Arhiva pentru eticheta: andrei lucaci

Consiliul Județean Timiș acuză autoritățile centrale de defavorizarea Castelului Huniade în obținerea de bani din PNRR, în favoarea unor castele din Ardeal

Consiliul Județean Timiș acuză autoritățile centrale de defavorizarea Castelului Huniade în obținerea de bani din PNRR, în favoarea unor castele din Ardeal

Timișoara nu va primi bani din PNRR pentru reabilitarea Castelului Huniade, aceasta în timp ce trei clădiri similare din zona secuimii vor lua 60 la sută din fondurile disponibile prin acest program, acuză președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica. Procedura de evaluare a fost total lipsită de transparență, punctajele evaluării au fost prezentate, nu se

Sus: Călin Dobra. Jos, de la stânga, la dreapta: Andrei Lucaci, Adrian Negoiță, Eugen Chiosa, Viorel Bara.

Călin Dobra își lichidează stocul de consilieri personali. În mai puțin de o lună a rămas cu un singur sfătuitor din patru

Într-un interval foarte scurt de timp, respectiv în mai puțin de o lună, trei dintre cei patru consilieri personali ai președintelui CJ Timiș, Călin Dobra, au plecat din funcții. Nu foarte departe, ci în aceeași instituție. Ulmul mohican rămas pe baricade este Viorel Bara. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, mai are un singur sfătuitor personal,

Consiliul Județean va avea administrator public. E ginerele unei cunoscute PSD-iste

În viitorul foarte apropiat, Călin Dobra va avea o mână dreaptă la conducerea județului, prin instalarea unui administrator public, un fel de county manager. Este vorba de Andrei Călin Lucaci, ginerele cunoscutei PSD-iste Luminița Țundrea, care mai are de îndeplinit o simplă formalitate pentru a primi această funcție.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.