Alianţa 2020 USR Plus şi-a prezentat la Timişoara lista candidaţilor pentru parlamentul de la Bruxelles / FOTO

Alianţa 2020 USR-Plus şi-a prezentat, duminică, la Timişoara, candidaţii la alegerile europarlamentare, într-un show diferit cu un concert susţinut de cei de la Omul cu Șobolani (OCS). Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara a fost laitmotiv al prezentării, iar repezentanţii alianţei au insistat pe reforma profundă a mediului politic românesc.

Alianța USR-PLUS, în fața timișorenilor

Alianța USR-PLUS, în fața timișorenilor

„Fără hoţie ajungem departe” este sloganul sub care Alianţa 2020 USR Plus şi-a prezentat şi la Timişoara lista de candidaţi la alegerile europarlamentare. În faţa unei Săli „Constantin Jude” destul de plină, cu reprezentanţi ai celor două formaţiuni din mai multe judeţe din vestul ţării. Mitingul electoral a început şi s-a terminat cu câte un miniconcert susţinut de cei de la Omul cu Şobolani.

Fără lumini colorate şi super ecrane  de proiecţie, oamenii de la alianţa amintită au avut nevoie de puţin peste o oră pentru a prezenta care este crezul lor politic. Unul care a arătat o viziune pe termen mult mai lung decât scrutinul de la finalul lui mai.

„Aşa arată un miting pe bune, aşa arată un miting cu oameni buni. Noi nu golim instituţiile publice, ca să îi aducem la miting, nu avem nevoie de jandarmi sau garduri de protecţie”, a anunţat deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă, unul dintre amfitrionii show-ului politic. Alături de el s-a aflat colegul de alianţă, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, în cabinetul tehnocrat condus de Dacian Cioloş. „Acum 30 de ani, aici la Timişoara începea drumul României către Europa. La câteva luni de la Revoluţie, puterea era confiscată de comunişti din rândurile 2 şi 3. În 1990, aici în centrul Timişoara se citea Proclamaţia de la Timişoara. Primul punct spunea că Revoluţia nu a fost doar anticeauşistă ci profund anticomunistă. Toţi oamenii au strigat atunci, Europa – Europa. Şi s-a mai strigat atunci unitate, pentru că cei care au luat puterea au încercat să ne dezbine”, a declarat Vociulescu.

[ngg src=”galleries” ids=”4467″ display=”basic_thumbnail”]

Dan Barna, primul în fața publicului

Liderul USR, Dan Barna, a fost primul care s-a adresat publicului. La fel, şi el a insistat asupra Proclamaţiei de la Timişoara şi a remarcat faptul că la Timişoara alianţa este primită „cu căldură” , ca dovadă şi numărul mare de semnături strânse aici în campania aferentă europarlamentarelor.  „Vreau să încep multumindu-vă, aici alianţa a obţinut cel mai mare număr de semnături. Aici am fost întotdeauna primiţi cu căldură. Timişoara este simbolul democraţiei româneşti, pentrru că în 1989 aici a fost început drumul spre democraţie. Dar acum trebuie să pornim o nouă revoluţie şi, da, suntem aici. Gândiţi-vă cum ar fi fost dacă ar fi fost aplicat punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Vrem politică fără penali. Vrem să ne asigurăm că generaţiilor viitoare nu le va fi furat viitorul. Alianţa USR Plus s-a născut pentru că oamenii adevăraţi trebuie să aibă o alternativă pentru a se putea lupta cu puterea. Suntem mulţi, 500.000 am semnat pentru USR Plus. Am fost un milion care au semnat fără penali. Ce au făcut pe 10 august? Ne-au gazat! Au scos coduri penale în Parlament, ca să îl scoată din puşcărie pe Dragnea”, a spus Barna în discursul său politic.

Cel mai marcant dintre liderii alianţei, fostul prim-ministru Dacian Cioloş a avut un discurs destul de îndrăzneţ, unul cu viziuni pe termen lung, nu legat neapărat de alegerile pentru parlamentul de la Bruxelles, ci de o Românie diferită pe termen lung. El a vorbit destul de mult despre funcţia de preşedinte al ţării, despre schimbarea constituţiei şi a vieţii politice, în profunzime.

„Timişoara este simbolul redobândirii libertăţii noastre. Vom fi mândri atunci când nu vom mai accepta sărăcia ca politică de stat. Vom fi mândri atunci când nu vom mai accepta ca România să fie săracă. E timpul să recunoaştem că statul român nu funcţionează cum trebuie, cu un parlament corupt şi un preşedinte fără soluţii. Vom face o reformă constituţională profundă atunci când vom veni la guvernare şi în parlament. Vom interzice prin constituţie infractorilor să ocupe funcţii publice, trebuie să luăm demnitarilor scutul imunităţii de după care îşi bat joc de justiţie. Vom crea şi mecanismele dizolvării parlamentului, atunci când e cazul. Pur şi simplu ne trezim că în fruntea guvernului ajunge cine nu trebuie şi nu avem ce face” a anunţat Cioloş. El a cerut mai multă responsabilitate în procesul guvernării României, atacând frontal Instituţia Preşedintelui, cerând modificări legislative prin care şefului statului să i se ceară să garanteze pentru premierul pe care îl desemnează prin semnătura sa. Cioloş nu a precizat clar numele lui Klaus Iohannis, dar aluzia a fost destul de clară: „Viitoarea Constituție trebuie să precizeze foarte clar o responsabilizare a guvernării. Președintele și guvernul trebuie să lucreze împreună, dar pentru aceasta președintele țării trebuie să-și asume decizii. Dacă nominalizezi în fruntea Guvernului toate marionetele unuia ca Dragnea, tu ca președinte trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru nominalizare”.

Problemele sociale şi economice au fost în prim planul discursului. „Ei spun aşa, mai luaţi o sută de lei, o sută de lei care doar goleşte bugetul şi crează inflaţie, iar acei bani nu mai au nicio putere de cumpărare. PSD încurajează şi susţine sărăcia, pentru că e dependent de sărăcie. Trebuie şi putem să creăm locuri de muncă, vom scădea taxarea pe venitul din muncă”, a mai spus fostul premier tehnocrat.

El a vorbit despre depolitizarea şcolii româneşti, dar şi despre reformarea acesteia, în sensul calificării sau a recalificării celor la vârsta a doua sau a treia, inclusiv la locul de muncă.

„Haideţi să fim toţi împreună şi să nu ne mai lăsăm dezbinaţi. Vom face o Românie în care toţi să se simtă acasă. Vă sunt dator cu o plecăciune în faţa muncii voastre. Este un miracol ce se întâmplă în România voastră, mi-au spus o serie de lideri europeni, care refuză să se întâlnească cu actualii conducători ai ţării”, a mai spus Cioloş în discursul său.

[ngg src=”galleries” ids=”4468″ display=”basic_thumbnail”]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

agentia imobiliara city resident a spus: (mai 12th, 2019 at 20:00 )

promovare imobiliara fara comision la cumparator

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.