (Pro România) a aprobat o finanțare de 135 de milioane de euro pentru județul Timiș (P)
Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a aprobat finanțarea a patru proiecte majore în România – „Rețea de infrastructură rutieră integrată pentru zona orbitală din București”, „ Îmbunătățirea serviciilor de transport pe linia de metrou 2, Berceni-Pipera”, „Protecția și Reabilitarea zonei costiere – Faza a II-a” și „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de…
Sondajele interne ale PNL îi confirmă lui Robu: partidul câştigă clar alegerile şi în Timiş, şi în Timişoara
PNL Timiş are sondaje interne referitoare la alegerile europarlamentare, dar şeful local Nicolae Robu nu dezvăluie rezultatele. Un lucru e sigur: PNL câştigă alegerile şi în Timiş şi la Timişoara! Nu se pune problema, PNL va câştiga alegerile şi la Timişoara şi în Timiş. O spune Nicolae Robu, care are la dispoziţie sondajele interne ale…
Fanii lui Nicolae Robu sunt hotărâţi să meargă la vot la alegerile europarlamentare
De obicei destul de ignorate de votanţi, alegerile europarlamentare din această lună sunt „magnetice” pentru fanii de pe Facebook. După ce a şters de nevoie peste 200 de voturi deja exprimate în cadrul unui sondaj pe această temă, şeful PNL Timiş a atras peste 95 de procente de „DA” atunci când vine vorba despre participarea la votul pentru Parlamentul de la Bruxelles.
UNPR s-a prezentat alegătorilor la Timişoara şi vrea zece procente din voturile românilor, la europarlamentare
Fără Ilie Năstase, anunţat vedeta zilei, dar cu Anghel Iordănescu, Uniunea Naţională pentru Progresul României şi-a lansat listele cu candidaţii pentru alegerile europarlamentare la Timişoara. Liderul local, Titu Bojin, a anunţat că „targetul” pentru aceste alegeri, la nivelul Timişului, este atingerea unui număr de 12.000 de voturi. Spaţiul Filarmonicii din Timişoara a oferit, joi seara,…
Răsturnare de situaţie! Bannerele publicitare ale PNL rămân pe loc în intersecţiile timişorene
Surpriză în disputa dintre PSD şi PNL în problema panourilor publicitare cu slogane politice instalate în intersecţiile din Timişoara. După ce Biroul Electoral Judeţean a decis ca acele reclame să fie date jos, PNL a contestat decizia la Biroul Electoral Central şi a avut câştig de cauză. În urmă cu o săptămână, Călin Dobra, preşedintele…
Nicolae Robu, pe urmele lui Pristanda. Şase primari PNL plecaţi în SUA au devenit peste noapte 12
Lipsa a peste 25 de primari la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare a apărut din cauza unei plecări în grup în Statele Unite ale Americii, la cursuri de pregătire, din cauza urgenţelor ortopedice sau… din motive necunoscute, afirmă preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu. De fapt, în SUA sunt plecaţi şase primari…
Lansare fastuoasă a candidaților PNL pentru europarlamentare, la Timișoara / FOTO
Partidul Naţional Liberal a organizat, sâmbătă, la Timişoara, prima lansare regională a candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. Cu baie de mulţime, strângeri de mână, poze cu copii mici şi câteva mii de liberali aduşi din judeţele vestului României să aplaude şi să se bucure de echipa care îl are în frunte pe Rareş Bogdan, PNL a…
Flatulențele lui Adrian Orza
Tocmai când am abandonat căutarea unui motiv decent ca un bun român să devină simpatizant, activist sau politician ALDE, negăsind niciunul rezonabil, am dat cu ochii de un articol de presă în care consilierul local Adrian Orza ne spune exact ce cautam, la obiect și cu mare simț de răspundere. Nu, nu la întrebat nimeni,…
Adrian Pau, Pro România: Îi îndemn pe timişoreni să o voteze pe Maria Grapini, susţinută de Liviu Dragnea, mi se pare un tandem de viitor!
Deputatul Pro România Adrian Pau a anunţat ironic că o susţine din tot sufletul pe Maria Grapini să devină din nou europarlamentar. În tandem cu Liviu Dragnea, a adăugat acesta, referindu-se la prezenţa lui Grapini pe o poziţie eligibilă pe lista PSD. Deputatul Pro România spune că nimeni din PSD Timiş nu vrea să şi-o…
Traian Băsescu deschide lista PMP la alegerile europarlamentare
Traian Băsescu va deschide lista Partidului Mișcarea Populară pentru alegerile europarlamentare. Fostul președinte al României, acum senator și președinte de onoare al PMP, este urmat de Eugen Tomac, deputat, președinte PMP. Zece candidați sunt înscriși în cursa electorală, niciunul dintre aceștia neavând vreo legătură cu Timișoara sau cu județul Timiș. Iată lista completă a Partidului…
Sondaj INSCOP: PSD şi PNL, aproape la egalitate în preferinţele românilor
PSD cu 26,9% şi PNL cu 26,3% ocupă primele două poziţii într-un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research la comanda Fundației Konrad Adenauer. Pe ultima treaptă a podiumului se situează Alianţa 2020 USR-PLUS cu 15,3%. Sondajul a fost făcut în perioada 5-13 martie, iar rezultatele au la bază răspunsurile a 58,5% de subiecţi din…
Alina Gorghiu n-ar prea vrea referendum în ziua alegerilor europarlamentare
Senatorul PNL de Timiş, Alina Gorghiu, consideră că organizarea unui referendum pe tema justiţiei concomitent cu alegerile din 26 mai nu ar rezolva nimic din punct de vedere juridic. Calculele hârtiei arată că un asemenea referendum ar favoriza, în primul rând, Alianţa USR-PLUS şi ar dezavantaja cel mai mult PSD. Alina Gorghiu a declarat pentru…
PNL Timiş şi-a stabilit obiectivul: locul I în judeţ. Robu, noi atacuri la adresa USR
Organizaţia PNL Timiş este pregătită pentru alegerile europarlamentare, acolo unde şi-a stabilit ca target locul I pe judeţ. Interpretând criticile la adresa lui drept atacuri la PNL, Nicolae Robu se dezlănţuie din nou la adresa USR Timiş. „Veleitari” şi „limitaţi la cap” ar fi liderii USR-işti în opinia lui Robu. PNL Timiş se află în…