Pilotul timișorean Nicolas Benea este primul câștigător al trofeului „Mihai Leu – Spirit de Campion”, creat de Anna Leu prin clubul AMC Racing și care va fi acordat de acum la fiecare etapă de super rally, competiția creată de legendarul campion la box și raliuri în 2017. Etapa de Super Rally de la Timișoara, a…
Când instituţiile statului nu mai pot apăra cetăţeanul de-o agresiune. Întâmplare cu Poliţia Locală şi un chef monstruos dintr-un “palat ţigănesc”
Mărturisesc că m-am gândit mult până a mă decide să public rândurile de mai jos. În primul rând, fiindcă nu vreau să amestec experienţele personale cu munca de jurnalist. Apoi, aparent, faptele par banale, sigur nu şi pentru cei care au avut de suferit. Am reflectat mai mult asupra poveştii şi am realizat că nu…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Când ajungem să votăm „drona”
Când mai mulți „pădurari” au intrat în peninsula Crimeea pentru a salva minoritatea rusă din acea parte a Ucrainei, în martie 2014, lumea largă a protestat mai mult sau mai puțin vocal la adresa Rusie, proprietara „pădurarilor”, pentru nerespectarea dreptului internațional. Dar cum nu i se poate lua „pădurarului” dreptul de-a umbla printre copacii altei…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Petro Vaselo pregătește următorul capitol: noi soiuri, tehnologie și o experiență care începe să depășească vinul din sticlă
La Petro Vaselo, povestea nu s-a oprit la ceea ce a fost deja construit. La mai bine de un an de la materialul dedicat cramei din apropierea Timișoarei, un lucru devine tot mai clar: proiectul viticol își pregătește următoarea etapă. Nu prin schimbarea direcției, ci prin extinderea ei. Noi plantații, soiuri autohtone, investiții în tehnologia…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă: